Mana de dimineata[ 2 August]
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 31/10/2007
    12345678910 0/10 X
LUCA 24:40
"Şi după ce a zis aceste cuvinte, le-a arătat mîinile"
Ucenicii în loc să se bucure că L-au văzut pe Domnul Isus după învierea Sa, aşa după cum, de fapt, le spusese mai- dinainte de cîteva ori, necredinţa i-a făcut mai degrabă să se înspâimînte decît să li se umple inima de bucurie. De aceea El le arată mîinile lui cu semnele rănilor în ele, dovada de netăgăduit că mîntuirea a fost săvîrşită şi că El este viu. În mîinile Domnului Isus este siguranţă, este confirmarea providenţei dumnezeieşti, este împlinirea măreţei lucrări de restaurare a omului căzut şi a creaţiunii care a fost afectată de căderea omului în păcat. De aceea Dumnezeu în iubirea Lui nemărginită, I-a pregătit un trup Domnului Isus pentru ca în felul acesta, să poată veni la omul căzut şi să-L ridice la starea pentru care a fost creat.
Mîinile străpunse ale Domnului Isus! Cînd ucenicii le-au văzut, toată spaima lor a dispărut şi inimile lor s-au umplut de o mare bucurie, acea bucurie pe care nimeni nu o mai poate răpi. În mîinile străpunse ale Mîntuitorului nostru este chezăşia imuabilă a siguranţei mîntuirii noastre, aşa după cum a spus-o El însuşi: "Oile Mele ascultă glasul Meu (noi sîntem aceste oi); Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică; nicidecum nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mîna Mea" Ioan 10:27, 28.
Mîinile Lui pot să mîntuiască numai pentru că sînt străpunse. Mîinile Lui străpunse sînt argumentrul suprem înaintea lui Dumnezeu, oridecîte ori Satan ne pîrăşte pentru greşelile noastre, şi numai pe temeiul lor Dumnezeu ne iartă, iar Satan este ruşinat şi respins.
OMUL în slavă, poartă şi va purta toată veşnicia semnele rănilor pe care le-a primit de la noi, dar care vor constitui mărturia veşnică a iubirii lui Dumnezeu pentru noi, nişte păcătoşi care am fi fost pierduţi pentru veşnicie, dacă mîinile Lui n-ar fi fost străpunse pentru noi. Singura mărturie în cer a ceea ce a putut face omul, sînt rănile pe care le poartă Domnul Isus în trupul Său.
Dacă în fiecare dimineaţă, înainte de a începe orice activitate domestică, ne-am gîndi la mîinile străpunse ale Domnului Isus, şi la întregul şir de suferinţe care s-au concretizat prin pironirea lor pe cruce, fără îndoială că am fi cuprinşi de mai multă grijă de a nu pîngări, prin greşelile noastre, acele mîini binecuvîntate şi sfinte.
"Măreţia lui Dumnezeu, sfinţenia Sa, dreptatea Sa şi adevărul Său, toate aceste caractere ale lui Dumnezeu erau îndreptate împotriva Domnului Hristos, făcut păcat pentru noi, şi semnele din mîinile Lui vor fi toată veşnicia dovada a ceea ce este Dumnezeu. IUBIRE!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1255
  • Export PDF: 4
Opțiuni