Capitolul 10.

            10:1 „Pildele lui Solomon. Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale.”

Un fiu sau o fiică cu înţelepciune aduce bucurie într-o familie dar un fiu care-şi risipeşte tinereţea şi banii prin locuri păcătoase aduce multă mâhnire părinţilor săi. Şi de multe ori, copilul nebun va vedea răul pe care l-a făcut părinţilor săi doar atunci când şi el va avea un copil la fel. Se spune că un tânăr şi-a alungat odată tatăl de acasă, l-a condus până în vârful unui deal unde s-a despărţit de el. Dar înainte de-a se despărţi, tatăl i-a zis „Fiule, D-zeu este drept cu mine, că aşa am făcut şi eu când am fost tânăr cu tatăl meu şi din acest loc ne-am despărţit.” Totuşi, tânărul acesta trebuia să-şi ierte tatăl şi să nu-i repete greşala. Tânărul ar dori multe în viaţa aceasta, ar dori tot ce-i încântă privirea şi-i aţâţă pofta şi dacă se lasă atras de ele începe să meargă pe calea nebuniei iar sfârşitul va fi unul năprasnic dacă nu-şi vine în fire la timp.

            10:2 „Comorile câştigate pe nedrept nu folosesc, dar neprihănirea izbăveşte dela moarte.”

Este greu uneori să credem că averea câştigată pe nedrept nu va fi de folos celui ce-a câştigat-o. Dar cu toate acestea versetul rămâne adevărat, D-zeu are grijă să nu uite toate înşelăciunile omului şi la vremea potrivită să-l tragă la judecată. De cele mai multe ori omul suferă aici pe pământ o parte din pedeapsa lui D-zeu pentru astfel de lucruri. Oricum, comorile câştigate prin înşelăciune, prin furt, prin metode nedrepte dar rafinate şi apărate de lege, prin presiunea de-a primi daruri şi mită de la alţii, toate acestea sunt văzute foarte bine de D-zeu şi El va aduce pedeapsa când omul nici nu se gândeşte. Pe de altă parte, cel neprihănit care nu a putut aduna atâtea valori materiale pentru că nu s-a folosit de înşelăciune, este iubit de D-zeu şi El îl ajută la vreme de necaz. Cel neprihănit a ştiut să facă parte din banii şi bunurile lui şi celor în nevoie şi el nu s-a lăsat dus de mândrie şi trufie pentru ceea ce are.

            10:3 „Domnul nu lasă pe cel neprihănit să sufere de foame, dar îndepărtează pofta celor răi.”

Chiar dacă cel neprihănit trece prin perioade de lipsă şi sărăcie, totuşi D-zeu este cel care-i poartă de grijă. Într-o familie de credincioşi cu mai mulţi copii, în urmă cu câţiva ani, s-a întâmplat că treceau printr-o perioadă mai dificilă şi la un moment dat nu le mai rămăsese aproape nimic în cămară. Un frate pensionar din aceeaşi biserică pusese deoparte din pensia lui în ultimele luni o parte din bani, să-i dea acolo unde ar fi nevoie şi se ruga ca D-zeu să-i scoată în cale o situaţie. Într-o dimineaţă însă a visat cum copiii acelei familii doreau să mănânce ceva şi nu găseau ce. El a înţeles mesajul şi chiar în dimineaţa aceea a mers în acea familie pentru că o cunoştea şi făcând mici cercetări a văzut că lucrurile stăteau întocmai şi s-a bucurat că a putut face o faptă bună. Nu oricând poţi să faci o faptă bună pentru că nu oricând este nevoie de ea dar ferice de omul care o caută, o vede şi o face atunci când este nevoie. S-ar putea ca tu să fi făcut o faptă mică dar omul acela să-şi amintească de tine toată viaţa şi să te binecuvânteze. Nu tot la fel este însă cu cel rău, care nu vrea să asculte de D-zeu şi nu vrea ca El să-i poarte de grijă, ba îl înjură şi-l blestemă pe D-zeu. Atunci şi D-zeu îl lasă în pace, deşi de multe ori îl ajută şi pe el, căci soarele Lui răsare şi peste cel rău şi peste cel bun. 

            10:4 „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.”

Deci nu numai că lenea este dăunătoare omului dar şi atunci când cineva lucrează fără tragere de inimă poate ajunge la lipsă. Şi acestea sunt valabile atât pentru viaţa aceasta fizică cât şi pentru viaţa spirituală. Munca în general este benefică omului. Chiar dacă proverbul „că munca n-a omorât pe nimeni” este uneori spus ironic, el totuşi este adevărat. Hărnicia aduce belşug, chiar dacă nu pe moment ci uneori după ani şi omul harnic are ce da şi la altul. De asemenea, el nu prea este un risipitor căci ştie că banii cinstiţi nu se adună uşor. Îmi amintesc de o mică istorioară din şcoala primară. In cărţile din vremea aceea se povestea cum un tată şi-a trimis fiul să lucreze şi să nu vină acasă până nu aduce un ban de aur. El bineînţeles că s-a dus la maică-sa şi peste o zi a venit cu banul de aur pe care a zis că l-a câştigat el. Tatăl, cum a luat banul în mână l-a şi aruncat în foc iar copilul n-a zis nimic. Atunci tatăl i-a zis, „copile, banul acesta nu-i muncit de tine, du-te şi lucrează cum ţi-am spus.” A doua oară copilul s-a dus la bunică-sa care şi ea i-a dat un ban de aur, dar din noul tatăl l-a aruncat în foc şi iar l-a trimis să lucreze. În cele din urmă fiul acesta chiar s-a dus şi a venit acasă peste câteva săptămâni cu un ban de aur. Tatăl cum l-a luat în mână l-a aruncat în foc, dar de data aceasta copilul şi-a vârât mâinile în foc după el, s-a ars dar a scos banul de acolo strigând „tată, acesta chiar e muncit de mine şi nu-l arunca în foc” iar tatăl a zis „da, acesta-i muncit de tine căci te doare pentru el.” Uneori risipim uşor ceea ce n-a fost muncit de noi, (poate a fost muncit de părinţi sau de unul dintre soţi) dar pe cel care a muncit pentru el îl doare când vede că se risipeşte fără rost.

            10:5 „Cine strânge vara, este un om chibzuit, cine doarme în timpul seceratului este un om care face ruşine.”

Aceasta se referă la faptul că este o vreme pentru a se face un lucru, este o vreme pentru secerat şi că lucrurile se pot strica dacă nu sunt făcute la timp. La fel cum grâul din lanuri se pierde dacă nu este secerat la timp, tot la fel se pot pierde binecuvântări dacă omul nu ascultă de D-zeu la vremea potrivită. Este o vreme pentru mersul la şcoală, pentru învăţarea unei meserii şi chiar este o vreme când poţi să faci mai mulţi bani. Dar dacă D-zeu vede că banii devin un pericol pentru sufletul tău, vede că apare pericolul mândriei sau îngâmfării şi că tu numai te faci că dăruieşti în comparaţie cu cât ţi-a dăruit El ţie, atunci El are metode să te oprească să nu te pierzi de tot. Trebuie însă să precizăm că nu orice prilej de a face un lucru înseamnă vremea secerişului pentru acel lucru, ci omul trebuie să caute prin rugăciune vremea secerişului unui anumit lucru.

            10:6-7 „Pe capul celui neprihănit sunt binecuvântări, dar gura celor răi ascunde silnicie. Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată, dar numele celor răi putrezeşte.”

Omul neprihănit face lucruri bune, îl ajută pe cel căzut în groapă, în nevoie, fără să se laude cu ce-a făcut şi fără să-l apese pe cel căruia i-a făcut un bine spunându-i mereu că fără el n-ar fi ieşit din groapă. El face lucrul acesta pentru Domnul Isus şi nu aşteaptă răsplata celui pe care l-a ajutat. El nu numai că ajută pe cineva care vine şi-l roagă doar ca să scape de el, că îi este ruşine când vor auzi alţii că putea să-l ajute dar a fost comod şi n-a vrut, dar el este preocupat şi dornic de a face bine cuiva doar când aude numai o şoaptă despre cineva în dificultate şi poate să-l ajute. Uneori suntem aşa de comozi că nu ne pasă de celălalt şi atunci pierdem binecuvântarea acelui om. E adevărat că uneori unii profită de bunătatea noastră dar mai bine este să se profite puţin decât să nu ajuţi pe cineva din motiv că te temi că el profită de tine. La urma urmei faci acel lucru pentru Domnul Isus. Cel rău nu e interesat să ajute pe cineva numai dacă are un profit, altfel se bucură că nu poţi propăşi. Gura lui nu face decât să te descurajeze dar nu pune umărul să te ajute, ba mai mult te vorbeşte de rău şi râde de începuturile tale slabe. Nimeni nu-şi mai aduce aminte cu plăcere de cel rău când a plecat din locul lui. I-a putrezit numele.

            10:8-10 „Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile, dar cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur. Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol. Cine clipeşte din ochi este o pricină de întristare, şi cine are o gură nesocotită se prăpădeşte singur.”

Un om cu pricepere primeşte sfatul bun şi nu se răzvrăteşte îndată când aude ceva ce nu-i convine. El nu vorbeşte cu uşurinţă şi nu critică pe cineva doar că nu-i place de el. O gură nesocotită este gura lăudăroasă, cea care îi place să nu uite să se scoată în evidenţă. O gură nesocotită este cea care se laudă uneori cu lucruri mari, că va face aşa şi aşa şi uită să amintească că va face acel lucru dacă va voi D-zeu. O gură nesocotită este atunci când cineva din răutate defăimează pe omul pus în cinste, îl împrăştie cu noroi. O gură nesocotită este cea care îşi pârăşte colegul de muncă la şef, doar să-i meargă lui mai bine. O gură nesocotită este cea care îi laudă pe oamenii păcătoşi şi nu zice nimic când cel neprihănit a căzut în groapă. Atunci când omul nu este vinovat şi nu este încărcat cu păcate el umblă fără teamă, este uşor şi liber dar atunci când omul apucă pe căi sucite ajunge să se dea de gol atunci când nici nu se gândeşte. Fapta rea îl urmăreşte până ce-o aduce înaintea Domnului Isus, şi-o mărturiseşte şi se lasă de ea. După cum omul care nu-şi poate controla pleoapele ci clipeşte întruna este o pricină de întristare pentru cei din familia lui, tot la fel este şi cel care are o gură nesocotită, nechibzuită.

            10:11 „Gura celui neprihănit este un izvor de viaţă, dar gura celor răi ascunde silnicie.”

Când cel credincios vorbeşte el aduce înviorare şi întăreşte credinţa celui slab în credinţă. El nu este rău intenţionat în sfaturile lui ci caută binele aproapelui său. Nu caută să-l ducă pe un drum rău ci caută binele şi pacea. Uneori sfaturile celui neprihănit nu sunt ascultate pentru că par exagerate pentru cineva care este prea ataşat de lumea aceasta cu poftele şi lăudăroşiile ei. Nu la fel este însă cu cel rău, el când vorbeşte îşi caută interesul său şi nu vrea ca celălalt să se ridice mai sus decât el. Vorbele lui descurajează şi apasă pe cel în probleme. El oferă sfaturi şi soluţii la probleme fără să cunoască voia lui D-zeu, de care oricum nu este interesat decât ca să profite de ea.

            10:12 „Ura stârneşte certuri, dar dragostea acopere toate greşelile.”

Aici Solomon trage o concluzie din ceea ce-a văzut şi anume că, acolo unde nu este dragoste oamenii ajung cu uşurinţă la ceartă, însă acolo unde este încredere reciprocă şi dragoste oamenii îşi trec cu vederea cu uşurinţă greşelile. Cei credincioşi Domnului Isus trebuie să-şi amintească că au poruncă să se iubească unii pe alţii aşa cum i-a iubit Domnul. Aceasta este o poruncă a Domnului Isus şi nu este ceva opţional, adică s-o împlinim numai dacă vrem. Este nevoie de o minte lucidă şi înţeleaptă ca s-o putem împlini. Aceasta nu înseamnă să fii de acord cu răul pe care-l face fratele tău, ci înseamnă să-l ajuţi şi să te rogi pentru el ca să iasă din problema aceea.

            10:13 „Pe buzele omului priceput se află înţelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fără minte. ”

Durerea pe care o pricinueşte o problemă în viaţa omului îi poate fi de folos ca să-l scape de prostiile pe care le face. Pedeapsa echilibrată dată la momentul potrivit cuiva care face rele îi poate fi de folos. Cu cât cineva face mai multe rele cu atât pedeapsa lui va fi mai mare. Rău este atunci când cel neprihănit este pedepsit pe nedrept în numele dreptăţii. În cazul acesta trebuie să intervină D-zeu care are ultimul cuvânt şi judecă cu dreptate. Oamenii sunt orbiţi de ambiţiile lor prosteşti şi fac rele fără număr până ce D-zeu trebuie să ia nuiaua. El nu se bucură de relele cu care-i loveşte pe oameni, dar trebuie să facă dreptate celui neprihănit şi să nimicească răul.

            10:14 „Înţelepţii păstrează ştiinţa, dar gura nebunului este o pieire apropiată.”

Gura nebunului poate fi o pieire apropiată pentru el sau pentru cel pe care-l sfătuieşte. De multe ori sfaturile lui sunt foarte dulci, el te ştie linguşi şi îţi spune că tu ai dreptate şi merită să te răzbuni. După felul cum vorbeşte, nebunul acesta îşi îndepărtează oamenii credincioşi de el şi se înconjoară cu oameni păcătoşi. El nu-i apreciază pe cei credincioşi, pentru el ei n-au valoare decât în măsura în care poate profita de ei. Gura lui vorbeşte cu uşurinţă împotriva şefului şi e nemulţumit de el pentru că nu-l lasă să chiulească când vrea sau să fure cum vrea. Pe vecinii care o duc mai bine îi vorbeşte de rău iar dacă el este cel mai înstărit atunci ştie să râdă de ceilalţi şi să-i înjosească. Cel înţelept însă nu face aşa ceva, el păstrează anumite lucruri doar pentru sine iar pe cele rele caută să le arunce din gândirea lui.

            10:15 „Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; dar prăpădirea celor nenorociţi, este sărăcia lor.”

Sunt situaţii când starea materială te scoate din încurcături dar sunt alte cazuri când banii nu mai ajută la nimic. Sunt boli care nici cu miliarde de dolari nu se pot trata, aici banii nu mai au valoare. Dar sunt situaţii când lipsa banilor la un anumit moment în viaţă poate afecta pe cineva toată viaţa. De multe ori din cauza viciilor părinţilor, copiii nu mai pot face o şcoală şi asta poate să-i afecteze toată viaţa. De aceea este bine atunci când cineva poate da o bursă pentru un astfel de copil ca să facă o şcoală, aceasta poate schimba tot viitorul lui în bine.

            10:16 „Cel neprihănit îşi întrebuinţează câştigul pentru viaţă, iar cel rău îşi întrebuinţează venitul pentru păcat.”

Ce înseamnă aceasta? Nimic altceva decât că omul credincios îşi va folosi venitul său pentru lucrurile necesare şi nu-i va risipi pe lucruri de care nu are nevoie. Nu foloseşte la nimic paharul cu alcool şi ţigara, doar că distrug sau afectează de multe ori sănătatea. Nu foloseşte la nimic nici risipa pe haine, maşini şi case scumpe. Şi mâncarea poate fi uneori o risipă şi poate duce la îmbuibare şi la o îngrăşare peste normal. Apoi cel rău îşi risipeşte banii în tot felul de distracţii şi nu-i ajung banii până la următorul salar. El veşnic cere împrumut şi nu are un ban economisit pentru zile de nevoie. Ca o scuză, el vrea să arate că nu-i zgârcit, însă zgârcenia lui se vede din faptul că majoritatea banilor îi cheltuieşte pentru sine, pentru plăcerile personale, şi nu-i pasă de cel nenorocit. Apărarea lui este una de paie care va arde la trecerea focului pe acolo.

            10:17 „Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite.”

Ferice de omul care-şi aminteşte de pedepsele Domnului şi nu mai umblă prin acele locuri rele pe unde a umblat şi nu mai face faptele rele pe care le-a făcut. Se poate întâmpla însă că omul uită mustrarea Adevărului şi atunci apucă pe căi rele şi dă de necazuri sau poate chiar moare. D-zeu ne mustră în cugetul nostru de multe ori iar alte ori prin oameni, vise, prooroci sau împrejurări ale vieţii, toate având un scop să ne ajute să nu mai facem răul ci să facem binele şi să ascultăm de Adevăr. Deci trebuie să ne aducem aminte de mustrările lui D-zeu, să nu le dispreţuim ci să le preţuim ca pe cea mai mare comoară. Nu-i mai mare comoară ca aceea să fii învăţat şi mustrat de D-zeu.

            10:18 „Cine ascunde ura, are buze mincinoase şi cine răspândeşte bârfelile este un nebun.”

Omul cu ură în suflet are şi minciuna pe buze. El ascunde ura şi invidia de teama altora dar când poate, minte fără ruşine pentru că nu doreşte binele aproapelui său ci-şi urmăreşte doar interesul său. Cel care vorbeşte cu uşurinţă, vorbeşte de multe ori de rău pe aproapele său chiar fără să-şi dea seama; şi aceasta este o formă de nebunie care costă. E tare uşor să răspândeşti vorbe rele despre cineva pe care nu-l ai la inimă. Te bucuri când auzi o bârfă despre el şi-o răspândeşti imediat mai departe fără să te gândeşti să o verifici. Cine face aşa suferă de o formă de nebunie spirituală. Dacă nu se va trata de ea îl va costa mult mai târziu.

            10:19 „Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit.”                       

Acesta este un adevăr verificat între oameni. Cel care are obiceiul să vorbească multe nu se poate să nu spună şi prostii, căci vorbele şi gândurile bune se termină şi apoi vin celelalte. Uneori oamenii vorbesc multe dintr-o dorinţă de a arăta câte ştiu, din mândrie. Ei vor să-şi arate cultura şi vor să pară interesanţi. Curiozitatea este un alt motiv de a vorbi multe. Bine este să nu fii prea curios despre viaţa altuia, doar dacă ştii că ai vrea să-l ajuţi. Prea multa vorbire este o boală care trebuie tratată altfel poate strica relaţii bune. Despre o persoană care vorbea mult, Domnul a zis într-o vedenie că este bolnavă dând de înţeles că boala ei se numeşte „guraliv” iar cei care trăiesc în jurul ei să aibă grijă să nu se îmbolnăveacă şi ei de această boală că este molipsitoare.

            10:20 „Limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puţin lucru.”

Cel neprihănit spune lucruri valoroase, asemănate aici cu argintul. Poate vom spune că argintul este mai puţin valoros decât aurul şi noi aşteptăm doar vorbe de aur întotdeauna de la cel neprihănit, însă s-ar putea ca uneori să trebuiască să ne mulţumim doar cu argint. Poate nu merităm vorbe de aur sau poate el ne poate oferi decât vorbe de argint; oricum, alături de cel neprihănit căpătăm valoare. Nu la fel este cu cel rău, inima lui nu-i mare lucru, nu are valoare în ochii lui D-zeu pentru că este hapsân, destrăbălat şi-l înjură pe D-zeu care i-a dat sănătate, ochi să vadă şi urechi să audă. Asemeni împăratului Babilonului, Belşaţar, căruia D-zeu i-a spus printr-un cap de mână ce-a scris în faţa lui pe tencuiala zidului „cântărit, cântărit, numărat şi împărţit”. Explicaţia dată de profetul Daniel la această scriere a fost că D-zeu l-a cântărit pe marele împărat şi l-a găsit uşor, fără valoare spirituală, pentru că n-a înţeles şi n-a căutat voia lui D-zeu în viaţă, a fost nedrept, a făcut crime şi i-a chinuit pe unii pe nedrept, nu i-a iubit şi nu i-a protejat pe oamenii buni şi credincioşi din împărăţia sa, i-a plăcut să trăiască în belşug şi chefuri, iar de săracii din ţară nu-i prea păsa. Toate acestea l-au făcut să cântărească uşor în ochii lui D-zeu şi chiar în noaptea aceea D-zeu i-a numărat zilele domniei şi le-a pus capăt.

            10:21 „Buzele celui neprihănit înviorează pe mulţi oameni, dar nebunii mor fiindcă n-au judecată.”

Acest verset este asemănător cu versetul 11 şi ne arată valoarea cuvintelor celui neprihănit. El întotdeauna are în vedere binele aproapelui şi nu caută să-l rătăcească. Cuvintele lui aduc curaj acolo unde este descurajare, aduc siguranţă acolo unde este îndoială, aduc lumină acolo unde este întuneric şi aduc belşug acolo unde este lipsă. În comparaţie, cel păcătos nu numai că nu aduce ajutor altora dar se pierde pe sine însuşi prin mândria şi aroganţa lui. Dacă omul se lasă condus de poftele lui şi nu judecă cu mintea ce vrea să facă, poate să facă lucruri pe care să le regrete toată viaţa. Doar prin pocăinţă şi schimbare se poate şterge un trecut murdar.

            10:22 „Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.”

Atunci când D-zeu dă o binecuvântare cuiva, El are grijă să nu apară necazuri în urma ei. Dacă îţi dă ca binecuvântare un serviciu bun atunci El nu îngăduie celor răi să te răstoarne şi poţi fi bucuros de ajutorul Lui. Binecuvântarea lui aduce belşug şi te scoate din necaz. La fel este dacă-ţi dă o familie, un soţ sau o soţie ca binecuvântare, El nu lasă să fie urmată de necazuri de netrecut. Atunci când D-zeu L-a binecuvântat pe Avraam l-a şi ocrotit, deşi de două ori era să-şi piardă soţia. D-zeu însă şi-a întins mâna împotriva celor ce i-au luat soţia şi aceştia tremurând i-au trimis-o înapoi împreună cu daruri bogate.

            10:23 „Pentru cel nebun este o plăcere să facă răul, dar pentru cel înţelept este o plăcere să lucreze cu pricepere.”

Cel neprihănit are o mare bucurie când face un lucru bun şi se întristează când un lucru iasă rău. Bucuria lui este atunci când binele şi adevărul triumfă iar răul cade. El are o mare bucurie să facă planuri bune care să aducă binecuvântare şi ajutor celor în nevoie. Nu la fel este însă cu cel păcătos. El se bucură când reuşeşte să-i facă rău cuiva, să-l înşele şi să-l descurajeze cu privire la un lucru bun. El râde când altul cade sau ajunge în nenorocire, mai ales dacă era mai bun decât el. Cel nebun se bucură şi se laudă cu cât a putut fura şi nu-i pasă că omul de la care a furat a rămas aproape pe drumuri. El se bucură dacă reuşeşte să strice căsnicia cuiva şi nu-i pasă de nimeni, numai de pofta lui. Răsplata unui astfel de om dacă nu se pocăieşte va fi pierzarea şi chinul veşnic.

            10:24 „Celui rău de ce se teme aceea i se întâmplă, dar celor neprihăniţi li se împlineşte dorinţa.”

Aici Solomon răstoarnă proverbul românesc care zice că „de ce te temi aceea ţi se întâmplă”. Acesta nu este adevărat pentru cei credincioşi. David avea şi el temerile lui, că va fi prins de Saul, că va ajunge în pustie şi nu va avea hrană, că va fi prins de filisteni şi câte altele dar niciuna dintre aceste nenorociri nu l-au ajuns pentru că el era neprihănit înaintea lui D-zeu. Dar dacă un om trăieşte în nelegiuire şi nu-i pasă de D-zeu atunci şi D-zeu îl lasă în voia lui, şi relele de care se teme îl pot ajunge. Celor neprihăniţi însă D-zeu îi ajută să li se împlinească dorinţele care sunt după voia Sa.

            10:25 „Cum trece vârtejul, aşa piere cel rău; dar cel neprihănit are temelii vecinice.”

Au fost, sunt şi vor fi oameni cu renume pe pământ dar fără să-l slujească pe D-zeu. Deşi se pare că ei sunt veşnici şi că nimeni nu-i poate clinti din locul lor, totuşi vine vremea când sunt spulberaţi din locurile lor şi nimeni nu le vine în ajutor. Trec anii apoi şi oamenii îi uită sau îi pomenesc ca exemple rele şi nu mulţi le-ar mai dori prezenţa. Cei neprihăniţi însă nu se usucă cu uşurinţă căci ei au rădăcini adânci, îşi trag seva şi puterea din D-zeu, trăind şi iubind Adevărul. Şi chiar dacă şi ei mor, oamenii credincioşi îşi aduc aminte cu plăcere de ei. Sfaturile şi exemplul lor de viaţă rămân vii în viaţa altor oameni.

            10:26 „Cum este oţetul pentru dinţi şi fumul pentru ochi, aşa este leneşul pentru cel ce-l trimete.”

Prin urmare, când ai o treabă urgentă şi importantă de făcut, nu trimite un pierde-vară că o să te doară capul pe urmă. El are timp de pierdut destul şi nu se grăbeşte aproape niciodată. El se ştie încurca cu treburi neimportante şi rătăceşte pe drum. Stă de vorbă cu toţi prietenii şi cu trecătorii pe care-i întâlneşte. Totuşi, dacă-l vei şti ajuta şi educa pe acest pierde-vară s-ar putea ca el să se corecteze şi să ai un om de nădejde pe viitor.

            10:27 „Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.”

„Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El” spune în altă parte în Biblie. D-zeu veghează asupra celor iubiţi de El şi le lungeşte zilele pe pământ pentru că ei aduc roadă pentru D-zeu şi sunt de folos lucrării Lui. D-zeu îi ocroteşte şi-i vindecă de multe ori  când ajung bolnavi. Viaţa lor nu este afectată de băutură şi ţigară, iar hrana lor este una sănătoasă şi echilibrată, toate acestea ajutând la protejarea corpului de multe boli. Cel rău însă de multe ori este neglijent cu viaţa şi trupul său, îl distruge în desfrâu, băutură, ţigări şi petreceri. Dimineaţa când vine de la o petrecere este ca o lămâie stoarsă, fără nicio vlagă. Peste ani se vor simţi toate acestea. Dar mai sunt oameni răi care au mare grijă de trupul lor şi nu abuzează de băutură sau alte lucruri rele. Ei par foarte echilibraţi în ochii oamenilor dar D-zeu le vede răutatea şi păcatele şi dacă nu se întorc de la ele şi nu se pocăiesc, El are metode să le scurteze anii vieţii căci mulţi strigă la D-zeu pentru nedreptăţile care le fac.

            10:28 „Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie, dar nădejdea celor răi va pieri.”

Acest verset este asemănător cu versetul 24. Sunt situaţii când cel neprihănit trebuie să aştepte ceva timp până când D-zeu îşi împlineşte o promisiune. Avraam a aşteptat în jur de 25 de ani promisiunea lui D-zeu că îi va da un copil. Cred că de multe ori a fost el descurajat în anii aceia de lungă aşteptare. Mai descurajată se pare că a fost Sara, soţia lui, care a găsit soluţia ei la problemă şi şi-a dat roaba lui Avraam ca soţie, care l-a născut pe Ismael apoi. Ea a încurcat aici lucrurile cu nerăbdarea ei iar la urmă i-a părut rău. Oricum, la vremea hotărâtă, D-zeu şi-a împlinit promisiunea faţă de ei şi le-a dăruit un copil, pe Isaac, la bătrâneţe. Nu la fel însă se promite pentru cei răi care aşteaptă şi ei multe lucruri. Nădejdea lor va pieri şi aşteptarea le va fi în zadar căci nu l-au băgat în seamă pe D-zeu şi nu au căutat voia Lui.

            10:29 „Calea Domnului este un zid de apărare pentru cel nevinovat, dar este o topenie pentru cei ce fac răul.”

Topenie înseamnă calamitate, catastrofă, dezastru, moarte, pacoste. Deci pentru cei care fac răul şi nu ascultă de Adevăr, Calea Domnului nu este un ajutor, un zid de apărare ci este o pacoste, un dezastru. În loc să vină ajutorul şi binecuvântarea vine pedeapsa şi nenorocirea peste ei. La fel cum poliţistul este o pacoste pentru hoţul pe care-l prinde. La Isaia 28:16, vorbind despre Domnul Isus, se spune „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua de sprijin nu se va grăbi să fugă .” Deci cei care se încred în această Piatră, în această Stâncă, au un zid de apărare şi nu se grăbesc să fugă căci Zidul îi apără. Dar nu la fel este pentru cei ce nu se încred în această Stâncă. Pentru aceştia se va împlini versetul din Matei 21:44 care spune „Cine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea iar pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.” Oamenii „care cad peste piatră ” sunt cei care cred că pot face ce vor în viaţă, pot trăi cum vor după poftele lor, numai că mai târziu se lovesc de Adevăr şi adevărul îi zdrobeşte. Cei „peste care cade piatra” sunt cei care în vod voit luptă împotriva Adevărului, împotriva pocăinţei şi a Domnului Isus. Ei vor fi spulberaţi în ziua pedepsei lor dacă nu se pocăiesc de faptele lor rele.

            10:30 „Cel neprihănit nu se va clătina niciodată, dar cei răi nu vor locui în ţară.”

Parcă am spune că acest verset nu surprinde tot adevărul pentru că vedem uneori şi oameni neprihăniţi care se clatină. Şi totuşi, chiar dacă şi cel neprihănit se clatină uneori, cum s-a clătinat şi Ioan Botezătorul când a ajuns la închisoare, el rămâne în continure în credinţă şi clătinarea lui nu-i la urmă nimic, deci cum n-ar fi fost. Nu la fel este însă cu cel rău, pe el valurile îl duc departe căci nu-l cheamă în ajutor pe D-zeu. Oricum, în ţara dreptăţii de sus, cei răi nu vor locui, nu vor putea să intre pentru că în ţara aceea se intră printr-o singură uşă, Isus Hristos.

            10:31 „Gura celui neprihănit scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită”

Mare har este pentru cineva care locuieşte lângă un om al lui D-zeu, pentru că izvoare de viaţă curg din vorbele, privirea şi faptele acelui om. Dar uneori şi grijă mare trebuie să aibă un astfel de om, căci Ghehazi, de exemplu, s-a umplut cu lepră după ce l-a minţit pe omul lui D-zeu, Elisei, atunci când lăcomia de argint i-a orbit ochii. Limba stricată însă va fi nimicită de D-zeu pentrucă ea apasă şi descurajează într-un lucru bun pe cineva. Ea ştie să dea sfaturi rele şi să-l îndemne pe om la rău, la ură, viclenie şi chiar crimă căci ea nu ştie de bunul simţ.

            10:32 „Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute, dar gura celor răi spune răutăţi.”

Buzele celui neprihănit spun lucruri utile, practice şi plăcute şi nu împrăştie cu noroi pe ceilalţi. El nu critică cu asprime ci se pune şi în locul celuilalt şi judecă lucrurile în ansamblu. Nu bârfeşte pe cineva pentru orice mică greşeală şi prin vorba lui înviorează pe cel descurajat. Când este nevoie pune şi umărul sau mai bine zis şi buzunarul. El nu te iubeşte doar de pe buze, căci el pricepe că dacă azi are ceva în buzunar mâine s-ar putea să ducă lipsă. Buzele celui neprihănit descurajează când este vorba de rău şi încurajează când este vorba de bine.

Concluzii:

• D-zeu are în vedere pâinea pentru cel neprihănit;
• Nu trebuie să dormim când este vremea de secerat;
• Cine vorbeşte mult, păcătuieşte cu vorba de multe ori, chiar dacă nu-şi dă seama;
• Binecuvântarea lui D-zeu nu-i urmată de necaz ci de belşug;
• Aşteptarea celui credincios este cu folos, D-zeu nu uită să-şi împlinească promisiunile.