COLOSENI 3:15
"Fiţi recunoscători".
Iată un cuvînt care parcă pe zi ce trece, îşi pierde sensul tot mai mult. Nimic nu poate să fie mai degradant în viaţa unui credincios ca ingratitudinea. Deşi copleşit de binecuvîntări de tot felul, fizice, materiale şi spirituale, el totuşi le uită uşor, se rezumă numai la o mulţumire formală şi rece, dar care este departe de a arăta o adevărată recunoştinţă faţă de Dumnezeu.
Recunoştinţa îndepărtează murmurele nemulţumirii, anihilează temerile şi ne păzeşte de îndoială. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu este o exprimare a preţuirii pe care o dă inima noastră Domnului Isus care este darul nespus de mare pe care l-am primit de la Tatăl nostru ceresc.
A fi recunoscător, înseamnă a ne da seama de realitatea bunătăţii lui Dumnezeu, înseamnă a deschide ochii ca să vedem ce bogăţii de har avem în Domnul Isus. Recunoştinţa ne face să realizăm clar şi să apreciem lucrurile cu care de-acum ne-am obişnuit, bunătăţi şi binecuvîntări pe care le socotim normale, le socotim că ni se cuvin şi din pricina aceasta inima noastră nu mai vibrează de mulţumire şi laudă.
Să-i cerem lui Dumnezeu o adevărată recunoştinţă care să spargă ghiaţa inimilor noastre şi să înlocuiască rigiditatea unei recunoştinţe din datorie. El să ne izbăvească de obiceiul de a primi fără să fim pătrunşi de o mulţumire sinceră şi de nevrednicia noastră. Avem atîtea pricini să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru atîtea binecuvîntări şi haruri pe care le-am primit şi le primim mereu, mereu!
Manifestarea deschisă şi normală a recunoştinţei, este lauda şi ca răscumpăraţi noi lăudăm pe Dumnezeu nu numai cu buzele dar şi cu viaţa noastră, în contrast cu majoritatea oamenilor care se plîng şi cîrtesc mereu. Lauda nu trebuie să fie un efort, exprimată, aproape exclusiv, prin cîntările din adunare sau prin participarea la orele de cult. Ea trebuie să ţîşnească în mod spontan din inima noastră şi care să ne înconjoare ca o mireasmă de bun miros, slăvind pe Dumnezeu. Lauda este o notă mai înaltă decît mulţumirea pentru binecuvîntările primite. Este preamărirea Persoanei de la care vin ele. Recunoştinţa şi lauda sînt astăzi flori rare care nu se găsesc decît în inima aceluia care mereu îşi recunoaşte nevrednicia şi care are o viaţă predată cu adevărat. Parcă prea multe cuvinte am spus despre recunoştinţă, deşi ele ne sînt atît de necesare pentru aceste vremuri din urmă. Ne trebuieşte însă un singur lucru: Recunoştinţă.
"O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fii oamenilor" Ps. 107:8.
Pentru Dumnezeu, lauda noastră este un prinos de preţ.