NU CEI VITEJI CASTIGA RAZBOIUL


Cunoastem bine istorisirea cu David si Goliat.
Dar desi o stim, uneori, in viata, ne aruncam in lupta cu toata forta, crezand ca facand asa, vom birui.
Uitam ca " Domnul nu mantuieste nici prin sabie, nici prin sulita.Caci biruinta este a Domnului"-1 Samuel 17:47.
Aproape zilnic ne luptam cu cate un "Goliat".
Si, spre rusinea noastra,de multe ori ne imbracam cu ""sabia si coiful" armaturii firesti.
Asa voia sa-l trimita imparatul Saul pe David, sa lupte impotriva lui Goliat.
1 Samuel 17:38,39
"Saul a imbracat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de arama, si l-a imbracat cu o platosa.
David a incins sabia lui Saul peste hainele lui, si a vrut sa mearga, caci nu incercase sa mearga cu ele. Apoi a zis lui Saul: "Nu pot sa merg cu armatura aceasta, caci nu sunt obisnuit cu ea". Si s-a dezbracat de ea."
Ce bine a procedat David!
Desi Saul era imparat, si i se cuvenea ascultare, David incearca sa faca asa cum zisese imparatul, dar isi da seama ca aceea nu e armatura potrivita pentru el si are curajul sa refuze sa ia acel echipament de lupta.
El nu-si ia decat toiagul si prastia, arma cu care era obisnuit si bratele sale, cu care biruise "leul si ursul", pentru ca el avea incredere in Domnul:
"Astazi, Domnul te va da in mainile mele, te voi dobori ... si tot pamantul va sti ca Israel are un Dumnezeu".-1 Samuel 17:46.
Oare noi, pentru luptele noastre zilnice, cu ce echipament ne imbracam? Cu cel firesc, al lumii, sau cu cel duhovnicesc, al lui Dumnezeu?
El ne indeamna sa luam "armatura lui Dumnezeu"-Efeseni 6:13.
"ca sa biruim in vremea cea rea si sa ramanem in picioare , dupa ce vom fi biruit totul".Aceasta este o armatura completa:
-incinsi cu adevarul
-imbracati cu platosa neprihanirii
-incaltati cu ravna Evangheliei pacii
-cu scutul credintei pe deasupra
-cu coiful mantuirii pe cap
-cu sabia duhului in mana
Avand toate acestea , nu vom pierde nicio lupta , caci "Domnul va da in mainile noastre orice vrajmasi".

O mama si-a crescut copiii in frica si invatatura Domnului.
Ei au ascultat-o si au fost totdeauna copii buni, ascultatori.
Unul din copii, a trebuit sa plece din localitate, pentru a merge la scoala, in alt oras.
Mama l-a sfatuit, ca si pana atunci, sa fie drept,credincios si silitor la invatatura.
Asa a fost copilul, numai ca...unul din profesori nu era corect; la obiectul lui, nu treceau examenul decat cei ce aduceau "cadoul".
Oricat de mult ar fi invatat un copil, nu trecea , daca parintii lui nu aduceau darul.
Copilul a invatat si mai mult, caci stia ca mama lui nu va accepta niciodata sa dea ceva, pentru ca el sa treaca examenul.
Se apropia sfarsitul anului scolar si situatia lui nu era incheiata.
Asa ca i-a scris mamei povestindu-i totul.
Mama a inceput sa se framante; nu stia ce sa faca.
O durea insa sa-si vada copilul corigent , desi stia ca el a invatat. N-ar fi insemnat cine stie ce, sa duca si ea "ploconul "cerut.
Dar cum ramanea cu invatatura pe care o daduse copilului pana atunci?N-ar fi daramat ea insasi, ce construise in inima lui?
S-a framantat cateva zile, s-a luptat cu ea insasi, caci isi zicea :"De ce sa chinui copilul, daca lumea asta e asa de stramba?’
Era cat pe ce sa accepte sa faca si ea "ceea ce facea toata lumea". Dar, in framantarea ei, s-a rugat Domnului, si El i-a raspuns prin Cuvantul Lui:
Isaia 54:14, 17.
"Vei fi intarita prin neprihanire. Izgoneste nelinistea, caci n-ai nimic de de temut, si spaima, caci nu se va apropia de tine...
Orice arma faurita impotriva ta va fi fara putere; si pe orice limba care se va ridica la judecata impotriva ta, o vei osandi.Aceasta este mostenirea robilor Domnului, asa este mantuirea care vine de la Mine, zice Domnul".
Atunci, s-a dus la scoala, in acel oras , dar fara dar.
A luat copilul, l-a dus in oras, s-au plimbat, dar copilul era tot framantat; atunci ea i-a explicat ca ar putea sa dea si ea, asa cum dadeau toti parintii, dar asta ar insemna sa-L supere pe Domnul, asa ca ea ar prefera sa lase totul in mana Lui, dar va face cum vrea copilul, il va lasa pe el sa aleaga.
Copilul s-a intristat la inceput, dar cand mama i-a citit versetul pe care i-l daduse Domnul ca imbarbatare, a hotarat ca nici el nu mai e de acord sa dea ceva. Chiar daca Domnul il va lasa sa fie mai departe nedreptatit de profesor, chiar daca din aceasta cauza ar pierde si un an de scoala, desi era un elev silitor...
S-au asezat amandoi pe o banca, intr-un parc, s-au luat de mana si s-au rugat impreuna Domnului, rugandu-L sa rezolve El problema, asa cum numai El stie.
Apoi s-au despartit; mama a plecat acasa, iar copilul la scoala, caci statea la caminul scolii.
A doua zi, la obiectul cu pricina, s-a intamplat sa vina un inspector.
Acesta, vazand situatia scolara neincheiata a copilului, l-a chemat in fata si l-a examinat chiar el.
Copilul a raspuns perfect, asa ca profesorul a fost nevoit sa-l noteze, si inca cu nota mare!
Mare a fost si bucuria copilului!
A sunat-o pe mama sa si i-a spus bucuros:"Mama, Dumnezeu l-a obligat pe profesor sa-mi dea nota mare! Si i-a povestit cum s-a petrecut totul.
Cat de mare a fost si bucuria mamei, ca a reusit sa ramana aparata de "neprihanire"si ca n-a daramat nimic din ce se zidise in sufletul copilului!
Intr-adevar, NEPRIHANIREA ESTE O PLATOSA!
Multi "grozavi" sunt in lumea asta, si multi de "Goliat"vin impotriva noastra, dar asa cum zice Eclesiastul 9:11:
"Nu cei iuti alearga, nu cei viteji castiga razboiul, nu cei intelepti castiga painea , nici cei priceputi bogatia, nici cei invatati bunavointa, ci totul atarna de vreme si de imprejurari".
Iar "vremea" si "imprejurarile" sunt ale Domnului, si "cine se teme de Domnul, are un sprijin tare in El, si copiii lui au un loc de adapost la El" asa cum spune la Proverbe 14:26.

Doamne, ajuta-ne, ca in toate luptele, sa luam numai armura Ta, ca sa iesim biruitori!