Capitolul 2.

            2:1-5 „Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.”

În aceste versete ni se spune cum poţi să ajungi să înţelegi rostul fricii de Domnul, în sensul de a-ţi fi frică să nu păcătuieşti, să nu slujeşti păcatului şi cum poţi să ajungi să ai cunoştinţă să faci ceea ce este bine şi frumos pentru D-zeu şi oameni. Aici Solomon ne arată câteva condiţii pe care trebuie să le îndeplinim pentru a ajunge să înţelegem ce înseamnă frică de D-zeu şi să o deosebim de alte frici rele, şi cum să ajungem să-L cunoaştem pe D-zeu şi modul Lui de lucru. Frica de D-zeu ne ajută să ne facem mai buni, mai credincioşi în timp ce frica şi îngrijorarea prea mare pentru ziua de mâine ne afectează capacitatea de a fi lucizi în faţa problemelor cu care ne confruntăm.

            Prima condiţie pusă aici este de a primi, de a crede cuvintele Lui D-zeu. Dacă cineva nu primeşte ce spune D-zeu ci îşi bate joc de cuvintele Lui, atunci progresul lui spiritual se blochează de la început sau se opreşte la momentul acela. Exact ca şi copilul care merge la şcoală în clasa întâi şi refuză să ia creionul să înveţe să scrie după cum îi spune învăţătoarea. După câteva zile el nici nu mai vine la şcoală ci pleacă cu vagabonzii prin oraş iar după câteva zile sau luni nu mai vine nici acasă. Sau poate renunţă la şcoală şi pleacă cu vagabonzii la 14 sau 16 ani. Cum să mai facă progrese atunci când el nu vrea să mai înveţe să-şi facă o meserie? La fel este şi cu omul care refuză cuvintele lui D-zeu.

            A doua condiţie este să păstrăm tot timpul ceea ce-am învăţat. De multe ori ni se întâmplă să uităm unele lucruri dar nu la fel trebuie să fie şi cu lucrurile de bun simţ, cu sfaturile bune de la D-zeu. Dacă peste câţiva ani uităm învăţăturile şi poruncile lui D-zeu, nu ne foloseşte la nimic că le-am ştiut cândva. Când nu mai cugeţi la sfaturile lui D-zeu, le uiţi uşor cu trecerea timpului. La ce foloseşte cuiva că a condus bine maşina ieri dar astăzi urcă băut la volan şi se izbeşte de un copac şi moare, ori se răneşte pe sine sau pe ceilalţi din maşină? Nu-i foloseşte la nimic că ieri a condus bine. De aceea să ne ajute D-zeu să conducem şi azi bine, sau chiar mai bine decât ieri! Dacă ieri ai ştiut că trebuie să treci liniştit şi nici nu te gândeai să treci pe la cei cu paharul din bar, iar astăzi ai uitat sau te-ai lăsat biruit de vreo supărare şi te-ai încurcat iar cu aceştia, nu-ţi foloseşte la nimic buna purtare de ieri. Dacă ieri ştiai că-i bine să faci milostenie, să ajuţi misionarii, să te rogi, să pui umărul la lucrarea Domnului, iar astăzi le-ai uitat pe toate acestea, progresul tău spiritual se opreşte aici.

            A treia şi a patra condiţie ne spun că trebuie să luăm aminte, să ne plecăm inima, asemeni găleţii la fântână când vrem să luăm apă, la sfaturile Înţelepciunii. Dacă D-zeu vorbeşte şi omul este indiferent şi se gândeşte în altă parte, nu are cum să ţină minte ce i-a fost spus şi nu-i de mirare atunci că greşeşte şi ajunge rău. Trebuie cu umilinţă să ne aplecăm la sfaturile şi poruncile lui D-zeu. Dar oare câţi vor să se plece ? Mândria şi prostia nu-i lasă pe oameni să se plece înaintea lui D-zeu, că doar ei sunt cineva. O om, o vierme, cum te crezi mai înţelept decât Cel fără de moarte! Dacă îşi ia D-zeu partea Lui din tine, duhul de viaţă pe care El ţi l-a dat, rămâi doar carne ce putrezeşte curând.

            A cincea şi a şasea condiţie sunt să cerem şi să ne rugăm pentru înţelepciune şi pentru a şti să facem binele. D-zeu dă celui ce caută şi celui ce bate la uşa Sa; El nu se simte deranjat de rugăciunile noastre, nu suntem prea mulţi ca să nu ne poată răspunde. Noi trebuie să-I cerem înţelepciune, putere de-a discerne lucrurile şi să aşteptăm cu răbdare răspunsul Lui. El poate va crea o împrejurare în viaţa noastră prin care să ne înveţe voia Lui sau poate ne va vorbi printr-un vis sau printr-un om. Dar trebuie să nu uităm ce i-am cerut şi să căutăm până găsim.

            Ultimele două condiţii spun că noi trebuie să preţuim mult sfaturile lui D-zeu, ele trebuie să aibă o mare valoare pentru noi, asemenea unei comori. Dacă Iosif nu ar fi preţuit sfaturile legii lui D-zeu şi cele din casa părintească, nu ar fi biruit prin încercările sale şi nu ar fi ajuns mâna dreaptă a lui Faraon şi să administreze Egiptul. Deci pentru a înţelege frica de D-zeu şi pentru a primi cunoştinţa ce duce la viaţa veşnică trebuie să vedem îndemnurile Lui D-zeu ca pe o comoară, mai valoroase decât dolarii sau lirele engleze. Uneori trebuie să pierzi valori pământeşti pentru a asculta de Domnul, să ai venituri mai mici şi să-ţi plăteşti mai bine angajaţii, să-ţi pierzi prietenii şi pe unii din familie pentru un timp. Cât de mult valorează poruncile Domnului Isus pentru tine ? Până vezi că nu poţi să-ţi satisfaci toate poftele şi să înşeli cum vrei ? Până când vezi că a-L urma pe El înseamnă jertfă şi sacrificiu ? Până când vezi că a asculta de El înseamnă să rămâi pe locul doi sau pe locul zece ? În cazul acesta poruncile Lui nu sunt o comoară pentru tine.

            2:6-8 „Căci Domnul dă înţelepciune... cunoştinţă şi pricepere... izbândă... un scut... ocroteşte cărările neprihănirii şi păzeşte calea credincioşilor Lui”.

            D-zeu nu ne pune să-l căutăm în zadar, fără să ajungem la un rezultat, fără să avem vreun beneficiu spiritual sau material, ci El ne arată aici câteva beneficii ale ascultării de sfaturile Lui. El ne dă adevărata înţelepciune şi pricepere chiar dacă pentru alţii acestea nu par valoroase. Valorile Lui sunt ascunse, numai cine caută le găseşte. E normal să fie aşa, după cum şi aurul şi banii sunt ascunşi foarte bine ca să nu-i jefuiască hoţii şi răufăcătorii. D-zeu dă izbândă celor ce-L ascultă. Ce important este să ai succes la examene la şcoală, să ai izbândă la dorinţele tale bune, să ai izbândă când eşti bolnav şi să te vindeci, să ţi se uşureze durerile, să fie cineva care să te ajute şi câte alte izbânzi nu le poate da D-zeu celor ce caută înţelepciunea Lui, care-i o nebunie uneori pentru cei stricaţi. Apoi aici ni se spune că D-zeu este un scut, ceva care te apără. Aceasta este asemănătoare cu vesta antiglonţ pentru cineva asupra căruia se trage cu o armă. Fără acest scut omul ar fi murit. La fel este şi D-zeu în unele împrejurări ale vieţii celui care este nevinovat şi ascultă de El. În continuare ni se spune că D-zeu ocroteşte cărările neprihănirii şi ne păzeşte calea pe care mergem, dacă suntem ai Lui. Dacă calea noastră este o cale bună, o cale a neprihănirii, D-zeu prin îngerii lui ne păzeşte şi de multe ori suntem scăpaţi din primejdie. D-zeu are nenumărate metode de a ne ajuta iar oştile Lui cereşti ne vin în ajutor. Atunci când David fugea de împăratul Saul care dorea să-l omoare, la un momentdat Saul era aproape să-l prindă, dar deoarece David mergea pe calea neprihănirii şi nu-i dorea rău lui Saul, D-zeu i-a venit în ajutor şi i-a pornit cu război pe filisteni împotriva lui Saul şi aşa David a scăpat (1 Sam. 23:15-29).

            2:9 „Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile cari duc la bine”.

Deci este un proces până să ajungă cineva să înţeleagă dreptatea, judecata şi nepărtinirea. Mulţi oameni au spus de-a lungul veacurilor că luptă pentru dreptate, dar de multe ori scopul le-a fost altul, îmbogăţirea sau dorinţa de dominare, mândria. La Domnul Isus nu se vede nici una dintre acestea şi deşi nu a dus niciun război niciodată şi i-a învăţat pe oameni iertarea şi slujirea unii altora, El are azi cea mai mare împărăţie care va creşte tot mai mult până va umple tot pământul. Dragostea este mai puternică decât sabia şi decât moartea. Nu este uşor să judeci cu dreptate şi nepărtinire uneori, de aceea este nevoie de înţelepciunea Lui D-zeu pentru aceasta şi să înţelegi că uneori e doar treaba Lui să judece şi nu a noastră.

            2:10-11 „Căci înţelepciunea va veni în inima ta şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi”.

Deşi versetul 9 este înaintea versetelor 10-11, ceea ce cuprinde el este o consecinţă a acestora din urmă iar acestea sunt o consecinţă a primelor versete din acest Capitol. Vine vremea roadelor pentru cel ce-a semănat ascultarea de sfaturile bune ale Lui D-zeu, vine vremea când înţelepciunea creşte în inima omului şi omul se bucură de cunoaşterea Domnului, de promisiunile Lui, se desfată în cunoaşterea lui D-zeu în timp ce chibzuinţa şi priceperea îl păzesc. El nu mai este atras de poftele de care era atras odinioară căci acestea sunt răstignite în viaţa lui iar chibzuinţa îl păzeşte de prietenia cu cei ce merg încă pe aceste căi. Poate că înţelepciunea începe să-şi facă simţită prezenţa după mai multe eşecuri şi după mai mulţi ani. Uneori se pare că nu mai răsare soarele pe cerul vieţii tale, totul este numai întuneric, te uiţi la cei păcătoşi pe care nu-i interesează de D-zeu şi vezi că le merge bine, dar tu totuşi continui să sădeşti înţelepciunea în inima şi mintea ta şi nu te laşi atras în păcat. După un timp vei vedea însă că e mai bine să asculţi de sfaturile Domnului decât să mergi pe calea cea largă care duce la pierzare.

            2:12-15 „ca să te scape de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate; de ceice părăsesc cărările adevărate, ca să umble pe drumuri întunecoase; cari se bucură să facă răul şi îşi pun plăcerea în răutate, cari umblă pe cărări strâmbe şi apucă pe drumuri sucite;”

            Există o cale rea, un drum rău al oamenilor care nu ascultă de D-zeu ci de îndemnurile rele ale inimii lor. Cei care caută înţelepciunea lui D-zeu sunt scăpăţi de această cale şi de oamenii care ţin cuvântări mincinoase. Atunci când cineva nu cunoaşte căile lui D-zeu, poruncile şi învăţăturile Lui, el nu ştie să facă deosebirea între cuvântările diferiţilor oameni, el bea apă nestrecurată care poate conţine diferite vietăţi şi chiar şerpi. De exemplu, atunci când Absalom s-a răsculat şi a dorit să se facă împărat în locul tatălui său David, mulţi au băut apa nestrecurată a cuvântărilor lui în care se găseau şerpii mândriei, lăudăroşeniei şi ai linguşelii.  În 2 Sam. 15:11 citim că 200 de oameni din Ierusalim l-au însoţit pe Absalom în prostia lor. Pe mulţi dintre aceştia i-a costat viaţa în cele din urmă pentru că au băut din cuvântările lui stricate. Sunt şi azi mulţi care ţin cuvântări stricate, în jurul unui pahar de băutură când  prind mai mult curaj, de la unele tribune sau prin unele cărţi care dispreţuiesc înţelepciunea Domnului nostru Isus Cristos şi care urmăresc doar îmbogăţirea unora sau pentru mândria lor. Astfel de oameni nu merg pe cărările adevărate ci umblă prin locuri întunecate prin cuvântările lor. Orice învăţătură spirituală ce se îndepărtează de la învăţătura Domnului Isus merge în întuneric şi pe căi mincinoase. Se spune aici în continuare că sunt unii oameni care se bucură să facă rău altora, să-i fure, să-i mintă, să-i atragă în diverse capcane şi apoi să râdă de ei. Astfel de oameni sunt fără scrupule, ei au un singur ţel: să câştige şi nu contează restul câţi pierd sau mor. Însă un om credincios întotdeauna se gândeşte nu numai la foloasele sale ci şi la ale altora, cum poate să-l ajute şi pe celălalt, cum poate să nu-l înjosească şi să nu-l lase să fie înjosit de alţi oameni răi sau nechibzuiţi.

            2:16-19 „ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina, care întrebuinţează vorbe ademenitoare, care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei şi uită legământul.... casa ei pogoară la moarte... niciunul care se duce la ea nu se mai întoarce şi nu mai găseşte cărările vieţii.”         

            Înţelepciunea lui D-zeu te ajută să scapi de femeia nesinceră, necurată (sau bărbatul nesincer şi necurat) care te ademeneşte cu vorbele şi faptele ei. Buzele ei nu strecoară miere ci otravă, lucru care se vede din multele vieţi distruse. Iosif care era sclav în Egipt în casa lui Potifar, nu şi-a vândut credinţa şi înţelepciunea la insistenţele soţiei acestuia, deşi pentru aceasta a plătit cu ani grei de puşcărie. Dar la urmă D-zeu i-a făcut dreptate şi l-a aşezat mai sus decât casa lui Potifar, lângă Faraon. Nu tot la fel a făcut Samson care a fost distrus de o astfel de femeie şi a murit sub dărâmături cu ochii scoşi. Dalila nu a fost voia lui D-zeu pentru Samson. Stricăciunea oamenilor, după cum este ea arătată în Genesa 6, s-a extins foarte mult atunci când fiii lui D-zeu (adică oamenii credincioşi din vremea aceea şi nu îngerii, după cum se vorbeşte uneori) s-au căsătorit cu cine au dorit, fără să mai ţină cont de voia lui D-zeu, fără să mai întrebe pe D-zeu, ci total dependenţi de atracţia exterioară, de ceea ce izbeau  privirile şi de bogăţia materială a cuiva. Aceasta a condus în final la distrugerea omenirii prin potop. Aici Solomon spune că viaţa ei duce la moarte, atât pentru ea cât şi pentru cei ce merg la ea. Doar sângele lui Isus prin pocăinţă mai poate scăpa pe un om care a umblat pe astfel de căi de la moartea veşnică.

            2:20-22 „De aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine...Căci oamenii fără prihană vor locui ţara...; dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea.”

Acesta este sfatul cu care se încheie Capitolul 2, să umblăm pe calea oamenilor credincioşi, a celor înţelepţi, a celor ce iubesc binele şi au întotdeauna în sufletul lor dorinţa de a face binele, dorinţa de a ajuta pe aproapele său. D-zeu spune că astfel de oameni nu vor fi nimiciţi din ţară ci vor fi ajutaţi şi scăpaţi de multe primejdii, în timp ce oamenii răi sau cei care se abat de la Adevăr vor muri mulţi înainte de vreme. Dar mai mult, versetele acestea se aplică în special pentru cealaltă viaţă, după mormânt, când cei credincioşi vor trăi veşnic în prezenţa şi în bucuria lui D-zeu, iar cei stricaţi vor fi smulşi din Ţara de Sus şi aruncaţi în iazul de foc.

Concluzii:

• Pentru a găsi înţelepciunea lui D-zeu trebuie să îndeplinim câteva condiţii: să-I primim sfaturile, să le păstrăm, să ne plecăm în faţa Lui, să I-o cerem, să aibă valoare în ochii noştri ca o comoară;
• El ajută şi ocroteşte pe cei ce sunt ai Lui;
• Înţelepciunea ne ajută să înţelegem dreptatea cu adevărat precum şi judecăţile Lui D-zeu asupra omenirii;
• Înţelepciunea ne face să ne dăm seama de cei care ţin cuvântări stricate prin care îi duc în rătăcire pe alţii;
• Înţelepciunea ne păzeşte de femeia (sau bărbatul) ademenitoare şi nesinceră.