Capitolul 11

            11:1 „Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută.”

Îmi amintesc că eram în Bucureşti în urmă cu câţiva ani şi doream să-mi cumpăr un kilogram de struguri. Băiatul care-i cântărea nu părea prea sincer şi am văzut când i-a cântărit că şi-a pus şi degetul dedesupt la cântar să tragă mai greu. N-am vrut să-l demasc în faţă că era în stare să mă înjure sau chiar să mă lovească dar i-am spus că nu mai cumpăr şi am plecat. Cumpăna înşelătoare este neplăcută atât lui D-zeu cât şi oamenilor şi cei ce fac astfel de lucruri vor fi demascaţi. Dar versetul acesta nu se referă doar la cântarul din piaţă, ci se referă la situaţia când judecăm un lucru să nu fim părtinitori şi să ţinem cu cineva chiar dacă nu are dreptate ci să fim drepţi când cumpănim anumite lucruri. Şi atunci când poate te gândeşti că doi tineri s-ar potrivi pentru căsătorie trebuie să cumpăneşti cu dreptate prin rugăciune şi sinceritate lucrul acesta căutând voia lui D-zeu, căci dacă vrei ca ei să se căsătorească doar din interesul pe care-l ai tu acolo, cumpăna ta este înşelătoare iar tu eşti nedrept. Un tânăr s-a îndrăgostit odată de fata unui cioban cu multe oi şi stând de vorbă el cu un om al lui D-zeu despre ea, acesta i-a spus că ea nu-i prea pentru el. Tânărul a înţeles. După ce Iosif a ieşit din puşcărie şi a ajuns mâna dreaptă a lui Faraon, acesta nu i-a dat o sclavă de soţie ci i-a dat o fată de preot, pe Asnat. Cu siguranţă că împăratul a văzut că cei doi s-ar potrivi, lucru care poate fi dedus şi din faptul că Iosif n-a obiectat deloc. În cazul lui David, împăratul Saul a dorit să-i dea pe fiica lui cea mai mare, Merab, de soţie dar se pare că ea nu şi-a arătat interesul faţă de David,  poate nu-i plăcea că David era un om prea războinic sau poate crezuse unele bârfe despre el, poate nu-i plăcea condiţia lui modestă ci şi-ar fi dorit un prinţ cu mulţi cai şi care de pe undeva sau poate i se părea prea aspru. Dar Mical, sora ei mai mică a văzut valoare în David, îl iubea şi a ajuns soţia lui. Faptul că ţinea la el s-a văzut din faptul că i-a salvat viaţa şi l-a scăpat din mâinile tatălui ei care dorea să-l omoare.

            11:2 „Când vine mândria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.”

Nebucadneţar împăratul Babilonului se plimba odată pe acoperişul casei sale şi-şi spunea lui însuşi cât este de strălucit, cât e de frumos Babilonul pe care el l-a construit spre slava şi strălucirea sa. N-a adus deloc cinste adevăratului D-zeu care i-a dat voie să facă aceste lucruri, n-a recunoscut în sine însuşi că D-zeu e totul şi el nimic. Atunci, în momentele acelea de autoînălţare s-a coborât un înger din cer şi i-a luat mintea, începând din momentul acela să se comporte ca un nebun. Slujitorii lui şi-au dat seama de asta şi l-au izolat în grădina împărătească. Au trecut câţiva ani buni în care împăratul a stat în ruşinea lui şi şi-a revenit doar în momentul când a recunoscut că există un D-zeu care face tot ce vrea în cer şi pe pământ şi că toţi oamenii nu sunt decât nişte furnici în faţa Lui. Opusul mândriei este bunul simţ adică smerenia. Adevărata smerenie este cea a bunului simţ, atunci când omul recunoaşte cine este şi când caută să se ridice din starea de păcat şi slăbiciune prin ajutorul şi harul Domnului  Isus Hristos.

            11:3 „Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.”

Cinstea este importantă, ea aduce linişte şi pace în suflet. Eşti liniştit deoarece ştii că nu ai fost viclean şi nu ai făcut răul acela, nu eşti vinovat chiar dacă unii te vor acuza. Înaintea lui D-zeu eşti curat şi aceasta este ceea ce contează cu adevărat. Unii îşi spun că au fost deştepţi sau descurcăreţi când au făcut anumite lucruri rele, dar de fapt ei au lucrat cu viclenie, răutate şi părtinire. Lucrurile acestea le va încurca viitorul dacă nu-şi vor recunoaşte păcatul şi nu se vor lăsa de el. Vine vremea când D-zeu îşi va aduce aminte de păcatele lor şi va fi vai de ei atunci.

            11:4 „În ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte dela moarte.”

Sunt situaţii când toată bogăţia cuiva nu-i foloseşte la nimic. Când cineva face un rău cuiva s-ar putea ca acesta din urmă să se răzbune şi în mânia lui să nu ţină cont de nimic. Sau când cineva a făcut multe ilegalităţi, poate s-a ocupat cu droguri şi prostituţie de pe urma cărora s-a îmbogăţit, în ziua când este prins de poliţie, toată averea lui nu-l mai scapă. Versetul acesta mai are şi sensul că, sunt situaţii când D-zeu se mânie pe cineva din cauza multelor lui păcate şi atunci toată averea de şi-ar da-o nu-l mai ajută la nimic, nu-l poate scăpa din problema lui. Nu la fel este însă cu cel neprihănit. De multe ori se abate nenorocirea şi asupra celui credincios dar D-zeu îl izbăveşte de la moarte, îngerii Lui îl ocrotesc. Încă D-zeu nu şi-a încheiat lucrarea cu omul acesta pe pământ.

            11:5-6 „Nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăş răutatea lui. Nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor.”

Calea omului în viaţă este presărată cu gropi şi obstacole pe care i le pun alţii sau pe care el însuşi şi le pune fără să-şi dea seama. Aici Solomon ne spune că nevinovăţia cuiva nu-i pune obstacole ci îi netezeşte calea, gropile săpate de alţii sunt astupate de nevinovăţia lui. Când colegii de serviciu ai lui Daniel i-au săpat o groapă cu viclenie, să-l prindă şi să-l piardă, nevinovăţia lui l-a salvat, D-zeu a intervenit pentru el şi a închis gura leilor. Dar răutatea acestora i-a condus la pierzare căci împăratul i-a aruncat şi pe ei în groapa cu lei, iar leii n-au mai fost binevoitori şi pentru ei ca pentru Daniel. De multe ori, cei răi râd de nevinovăţia celor credincioşi, îi numesc naivi, oameni slabi care nu ştiu să facă şi să desfacă, care nu ştiu să-şi trăiască viaţa. Dar la urmă se vede că e mai bine să fii cinstit şi fără viclenie.

            11:7 „La moartea celui rău, îi piere nădejdea şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită.”

Când cel necredincios se apropie de moarte, el nu mai are nicio nădejde pentru că nu e nimeni să-l ajute. El a făcut numai rele în viaţă şi n-a crezut în D-zeu, nu L-a slujit şi nu i-a păsat de El. Toată aşteptarea lui că se va întâmpla ceva bine este spulberată şi pleacă în lumea spiritelor fără nădejde. El nu are credinţa că dincolo îl aşteaptă îngerii lui D-zeu să-l ducă în fericire, căci n-a crezut niciodată în timpul vieţii că Bibia este adevărat. Şi-a bătut joc de Biblie şi a numit-o carte de basme, iar acum moare fără nicio speranţă.

            11:8 „Cel neprihănit este scăpat din strâmtoare şi cel rău îi ia locul.”

Sunt situaţii când D-zeu aşa aranjează lucrurile încât cel neprihănit este scăpat din problemă şi în locul lui intră cel rău, cel necredincios. Mi se povestea odată că în al doilea Război Mondial, în timp ce mai mulţi soldaţi erau în tranşee, în gropi, un soldat i-a zis unui alt soldat credincios să facă schimb de gropi. Cel credincios a acceptat şi la scurt timp un obuz a căzut peste groapa unde fusese cel credincios şi l-a spulberat pe cel ce era acum acolo. D-zeu a hotărât să-l salveze în felul acesta pe cel credincios şi cel necredincios să-i ia locul.

            11:9 „Cu gura lui omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă.”

Omul nelegiut îl îndeamnă pe aproapele său să facă la fel ca el, să bea ca el, să mintă ca el, să fure şi să înşele ca el, să fie destrăbălat ca el şi astfel îl pierde. De aceea nu te însoţi cu el la prostiile lui, lasă-l să meargă singur sau cu alţii, nu-ţi pese de batjocura lui căci la urmă el va plânge. Poate o să-i meargă bine un timp, dar se va împotmoli şi nu va mai scăpa. Cei neprihăniţi sunt scăpaţi de şiretlicurile lui căci ei cunosc legea lui D-zeu care-i ajută să facă diferenţă între un lucru bun şi unul rău.

            11:10 „Când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie.”

Ferice de ţara, oraşul sau localitatea aceea care va şti să pună în fruntea ei oameni neprihăniţi, oameni cu frică de D-zeu care iubesc adevărul şi au credinţă, vrăjmaşi ai lăcomiei şi nu oameni corupţi, lacomi, care nu-s sătui niciodată de bani. Deşi sunt mulţi oameni care nu se bucură de propăşirea altora, totuşi, sunt multe situaţii când o localitate se bucură când celui credincios îi merge bine şi ajută poate la conducerea acelei localităţi, deoarece se ştie că acel om este un om de omenie, un om de încredere şi mulţi vor putea fi ajutaţi prin faptele lui. Iar când cei răi ajung să nu mai conducă destinele unei ţări sau localităţi, toţi oamenii se bucură. Atunci când Ahab cu toată casa lui a pierit, mulţi s-au bucurat în Israel, căci Ahab făcuse multe rele, chiar crime, şi i-a condus pe evrei să se închine Baalilor, d-zeilor falşi.

            11:11 „Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi.”

Prin faptele, sfaturile şi viaţa de zi cu zi a celor credincioşi, cetatea în care ei locuiesc este binecuvântată şi întărită, după cum prin viaţa celor răi ea poate ajunge să fie distrusă. În Sodoma şi Gomora trăiau oameni care au devenit din ce în ce mai răi din punctul de vedere al lui D-zeu, tot interesul lor era doar după păcate sexuale, lucru care a dus în final la arderea cu foc şi pucioasă a oamenilor din aceste localităţi. La polul opus, vedem că pe vremea lui David, omul care l-a iubit şi ascultat pe D-zeu ca nu mulţi alţii, cetatea Ierusalimului a devenit una dintre cele mai puternice cetăţi de pe pământ, fiind înălţată prin lucrarea şi faptele bune ale celor credincioşi. Ea şi-a pierdut această poziţie la sute de ani după perioada lui David, datorită multelor păcate ale generaţiilor următoare care s-au îndepărtat de D-zeu şi au slujit Baalilor.

            11:12 „Cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace.”

Există oameni care abia aşteaptă să audă ceva rău despre cineva, că şi împrăştie la toată lumea ce a auzit şi de obicei mai adaugă puţin când duc vestea mai departe. Un astfel de om, spune Solomon, este fără minte, în timp ce un om cu pricepere chiar dacă aude bârfe despre cineva, nu le duce mai departe ci încearcă nici să nu-şi mai amintească de ele. El nu poartă grija altuia şi nu se încarcă cu păcatele altora ci îşi vede de treaba lui. Ajută dacă poate în loc să bârfească. Cel care bârfeşte face de multe ori din ţânţar armăsar, şi dacă a fost un mic foc într-o casă, când vestea ajunge în capătul satului se spune că a fost un mare incendiu şi că a ars toată casa. Fiecare bârfitor a mai adăugat câte ceva la vestea auzită.  Defăimarea este un păcat mare şi defăimătorii vor avea aceeaşi soartă cu hoţii, mincinoşii, curvarii, beţivii şi cu alţii de acest fel. La 1 Cor. 6:9-11: Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

            11:13 „Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.”

Se întâmplă de multe ori că omul care vorbeşte mult, să vorbească lucruri care nu ar trebui vorbite, să jignească chiar fără să-şi dea seama pe cineva sau să vorbească unele secrete care nu folosesc nimănui. Un astfel de om strică prietenii şi încurcă multe lucruri şi nu te poţi baza pe el. Dar un om credincios înţelege că nu orice poate fi vorbit cu oricine şi ştie să ţină un secret fără să se dea de gol. El înţelege că anumite slăbiciuni ale cuiva nu-i normal să fie trâmbiţate la toată lumea, după cum nu-i normal să afişezi în public hainele murdare ale cuiva. Mai bine l-ar ajuta să şi le spele dacă poate ca apoi să le poarte curate. Spălarea aceasta a faptelor rele se face prin sângele Domnului Isus, prin pocăinţă si ascultarea de El.

            11:14 „Când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici.”

Situaţia aceasta se referă la cazurile în care se iau unele hotărâri cu uşurinţă, fără prea multă chibzuinţă, fără prea mulţi sfetnici. De obicei este bine să te sfătuieşti cu mai mulţi oameni de încredere atunci când trebuie să te decizi asupra unui lucru. E bine să stai de vorbă chiar şi cu unii care nu ţi-au proorocit de bine uneori şi pe care tu nu-i prea agreezi, căci s-ar putea ca tocmai ei să-ţi spună adevărul. În cazul lui Ahab, atunci când dorea să meargă la un război, s-a sfătuit cu mulţi şi toţi îl încurajau să meargă, doar unul singur, proorocul Mica, i-a spus să nu se ducă că va muri. Şi l-a urmă s-a dovedit că Mica avea dreptate. O soră dintr-o biserică odată şi-a surprins soţul necredincios păcătuind cu o femeie şi s-a grăbit să divorţeze. A stat de vorbă doar cu câţiva în direcţia aceasta, însă după vreo 2 ani a ajuns să zică că poate era mai bine dacă nu se grăbea şi că păcatul este al păstorului care i-a dat sfatul acesta.

            11:15 „Cui se pune chezaş pentru altul, îi merge rău, dar cine se teme să se pună chezaş este liniştit.”

A te pune chezaş pentru cineva înseamnă a garanta pentru cineva că va face un lucru oarecare. Mai înseamnă şi situaţia când cineva laudă pe cineva prea tare, îl recomandă că e un foarte bun muncitor de exemplu, însă el nu-l cunoaşte prea bine. Una este să recomanzi pe cineva când într-adevăr îl cunoşti foarte bine şi alta este când îl cunoşti doar puţin. A te pune chezaş mai înseamnă şi atunci când îţi girezi la bancă casa sau apartamentul pentru cineva ca să ia un împrumut. Lucrul acesta este foarte riscant căci de multe ori s-a dovedit că omul acela n-a mai putut plăti datoria şi cel ce-a pus garanţia şi-a pierdut casa.

            11:16 „O femeie plăcută capătă cinste, şi cei asupritori capătă bogăţie.”

Faptul că cei asupritori capătă bogăţie nu înseamnă că e bine să fii asupritor. Solomon doar subliniază aici acest fapt care se observă de multe ori în viaţă. Sunt oameni care se ştiu folosi de poziţia pe care o au ca să stoarcă bani şi foloase necuvenite de la alţii, ştiu să-i asuprească pe alţii. D-zeu urăşte un astfel de lucru şi dacă omul nu se pocăieşte de aceste lucruri, El îşi pregăteşte sabia împotriva lui. Prima parte a versetului este o atitudine normală faţă de un om plăcut prin caracterul, faptele şi exteriorul lui. Dar dacă cinstea este dată numai datorită aspectului exterior, a frumuseţii cuiva, atunci s-ar putea să cinsteşti pe cel rău, căci sub un chip frumos se poate ascunde uneori un şarpe, o Dalilă păgână, un spirit hidos, un diavol. Tot la fel de rău este cinstea dată unei femei cu scop de a păcătui cu ea.

            11:17 „Omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi turbură însăş carnea lui.”

Aici este un mare adevăr, şi anume că este bine să ai milă de cel ajuns în lipsă, într-o problemă sau de cel târât de patimi prin locuri păcătoase. Lucrul acesta are cel puţin două beneficii, unul pentru cel care face binele acesta aducându-i vindecare şi pace în suflet şi alta pentru cel care a fost ajutat, fiind eliberat din problema lui. Cel fără milă însă devine tot mai nervos, arogant şi rău producându-şi multe tulburări sufleteşti şi chiar boli trupeşti. A avea milă însă nu înseamnă să-l povesteşti pe cel în nevoie la toată lumea, vorbindu-l astfel de rău fără să-ţi dai seama, ci înseamnă să-l ajuţi în mod practic cu ce are nevoie. Nu înseamnă să-i exagerezi problema ci să-i araţi că la D-zeu nu-i nimic prea greu şi să-l încurajezi. Dacă trece printr-o lipsă financiară, să-i spui că asta-i nimic, mâine D-zeu îi poate da un loc de muncă şi că aproape toţi oamenii au trecut prin astfel de perioade în viaţa lor. Nu exagera problema fratelui tău ci micşorează-o şi ajută-l cu ce poţi căci Domnului îi plac astfel de oameni.

            11:18 „Cel rău dobândeşte un câştig înşelător, dar cel ce samănă neprihănirea are o adevărată plată.”

Câştigul celui rău poate fi mare uneori, mii sau milioane de dolari, însă el este înşelător căci nu l-a câştigat ca urmare a binecuvântării lui D-zeu, ci prin mijloace necurate. Unele mijloace par foarte curate, dar D-zeu vede bine cum stau lucrurile. Câştigul câtăreţului Elvis Presley a fost foarte mare dar cu adevărat înşelător, căci şi-a pierdut viaţa înecat de droguri şi a murit fără D-zeu. Ca fiu de păstor în biserică, D-zeu a avut alt plan pentru Elvis, dar el a ales gloria şi banii lumii acesteia care l-au înşelat şi l-au aruncat în negura necredinţei şi a pierzării veşnice. El n-a vrut să trăiască în modestia materială a părinţilor săi ci şi-a dorit tot mai mult iar iluzia succesului şi banilor l-au golit de D-zeu. Nu tot la fel este cu cel credincios care sădeşte în sufletul lui credinţa în Isus, bunătatea şi facerea de bine. El va avea o adevărată răsplată de la D-zeu şi oameni, iar când va pleca din lumea aceasta va pleca plin de viaţă, plin de credinţă şi speranţă.

            11:19 „Adevărata neprihănire duce la viaţă, dar cel ce urmăreşte răul găseşte moartea.”

Viaţa la care se referă Solomon aici are mai multe sensuri. În primul rând se referă la faptul că trăind o viaţă curată, îţi protejezi trupul de diverse abuzuri, şi prin urmare ai mai multă sănătate, ceea ce de obicei duce la o viaţă mai lungă. Alt sens, şi de fapt cel mai important, este acela că o viaţă trăită în iubire de D-zeu conduce la viaţa veşnică, la viaţa de dincolo de mormânt. Însă dacă cineva urmăreşte minciuna, răutatea, înjurătura şi altele ca acestea, în final va găsi moartea sufletului său. Este important ce scop are un om în viaţă, ce urmăreşte sau de cine ascultă. Cel credincios are totdeauna gândul să facă binele dar cel necredincios are gânduri rele şi se lasă dus de valul lumii. El de multe ori îşi hrăneşte răul din sine prin faptele rele pe care le face. Îmi amintesc ce îmi spunea odată un prieten. Ziua a văzut pe cineva înjurând şi noaptea l-a visat cum dădea de mâncare la o pisică. Pisica în general este simbolul răutăţii. Deci prin înjurături omul nu face altceva decât să se mai înrăiască şi nicidecum să se facă mai bun.

            11:20 „Cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi.”

Inima stricată înseamnă inima care trăieşte în păcat, inima care aleargă la rău, la distracţii şi desfrâu. D-zeu vede foarte bine inima şi înclinaţiile omului. Sunt oameni care n-au auzit vestea bună a harului Domnului Isus şi atunci când aud de iertarea păcatelor în numele Lui şi de promisiunile vieţii veşnice, ei îşi dau seama de viaţa lor murdară şi-L primesc pe Isus în vieţile lor ca Domn şi Mântuitor şi dintr-o inimă stricată ia naştere o inimă nouă, iubitoare de D-zeu şi de semeni. La fel ca şi atunci când se altoieşte un pom sălbatic; înainte făcea mere pădureţe, mici şi acre dar după altoire va face mere bune şi gustoase.

            11:21 „Hotărât: cel rău nu va rămânea nepedepsit, dar sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată.”     

De multe ori se pare că omul care face numai rele este foarte puternic şi nimeni nu-l poate pedepsi şi de ani de zile nimeni nu-i poate spune nimic, dar deodată când D-zeu îl cântăreşte, îi vede viaţa şi-i trasează pedeapsa. Este imposibil ca D-zeu să nu facă dreptate între oameni, aceasta este lucrarea Lui şi El o face atunci când trebuie. El vede însă şi pe urmaşii celor credincioşi şi-i ajută din pricina părinţilor lor care L-au iubit şi L-au urmat. El îi binecuvântează până la al miilea neam. Ce mare lucru este acesta!

            11:22 „Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc.”  

Frumuseţea exterioară este şi ea un dar de la D-zeu, dar şi o piatră de încercare pentru alţii, căci apare cu uşurinţă ispita invidiei şi a poftei. Ca şi alte daruri date de D-zeu omului, ele pot fi fără de niciun folos celui în cauză atunci când le pune în slujba Celui Rău. Cum ar arăta un inel de aur pus în râtul unui porc ? Sigur că vom spune că este cu adevărat o risipă. La fel este şi femeia căreia i-a dat D-zeu frumuseţe şi sănătate dar care se comportă fără înţelepciune şi-şi terfeleşte viaţa în desfrâu şi păcate. Şi cu cât i-a dat D-zeu mai multă frumuseţe cu atât este mai mult băgată în seamă  şi cu atât cea fără minte poate să păcătuiască mai mult, dar ferice de cea care recunoaşte că ceea ce are este de la D-zeu şi ascultă de El, trăind o viaţă curată.

            11:23 „Dorinţa celor neprihăniţi este numai bine; dar aşteptarea celor răi este numai mânie.”

Cei neprihăniţi urmăresc întotdeauna binele şi dorinţa lor este să facă bine, să ajute în orice lucru bun, să sprijinească răspândirea Evangheliei în lume. Toată dorinţa celor credincioşi este să facă binele şi să nu facă răul. Ei se gândesc adânc cum să facă un lucru ca să iasă bine şi ca acel lucru să fie făcut după voia lui D-zeu. Este adevărat că aceasta nu înseamnă că poţi face pe plac oricui, căci de multe ori când faci un bine unii se supără. Aici Solomon mai spune că sunt situaţii când cel rău are o dorinţă care nu i se împlineşte şi atunci omul acesta se mânie şi produce tulburare. Cel credincios însă înţelege că atunci când D-zeu nu-i dă un lucru pe care-l doreşte,  poate D-zeu l-a păzit de un lucru rău. Oricum, D-zeu urmăreşte binele sufletului celui credincios.

            11:24-25 „Unul, care dă cu mână largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.”

Deşi se pare că aici este o contradicţie, totuşi Solomon spune un mare adevăr. Omul care are obiceiul să fie darnic faţă de alţii, să ştie să simtă cu alţii, fără să facă din aceasta un motiv de a se lăuda, să ştie să sprijinească răspândirea Evangheliei ajutând pe cei ce fac lucrarea aceasta, omul acesta este ajutat în mod uimitor de D-zeu şi oameni. Dar cel care economiseşte prea mult şi nu simte cu alţii de teamă că n-o să-i ajungă lui, omul acesta va primi tot mai puţin. Trebuie aici să subliniem că există o categorie de oameni foarte darnici când este vorba de ei înşişi, ei nu sunt deloc zgârciţi când este vorba să cheltuiască pentru ei înşişi şi familia lor, îşi permit excursii de mii de dolari, mâncăruri şi lucruri de cele mai bune şi scumpe, dar când e vorba de alţii sau de răspândirea Evangheliei şi sprijinirea celor în lucrare, atunci au foarte multe obiecţii şi comentarii şi abia de scot ceva din buzunar. Ei încă n-au învăţat lecţia pe care ne-a spus-o Domnul că „acolo unde e comoara voastră e şi inima voastră.” Iarăşi trebuie subliniat că o economisire echilibrată este de dorit, altfel oamenii aceia devin nişte risipitori şi risipa este un păcat. Cheltuiala prea mare, în special pentru noi înşine, poate degenera în risipă care este un păcat, după cum şi economisirea  prea multă poate duce la zgârcenie care iarăşi este un păcat. Un prieten îmi povestea odată că urma să facă o misiune de evanghelizare de câteva zile într-o zonă din ţară şi tocmai că el dăruise Domnului cu câteva zile înainte ce considera el că trebuia să dea şi acum nu prea mai putea să contribuie la costul călătoriei dar până la urmă, cu o oarecare cârtire şi-a plătit partea. După ce s-au întors de acolo, Domnul într-un vis a arătat că făcuseră o lucrare bună, numai că persoana aceea avusese mâna cam paralizată. Se înţelege, paralizată în sensul dărniciei căci uneori trebuie să dăm mai mult decât ne-am propus, după cum este nevoie, ca să se facă pe deplin lucrarea Domnului.

            11:26 „Cine opreşte grâul este blestemat de popor, dar pe capul celui ce-l vinde vine binecuvântarea.”

Lucrul acesta se referă la faptul că atunci când se dă hrană poporului acesta este mulţumit, dar atunci când cei care conduc nu preţuiesc poporul şi nu-l ajută la hrana de bază, acesta se răscoală, înjură şi blestemă. Ne amintim de vremurile trecute când pentru doi litri de lapte sau zece ouă trebuia să te trezeşti la ora cinci dimineaţa şi să stai două-trei ore la rând iarna în frig. La fel se întâmplă când cei responsabili dintr-o biserică se hrănesc numai pe ei înşişi cu hrană spirituală şi neglijează poporul. Dar mai sunt şi situaţii de foamete spirituală în biserică ca urmare a încercării lui D-zeu şi atunci nu trebuie condamnaţi cei din conducere, ci tot poporul trebuie să ceară ajutor de la Domnul. Aşa a fost în câteva situaţii când Moise conducea poporul dinspre Egipt spre Canaan iar poporul s-a răzvrătit spunând că s-a săturat de mană şi vrea şi carne. Nu cerinţa lor a atras pedeapsa lui D-zeu ci faptul cum au cerut, cu ceartă, cârtire şi răutate.

            11:27 „Cine urmăreşte binele, îşi câştigă bunăvoinţă, dar cine urmăreşte răul este atins de el.”

Vrei să câştigi bunăvoinţa oamenilor credincioşi şi bunăvoinţa lui D-zeu? Atunci trebuie să urmăreşti binele fără prefăcătorie şi dintr-o inimă bună şi sinceră. Dar cine urmăreşte să facă răul, va fi lovit tocmai de ceea ce dorea el să facă altuia. Dacă urmăreşti să înşeli pe alţii, vei vedea că toată deşteptăciunea ta nu te va putea ajuta când alţii te vor înşela pe tine. Dacă îţi place paharul şi ţigara, bolile şi lipsa ce decurg de aici te pot lovi.

            11:28 „Cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul.”

Bogăţia oferă uneori un zid în faţa valurilor vieţii, însă a avea încredere în ea şi a-L neglija pe D-zeu este o mare nebunie. Milioanele de dolari nu te scapă de la iad sau din boală dar neprihănirea celui credincios o să-l scoată şi din boală şi o să-l salveze şi de la iad. Cel credincios, chiar dacă se usucă pentru o vreme, el va înverzi din nou ca şi câmpul primăvara. D-zeu îl lasă să se usuce pentru o vreme ca să-i vadă pe ceilalţi oameni ce zic, ca să-i lase pe alţii să vadă ce fac faţă de omul acesta. Când Domnul Isus era pe cruce, mulţi îl batjocoreau şi ziceau că pe alţii i-a vindecat şi ajutat dar pe sine nu se poate ajuta. La fel şi fraţii lui Iosif, nu şi-au arătat ura faţă de acesta decât atunci când au avut ocazia. Atunci s-au răzbunat pentru toate visele lui prin care se spunea că ei vor îngenunchea în faţa lui şi l-au vândut ca să fie sclav, şi să nu se mai aleagă nimic de visele lui. Dar D-zeu era în control şi nimic nu scăpase de sub controlul Său, iar peste câţiva ani de zile visele lui Iosif s-au împlinit întocmai, răutatea fraţilor săi fiind dată pe faţă.

            11:29 „Cine îşi tulbură casa va moşteni vânt şi nebunul va fi robul omului înţelept!”

Cum se poate să-ţi tulburi casa? Atunci când vii acasă beat ai tăi se satură de tine. Atunci când îţi iroseşti banii pe lucruri care nu folosesc în loc să porţi grijă de cei din casă. Atunci când te cerţi fără motiv doar mânat de prostie, aroganţă, răutate şi mândrie. Atunci când, ca şi soţie, îţi dispreţuieşti soţul şi nu-ţi îndeplineşti rolul de soţie. Vrei să-l pedepseşti căci nici el nu ţi-a făcut unele mofturi sau te-a supărat cu ceva. Atunci când îţi neglijezi copiii şi-i laşi de capul lor, când îi blestemi sau nu-i ajuţi să-şi facă o şcoală. Toate acestea şi altele pot tulbura şi destrăma o casă. Aici Solomon mai spune că sunt situaţii când omul nebun ajunge robul celui înţelept. Cunosc o situaţie când cineva venea tot beat acasă, ba mai îşi şi bătea soţia. Până la urmă, ea împreună cu copiii l-au părăsit şi el a rămas singur şi fără serviciu. Apoi a ajuns să ceară de lucru cu ziua la oamenii din localitate.

            11:30 „Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă şi cel înţelept câştigă suflete.”

Cel înţelept câştigă suflete pentru Cristos, pentru mântuire, pentru viaţa veşnică. El este atent la nevoile spirituale şi materiale ale celor din jur şi caută să-i ajute. El ştie să vorbească despre Domnul Isus atunci când se deschide prilejul. Sfaturi şi îndemnuri bune găseşti pe buzele lui şi cel care mănâncă din sfaturile lui ajunge bine, primeşte viaţă şi speranţă în sufletul lui. Pomul vieţii lui face roade bune şi omul flămând găseşte ceva când îl întâlneşte. Cât de preocupat eşti tu de a salva un suflet de la moartea veşnică?

            11:31 „Iată, cel neprihănit este răsplătit pe pământ; cu cât mai mult cel rău şi păcătos!”

Răsplata, atât pentru cel neprihănit cât şi pentru cel rău, încep de aici de pe pământ. Că uneori celui rău îi merge bine şi celui bun îi merge rău, şi aceasta este adevărat, dar cel neprihănit va scăpa de rău. Lazăr se hrănea cu ceea ce rămânea de la masa bogatului şi pe deasupra mai era şi bolnav, plin cu bube. Dar după moarte, pentru că fusese credincios, a scăpat de toate acestea şi a ajuns în fericire împreună cu Avraam. Nu la fel s-a întâmplat cu bogatul care trăise numai în chefuri şi fără să-i pese de sufletul lui, el a ajuns dincolo în chinuri. Cel neprihănit este răsplătit cu sănătate, cu pace şi linişte în casa lui. Cu copiii şi familia din jurul lui, cu dragostea lor şi cu dragostea miilor de credincioşi din întreaga lume. Şi nu-i mică răsplata aceasta. Dacă mergi în America ai fraţi. Dacă mergi în Australia, Germania ai fraţi care te iubesc. Aceasta este o răsplată. Cel rău este răsplătit şi el, cu nebăgare în seamă, cu boli şi necazuri, cu pedeapsă pentru toate păcatele pe care le-a făcut.

Concluzii:

·         Nu trage cumpăna spre tine, lasă-o aşa cum trebuie;

·         Un om fără prea multă minte vorbeşte de rău cu uşurinţă pe altcineva;

·         Este nevoie de mai mulţi sfătuitori uneori ca să ajungi la un rezultat bun;

·         Dacă ţi-a dat D-zeu frumuseţe exterioară n-o pune în râtul unui porc;

·         Fii darnic faţă de alţii şi mai econom cu tine;

·         Cine-şi destramă casa se poate să ajungă slugă.