PSALMUL 73:17

"... pînă cînd am intrat în sfintul locaş al lui Dumnezeu".

Psalmistul îşi povesteşte experienţa, care de fapt este şi a multor creştini, adică reacţia în faţa unei propăşiri aparente a celor răi (vs. 3), a succesului aparent al acelora care trafică cu binele şi cu răul şi care se pare că reuşesc pe un drum unde dreptatea şi cinstea sînt sacrificate în favoarea nedreptăţii şi a necinstei. Psalmistul spune la început că era să i se îndoaie piciorul şi aproape să-i alunece paşii. Dar intrarea în locaşul lui Dumnezeu iau redat stabilitatea, discernămîntul şi mai ales l-au reaşezat în starea aceea de evlavie, de bucurie şi pace, după cum reiese din cuvintele de la urmă ale psalmistului. "Totuşi eu sînt totdeauna cu Tine", "pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea decît în Tine" şi "... pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu". Iată cum a ieşit el din locul prea sfînt unde s-a întîlnit cu Dumnezeu care 1-a încredinţat că nu propăşirea aparentă dar trecătoare are vreun preţ în lumina veşniciei ci "a fi totdeauna cu Dumnezeu".

Să învăţăm de aici două lucruri: invidia de orice fel ne poate clătina pe cale, ba poate chiar să ne prăbuşească, Să intrăm în sanctuarul lui Dumnezeu unde, nu numai că vom fi izbăviţi de ochiul rău, dar vom gusta dulcea părtăşie cu Tatăl nostru. Lumina locaşului sfînt este aceea a veşniciei şi creştinul care se lasă luminat de ea, capătă sensul dumnezeiesc al valorilor care rămîn pentru totdeauna. El nu se mai uită cu invidie şi cu răutate, pentrucă acolo, în "Sfînta Sfintelor" în locul Preasfînt a întîlnit pe Marele nostru Preot, pe Domnul Isus care a spus: "dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat". Invidia a ruinat multe prietenii vechi şi a încărcat sufletul celui invidios şi cu păcatul defăimării şi al răutăţii. în acel loc sfînt, în prezenţa sfîntă a Domnului Hristos, vom căpăta felul Lui de a vedea lucrurile şi de a le judeca. Este locul unde, pentru cel credincios încetează orice lipsă de înţelegere. De atunci înainte, totul se schimbă, pentru că felul lui de a vedea, atitudinea inimii lui devin acelea ale sfîntului locaş. Căci Acela care cunoaşte sfîrşitul oricărui lucru mai înainte de începutul lui, comunică credincioşilor Lui, vederile Sale, înţelepciunea Sa şi adevărata cunoaştere a lucrurilor a ceeace nu este decît aparenţă iluzorie.

* De aceea să intrăm şi să rămînem în "sfîntul locaş al lui Dumnezeu" care nu este altceva decît locul binecuvîntat al prezenţei şi părtăşiei Lui. Lucrarea Domnului Hristos să ne fie singurul şi adevăratul loc de odihnă sufletească şi pentru cuget; Persoana Lui să ne fie singurul şi adevăratul călăuzitor şi mîngîietor pe cale.