E atat de dureroasa zdrobirea. E atat de trist atunci cand te vezi singur, doar tu si teascul prin care trebuie sa treci. Nimic nu mai are aceeasi valoare si ai ai alta perpectiva asupra lucrurilor care inainte ti se pareau importante. Esti tu cu tine insuti si glasurile din jur sunt seci , estompate, sau denigratoare. Nici lumina nu este aceeasi, nici cei care pana acum te-au sprijinit nu sunt cei de alta data. Sau poate tu esti altul...
E nevoie de asemenea momente in care sa fii doar tu cu tine insuti... doar tu si Domnul... ca sa-I intelegi adevarata valoare si sa-ti dai seama cat de mici si schimbatori sunt oamenii. Ca sa-ti dai seama de adevarata greutate si semnificatie a cuvintelor:" pot sa se mute muntii , pot sa se clatine dealurile dar dragostea mea nu se va muta de la tine..."
Oamenii mai imprumuta cuvintele lui Dumnezeu in juramintele lor, dar vin momente in care se dovedeste nevrednicia umana de a se ridica la nivelul juramintelor lui Dumnezeu.
Atunci cand te simti zdrobit si ai nevoie de o raza de speranta nu cauta alinare de la oameni, cauta alinare la Cel ce poate sa-si tina promisiunile vesnic, care vede pana in strafundurile fiintei tale si iti cunoaste nevoile dinainte de a le fi dat grai, la cel ce are solutia cea mai buna, la cel ce poate da vindecare si trupeste si sufleteste. Daca te simti zdrobit, adu-ti aminte ce se intampla in teascurile noatre omenesti. Dupa tot procesul de zdrobire si presare iese la iveala esenta , lucrul cel mai de valoare al materiei pusa in teasc. Deci nu-ti pierde nadejdea: El vrea sa dea la iveala prin acest proces tot ceea ce ai tu mai valoros si bun. Cere doar asistenta lui Dumnezeu in acele momente si putere din partea Lui. Vei culege cu bucurie roadele acestor lacrimi care acum iti brazdeaza fata.