Conform indatoririlor postului pe care sunt incadrat am participiat la diferite misiuni si interventii. Intre cele mai greu de dus la indeplinire sunt descarcerarile, din multiple motive care nu prezinta interes general, in afara unui aspect care vreau sa il marchez si anume, strigatele pline de groaza amestecata cu deznadejde si durere ale celor care privesc de pe margine spre cei prinsi intre fiarele contorsionate. 
       Dar cum a intervenit o schimbare in cursul carierei mele, nu am mai participat de ceva vreme in mod direct la interventii asa ca, pe nesimtite, aceste fapte trecute au intrat in arhiva personala. Dar, in cursul diminetii o imagine m-a surprins, tulburand apele amintirilor ce incepusera sa se linisteasca… in drum spre serviciu am dus la Policlinica, pentru un control, o prietena care asemeni mie a a vut probleme la o mana. 
       La iesire din cladire, urechea mea a prins niste sunete ce imediat, involuntar, au fost puse in balanta si iata ca aveau aceeasi tonalitate ca si cele auzite m-ai demult… nu era nu stiu ce problema, doua femei s-au dat jos dintr-un taxi care apoi a plecat. Cand si-au dat seama ca au uitat ceva in acea masina au inceput strigatele. Situatia era comica asa ca nu mi-am putut opri zambetul; imediat gandul meu a fost sensibilizat si indreptat in alta parte, realitatea imediat inconjuratoare ramanand in ceata, sub norii care, linstiti, cerneau zapada. 
       Intrebarea care s-a ridicat a fost: OARE CU CE SE VOR PUTEA COMPARA STRIGATELE CELOR DE PE PAMANT CAND ISI VOR DA SEAMA CA AU FOST PARASITI AICI JOS?!? 
       Cat despre mine… nu ma laud ca unul care a si castigat premiul dar uitand ce este in urma, ma arunc inainte, dau navala, caci vreau cu orice pret sa aud strigatele pamantenilor din al treilea cer, nu din mijlocul lor!!! Apocalipsa 22:20b-:21!!
        Dar tu, esti gata?

Cele bune si vesnice, Peti.