Capitolul 6

            6:1-5 „Fiule, dacă te-ai pus chezaş pentru aproapele tău...dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale ... desleagă-te, căci ai căzut în mâna aproapelui tău! De aceea du-te...şi stăruieşte de el...Scapă din mâna lui cum scapă căprioara din mâna vânătorului...”

La prima vedere s-ar părea că aceste versete nu prea se potrivesc în multe locuri în viaţă. Dar totuşi se poate învăţa ceva şi de aici. Dacă ai promis că vei face un lucru pentru cineva în locul altuia, atunci trebuie să-ţi ţii promisiunea, căci tentaţia este mare să nu mai faci acel lucru, în special dacă nu prea eşti plătit pentru acel lucru sau dacă este un lucru care te încurcă sau e greu de făcut. De obicei e greu să faci ceva pentru cineva pe gratis. Caută să-ţi îndeplineşti acea promisiune şi scapă-te de sarcina aceasta ca să nu-ţi scoată vorbe rele cineva, că una zici şi alta faci şi că nu eşti om de încredere. Aceste versete se mai pot referi şi la situaţia când lauzi sau defaimi pe cineva prea tare şi apoi constaţi că omul acela nu e chiar aşa cum ai spus tu. Caută să îndrepţi lucrurile ca să nu ţi se spună mai târziu că ai minţit, căci prin ceea ce-ai spus despre omul acela, tu te-ai pus într-un fel garant pentru el în mod indirect. De asemenea, dacă ai promis cuiva ceva, caută să­-ţi împlineşti promisiunea aceea, nu lăsa ca din comoditate să nu faci acel lucru, sau dacă vezi cu adevărat că nu mai poţi să faci acel lucru atunci caută măcar să dai o explicaţie.

            6:6-8 „Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân; totuş îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului.”

Aici ni se spune să luăm exemplu din lumea micilor vietăţi, din lumea furnicilor. Este foarte interesant cum aceste mici vietăţi aleargă de dimineaţa până seara pentru cuibul lor. D-zeu a pus în ele un instinct de a alerga toată ziua. Nu ştim de ce a făcut D-zeu furnicile dar dacă El le-a făcut numai ca să ne dea nouă oamenilor un exemplu în privinţa hărniciei (atât pentru trup cât şi pentru suflet) atunci nu le-a făcut degeaba. Nici oamenii şi nici D-zeu nu va lăuda lenea cuiva. Când omul nu lucrează nimic îi vin o mulţime de gânduri şi pofte şi cum nu prea şi le poate împlini, începe să se comporte cu răutate. Uneori vei spune că nu merită să lucrezi cu bani aşa puţini, dar lucrând azi cu bani mai puţini înveţi meseria mai bine şi mâine vei lucra cu bani mai mulţi. Nu prea se încredinţează slujbe grele şi bine plătite la începători. Dacă îţi place să înveţi la şcoală la vreo materie, învaţă cu răbdare. Roadele s-ar putea să le vezi mult mai târziu dar te vei bucura de ele. Lucrurile pe care le poţi face uşor în anii tinereţii (să faci o şcoală, să înveţi o meserie) le vei face mult mai greu la 40 de ani, căci apar alte priorităţi.

            6:9-11 „Până când vei sta culcat, leneşule? Când te vei scula din somnul tău? Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!... Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ şi lipsa, ca un om înarmat.”

Tendinţa firească a omului este de a nu face nimic sau de a face ceea ce-i place. Lenea îi spune omului „lasă pe mâine” deşi lucrul acela trebuia făcut astăzi. Somnul după o zi de muncă este binevenit, aduce înviorare şi înoieşte puterile dar după o zi de lenevit nu prea aduce multă înviorare. Parcă şi ziua şi noaptea tot dormi. Omul este făcut să lucreze, altfel se poate chiar îmbolnăvi fizic şi spiritual. Munca echilibrată aduce sănătate şi este benefică. De multe ori când te iei cu lucrul începi să uiţi de problemele şi neîmplinirile care te macină şi gândurile rele care îţi veneau în minte încep să plece. Copiii tăi iau un exemplu bun când te văd cum munceşti, dar ce exemplu să ia când tu leneveşti de pe o zi pe alta? Chiar dacă la început unii dintre copii nu vor lua seama la aceasta, pe urmă îşi vor aminti cum a lucrat tata şi mama pentru familie. Sărăcia ca urmare a leneviei noastre nu este binecuvântare de la D-zeu, după cum nici bogăţia pe căi necinstite. Poate vei spune că nu vrei să lucrezi prea mult ca să nu ajungi prea bogat, dar vezi ca nu cumva aceasta să fie o scuză pentru lene. Şi gândeşte-te că din munca şi banii tăi ai putea ajuta pe mulţi oameni în nevoie, ai putea ajuta la răspândirea Evangheliei pe pământ sprijinind misionarii şi lucrătorii Domnului Isus. Pe de altă parte însă, dacă munca te sufocă şi toată ziua numai la afaceri şi bani te gândeşti şi nu prea mai ai timp pentru Domnul Isus şi mântuirea sufletului tău, atunci mai bine mai ia-ţi o pauză şi meditează la mântuirea sufletului tău, ca să nu te facă D-zeu să iei pauză. Duminica este pentru suflet şi odihna trupului şi nu pentru muncă.

            6:12-13 „Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, clipeşte din ochi, dă din picior şi face semne cu degetele.”

Aşa începe portretul omului nesincer, una zice cu gura dar alta gândeşte în inima lui. Pentru el nu are nicio valoare adevărul decât dacă îi foloseşte lui şi clanului său. El nu se gândeşte că D-zeu vede şi aude toate intenţiile sale şi că la urmă va fi judecat după tot ce a făcut. El duce tratative cu tine dar atunci când nu eşti atent el trage cu ochiul la altul care stă la masă cu voi ca să te vândă şi să te înşele. El aprobă şi susţine orice plan care-i convine lui şi din care are de câştigat şi înjoseşte pe oricine nu-l susţine, indiferent dacă acesta are dreptate sau nu. 

            6:14-15 „Răutatea este în inima lui, urzeşte lucrurile rele într-una şi stârneşte certuri. De aceea nimicirea îi va veni pe neaşteptate; va fi zdrobit deodată şi fără leac.”

Pentru un astfel de om, a fi rău este o virtute şi el consideră că aşa trebuie să fii dacă vrei să fii tare. Numai oamenii slabi, zice el, sunt buni. Atunci când nu primeşte ce-şi doreşte stârneşte certuri, bagă beţe-n roate şi se gândeşte cum să-şi atingă scopul nelegiut. Asemeni celor care i-au întins cursă lui Daniel. Ei s-au dus cu inimă prefăcută la împărat, l-au linguşit şi i-au arătat că ei îi doresc binele şi de aceea să se dea o poruncă ca nimeni timp de 30 de zile să nu se mai roage la vreun d-zeu ci numai împăratului. În felul acesta, ziceau ei, se va crea o singură religie în fruntea căreia va fi împăratul şi astfel imperiul va fi mai liniştit, nu vor mai fi atâtea certuri religioase. La prima vedere sugestia lor părea foarte bună, dar nu de unificarea imperiului le ardea lor ci de distrugerea lui Daniel care nu mergea cu ei la chefurile lor şi nu făcea înşelătorii ca ei. Mai mult împăratul se hotărâse să-l pună pe Daniel mai sus de ei şi invidia şi răutatea i-au dus la astfel de lucruri. Dar în final D-zeu l-a salvat pe Daniel şi a scăpat iar ei au fost aruncaţi în groapa cu lei, ca să se facă şi cu ei aceeaşi experienţă pe care au făcut-o ei cu Daniel.

            6:16-19 „Şase lucruri urăşte Domnul şi chiar şapte Îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile cari varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele cari aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni şi cel ce stârneşte certuri între fraţi.”

În lumea aceasta sunt fapte şi gânduri pe care D-zeu le iubeşte şi sunt altele pe care El le urăşte. Primul lucru amintit aici pe care-l urăşte D-zeu sunt ochii trufaşi, adică privirea care-l înfruntă pe D-zeu sau mai bine zis, gândul care-l înfruntă pe D-zeu. Ochiul trufaş priveşte fără milă la aproapele lui, doar la interesul lui se uită. Îi place să înjosească pe oricine poate şi-şi bate joc de alţii, de slăbiciunile lor. Sămânţa trufiei, care este rudă cu mândria, este de la Diavolul, el înfruntă adevărul. Omul trufaş şi mândru este dispreţuit şi între oameni iar la moartea lui nu mulţi îl plâng. Opusul trufiei este bunacuviinţă, cumpătarea, smerenia care sunt iubite de D-zeu şi apreciate între oameni. El are multe metode de a pedepsi şi smeri trufia omului până acolo de a-l coborâ în ţărâna pământului.

Limba mincinoasă este urâtă lui D-zeu iar cea mai mare minciună pe care oamenii o spun este că Isus nu este fiul lui D-zeu, singurul Mântuitor al lumii. Omul care se obişnuieşte cu minciuna ajunge să o bea ca apa şi nu-şi dă seama că a devenit viclean. De multe ori prin minciună scapi imediat de o problemă dar s-ar putea să te încurce mai târziu când o să se afle că ai minţit. Minciuna este acea vorbă sau faptă prin care nu se are în vedere binele, voia lui D-zeu ci se are în vedere răul şi susţinerea răului. Nu orice acţiune care la prima vedere pare minciună este cu adevărat minciună. Samuel când s-a dus să-l ungă pe David împărat, ca să nu afle Saul care l-ar fi omorât, a spus că merge să aducă o jertă în zona Betleemului. Pe de altă parte însă, minciuna va căuta să se folosească de voia lui D-zeu şi să o distorsioneze, să încurce lucrurile, de aceea voia lui D-zeu în unele cazuri nu poate fi spusă oricui.

Mâinile care varsă sânge nevinovat, din răutate, din invidie sau gelozie, din lăcomia de bani sunt urâte de D-zeu şi pedepsite pe drept de oameni.

Inima poate cugeta la lucruri bune sau la lucruri rele. D-zeu vede foarte bine planul la care omul cugetă, nu-i nimic ascuns de D-zeu. Dacă omul plănuieşte lucruri rele, D-zeu plănuieşte şi el răul la adresa acelui om, dar aşteaptă prima dată ca omul să-şi dea „arama” pe faţă, să vadă dacă chiar va face răul sau regretă şi nu-l mai face. Atunci nici D-zeu nu-l pedepseşte ci se bucură că omul a ales binele. Problema este că de cele mai multe ori oamenilor nu le pasă deloc de D-zeu şi de Adevăr şi fac planuri după cum îi îndeamnă poftele, dorinţele şi trufia lor şi astfel îşi atrag în final mânia lui D-zeu asupra lor. D-zeu doreşte să fim „meşteri” în a face binele, în a căuta să fim inventivi pentru a face binele, să ne gândim ce am putea face şi noi pentru D-zeu. Trebuie însă să avem grijă să nu fim atât de inventivi încât s-o luăm înaintea lui D-zeu în planurile noastre.

Când picioarele aleargă la rău, aceasta se datorează unui gând şi plan rău sau a faptului că omul s-a lăsat târât pas cu pas la lucruri rele. Opreşte primul pas pe calea cea rea căci moartea sufletului omului se poate datora acestui prim pas şi multe probleme au aparut pentru că s-a făcut primul pas, prima vorbă de ocară, prima înjurătură, primul pahar de băutură, prima înşelare a partenerului şi aşa mai departe. Lucruri bune şi lucruri rele încep cu primul pas, după cum şi mersul pe lună începe cu primul pas. Opreşte-te, nu fă primul pas şi vei scăpa de chinuri. Aici se spune că aceste picioare aleargă repede la rău, adică omul nu cugetă prea mult, este pripit sau dornic de răzbunare.

Un alt lucru urât de D-zeu este martorul mincinos. Omul fără D-zeu nu are nicio teamă să jure strâmb. El minte cu foarte mult curaj, jură pe tot ce vrei că aşa este cum spune el. Pentru nişte bani el minte şi jură cu neruşinare. Întotdeauna au fost şi vor fi astfel de oameni care depun mărturie mincinoasă pentru o bucată de pâine sau alte interese şi întotdeauna vor fi destui oameni răi să se ştie folosi de astfel de oameni. Dar pedeapa Celui în care ei nu cred se va dezlănţui asupra lor la vremea potrivită. Îmi povestea un prieten cum într-o localitate, un om a jurat strâmb în legătură cu un teren. După câţiva ani omul acesta a orbit şi a murit orb iar mulţi oameni din acea localitate spuneau că de aceea a ajuns aşa că a jurat strâmb. Dacă însă cineva a făcut acest lucru pe când era în întuneric şi nu-l cunoştea pe Domnul Isus şi după aceea se întoarce la Cristos, el trebuie să caute să repare acea greşală, să stea de vorbă cu oameni credincioşi cu mai multă experienţă ca să se sfătuiască şi să găsească calea cea mai bună spre repararea lucrurilor, ca astfel binecuvântarea lui D-zeu să vină peste el şi blestemul să plece.

Ultimul lucru rău (asta nu înseamnă că nu mai sunt alte lucruri rele) cu care încheie Solomon aici, este acţiunea de a stârni certuri între fraţi, atât fraţi de trup cât şi de credinţă. Lucrul acesta se întâmplă de multe ori datorită nechibzuinţei unuia sau altuia. Omul nechibzuit vorbeşte cu uşurinţă, doar pe el se vede. Alte ori unii stârnesc certuri în mod voit, din răutate sau pentru că nu sunt băgaţi în seamă. Un prieten conducea odată un grup de tineri credincioşi şi de multe ori o persoană din acel grup îi făcea probleme. S-a întrebat care ar fi cauza şi căuta să vadă dacă a greşit undeva. Într-o noapte într-un vis se făcea că trecea printr-o piaţă şi cineva s-a luat după el ca să-l bată. La un momen dat, la un colţ de stradă s-a oprit şi l-a întrebat pe acesta ce are cu el, că nu-şi aminteşte să-i fi făcut vreun rău, iar acesta i-a replicat că a trecut pe lângă marfa lui prin piaţă şi nu i-a băgat-o în seamă, nu s-a oprit să i-o cumpere. Atunci a înţeles el de unde venea cearta, că nu i-a primit sfaturile şi propunerile.

            6:20-23 „Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât. Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat şi îţi vor vorbi la deşteptare! Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii.”

Din nou tata şi mama îşi sfătuiesc copiii ca să se ferească de femeia nesinceră. Ei au trecut prin ispitele prin care treci tu şi te pot ajuta. Nu dispreţui sfatul lor bun ce ţi l-au dat după Cuvântul lui D-zeu. Puneţi-l la inimă şi nu-ţi fie ruşine să vorbeşti despre el şi altora. Adu-ţi aminte de el când stai în pat şi eşti cuprins de visările tale. Dimineaţa când te trezeşti întreabă-te pe unde îţi vor călca paşii astăzi şi care-i străina care te pândeşte. Sfatul bun luminează mintea omului, îl  ajută să vadă pe unde merge. Ce bine este să ai lumină şi să nu mergi prin întuneric. Omul are nevoie de îndemnul şi mustrarea lui D-zeu şi a oamenilor credincioşi.  Fericit este cel care este îndemnat să urmeze calea bună şi vai de cel pe care nu-i cine să-l îndemne şi să-l mustre. De obicei oamenilor nu le place să fie mustraţi dar un credincios trebuie să înţeleagă că are nevoie de aceasta şi Cuvântul lui D-zeu este în drept să o facă.

            6:24-25 „Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. N-o pofti în inima ta pentru frumuseţa ei şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei.”

Pe străina stricată o vei găsi în ziare şi pe internet, pe la colţuri şi baruri de noapte având o limbă ademenitoare, linguşitoare şi o îmbrăcăminte provocatoare. Dar o vei găsi şi printre colegele tale de şcoală, de serviciu, printre vecinele tale, în vreo excursie sau în vreo călătorie. Aspectul ei fizic o poate face atrăgătoare şi nu prea are altă preocupare în mintea ei decât cum arată în exterior. De sufletul ei nu-i pasă, după cum nu-i pasă nici pe câţi îi duce la rău, la moartea veşnică. Dacă poate distruge o căsnicie o face fără multe remuşcări, doar banul şi aventurile au importanţă pentru ea. Tatăl îi spune fiului său aici să n-o poftească în inima lui pentru exteriorul ei, pentru frumuseţea ei. Nu-ţi pierde timpul vorbind cu ea sau vorbind cu alţii despre ea, pentru că interiorul ei este putred. Ea poate fi de 10 ori mai elegantă şi mai parfumată decât o femeie credincioasă dar e goală înlăuntrul ei. Dacă nu se va întoarce de pe căile ei, sfârşitul ei va fi unul tragic.

            6:26 „Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămîne decât cu o bucată de pâine şi femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump.”

În loc să-şi folosească banii pe lucruri folositoare, cel necugetat şi-i cheltuieşte cu aceste femei. Tot ce câştigă cu trudă într-o lună cheltuieşte în câteva nopţi şi apoi se plânge că nu mai are bani, cere împrumut până la următorul salar sau se apucă de furat. În loc să-şi facă o casă, să-şi întemeieze o familie, fiul acesta nebun îşi risipeşte toţi banii şi dacă poate şi pe ai altora. Femeia măritată care nu-i mulţumită cu soţul ei sau care şi-a părăsit soţul, va căuta aventuri în altă parte şi n-o interesează că distruge altă căsnicie. Dar pedeapsa ei o urmăreşte şi dacă nu-şi schimbă drumul în viaţă şi nu se pocăieşte de păcatele ei, va cădea în groapa pe care şi-a săpat-o cu mâinile ei. Un prieten mi-a povestit odată o tristă întâmplare. În urmă cu câţiva ani într-o localitate era o femeie care fusese măritată.  După ce şi-a stricat căsnicia a reuşit să-şi atragă doi bărbaţi cu care păcătuia. Unul dintre ei fusese om la locul lui în viaţă, avea copii şi nepoţi mari acum dar îi murise soţia cu câţiva ani în urmă. Mai mulţi prieteni şi membri din familie l-au sfătuit să nu se încurce cu acea femeie, dar degeaba, nu i-a ascultat. Toate bune până într-o zi când celălalt bărbat care mai umbla pe la ea, l-a aşteptat acasă la ea, l-a lovit în cap şi l-a omorât. El a fost înmormântat iar celălalt şi-a petrecut ani buni în puşcărie.

            6:27-29 „Poate cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele? Tot aşa este şi cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: ori cine se atinge de ea nu va rămânea nepedepsit.”

Aici Solomon ne spune că după cum cineva nu poate merge pe cărbuni aprinşi fără să-i ardă picioarele, tot aşa de sigur este că omul care se duce la soţia altuia va fi pedepsit. Pedeapsa poate să vină direct de la D-zeu printr-o boală pe care o poate lua chiar de la acea femeie sau poate va fi pedepsit prin alţi oameni. D-zeu va avea grijă să-şi trimită pedeapsa peste câţiva ani poate, când omul aproape că a şi uitat ce a făcut, dar D-zeu nu uită. Însă El a aşteptat că poate omul se va pocăi, îşi va recunoaşte greşeala, îşi va cere iertare şi nu va mai face. Atunci D-zeu îl iartă.

            6:30-35 „Hoţul nu este urgisit când fură ca să-şi potolească foamea... Dar cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte, singur îşi pierde viaţa cine face aşa. Nu va avea decât rană şi ruşine şi ocara nu i se va şterge. Căci gelozia înfurie pe un bărbat şi n-are milă în ziua răzbunării ...”

Hoţul care fură nu este iertat că îi era foame, el trebuia să ceară, să se împrumute şi să caute să lucreze cu mâinile lui. Tot la fel nu are nicio scuză omul care se încurcă cu soţia altuia. De ce nu s-a căsătorit normal dacă nu era căsătorit ? Iar dacă este căsătorit, de ce nu este mulţumit cu ceea ce are ? Iar dacă lucrurile sunt mai încurcate, trebuia să caute soluţia bună, să se sfătuiască cu D-zeu şi cu oamenii credincioşi care puteau să-i dea un sfat bun. Un astfel de om îşi pierde sufletul, se îndepărtează de adevărata cale în viaţă. Ruşinea şi ocara îl vor urmări mulţi ani, până la bătrâneţe, până la mormânt. Răzbunarea soţului acelei femei îl urmăreşte şi devine fricos. Se teme să nu intre în casă când doarme şi să-l bată şi devine neliniştit. Doar sângele lui Isus poate să-i spele ruşinea şi păcatul prin pocăinţă şi ascultare de El.

Concluzii:

• Dacă ai promis că vei face ceva pentru cineva în locul altuia, ţine-te de promisiune;
• Lenea nu vine de la D-zeu ci este o roadă a firii pământeşti; hărnicia, atât pentru trup cât şi pentru suflet va fi răsplătită;
• Omul de nimic te înşală în faţă dacă poate, doar la interesul lui se gândeşte;
• D-zeu urăşte lucrurile rele, printre care: trufia şi aroganţa, minciuna, mâinile care fac lucruri rele, gândirea nelegiută, martorul mincinos şi pe cel nechibzuit care stârneşte certuri între fraţi;
• Nu te lăsa atras de exteriorul celei (sau celui) păcătoase, la urmă gustul va fi amar.