Capitolul 12

            12:1 „Cine iubeşte certarea, iubeşte ştiinţa; dar cine urăşte mustrarea, este prost.”

Orice om are nevoie de certare dar nu oricine acceptă certarea. Pe de altă parte nu oricine are dreptul să certe pe altcineva. Certarea adevărată vine din partea lui D-zeu, El are cu adevărat drept să-l certe pe om. De asemenea, cei ce învaţă pe alţii Cuvântul lui D-zeu au dreptul de a certa pe cineva dar numai în măsura în care şi ei trăiesc Cuvântul în viaţa lor, altfel li se aplică vorba pe care a spus-o Domnul: „Făţarnicule, de ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu vezi că tu ai o bârnă într-al tău ?” Ferice de cel care primeşte mustrarea lui D-zeu şi se lasă de lucrul acela rău; el va progresa în viaţă alături de D-zeu. Dar omul care dispreţuieşte mustrarea lui D-zeu este un om fără minte şi-şi poate pierde sufletul în cursul anilor.

            12:2 „Omul de bine capătă bunăvoinţa Domnului, dar Domnul osândeşte pe cel plin de răutate.”

Omul de bine este omul care dă ajutor când este vorba de un lucru bun. Barnaba, tovarăşul de slujbă al lui Pavel în unele călătorii misionare, a fost un om de bine şi ajuta în lucrul Domnului. Într-o împrejurare, văzând nevoile materiale ale noii comunităţi creştine, şi-a vândut un ogor şi a adus banii la apostoli ca să-i folosească după nevoie. El a ajutat după puterea lui. Anania şi soţia sa Safira au vrut şi ei să facă la fel dar n-au fost sinceri şi au ascuns o parte din preţul primit pe moşioara lor zicând că au dat totul. Pedeapsa lor a fost aşa de mare că au murit la clipeală amândoi în momentul când Duhul Sfânt prin apostolul Petru le-a dat pe faţă minciuna. Încă de la origine gândul lor a fost alterat de păcat şi nu s-a schimbat nici mai târziu; ei au văzut că Barnaba era bine văzut pentru fapta sa sinceră şi au dorit ca şi ei să fie lăudaţi. Dorinţa lor de laudă şi înălţare de către ceilalţi credincioşi nu a fost bună; aceasta i-a condus la minciună pentru care au fost pedepsiţi de D-zeu cu moartea.

            12:3 „Omul nu se întăreşte prin răutate dar rădăcina celor neprihăniţi nu se va clătina.”

De multe ori se pare că aceasta nu este adevărat, căci sunt oameni răi cărora le merge bine şi care se întăresc tot mai mult. Contul lor în bancă creşte continuu şi ei se întăresc material tot mai mult, fără să le pese de adevăratul D-zeu. Religia lor este de cele mai multe ori de formă. Dar cu toate acestea, ceea ce spune Solomon aici rămâne adevărat, omul nu devine mai puternic prin răutate căci fără să-şi dea seama sufletul lui putrezeşte, căci „cine samănă în firea pământească va secera putrezirea.” Rădăcina şi temelia celor drepţi însă este mult mai puternică. Chiar şi atunci când se pare că totul e pierdut, rădăcina bună ascunsă în pământ şi nevăzută de oameni va încolţi iarăşi. Cum zicea poetul creştin: „Nu sfârşeşte viaţa-n groapă,/ Nici în moarte nici pe ruguri,/ Iarna sub zăpada albă,/ Toate crengile au muguri.”

            12:4 „O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care-i face ruşine este ca putregaiul în oasele lui.”

O soţie poate să-i facă mai puţină sau mai multă ruşine soţului ei şi la fel un soţ soţiei sale. Atunci când casa este toată numai dezordine şi ei nu-i pasă dar are timp pentru telenovele sau alte lucruri nefolositoare, îi face ruşine. Atunci când el toată ziua a fost la muncă iar ea acasă, şi seara când vine nu găseşte nimic pregătit de mâncare că ea „nu s-a simţit prea bine” să poată pregăti, atunci ea îi face ruşine. Atunci când ea nu-şi îndeplineşte datoria de soţie în relaţiile conjugale, atunci ea îi face ruşine. Atunci când soţul nu poate câştiga destui bani şi ajung în lipsă, ea în loc să-l ajute şi să lucreze şi ea, îl părăseşte pentru unul mai bogat, ea îi face ruşine. Atunci când el duce trei bagaje grele şi ea o poşetă pe umăr, deşi ar putea şi ea să ducă unul (sănătoasă fiind), atunci îi face ruşine. Când îl înşală cu altul îi face ruşine şi e ca putregaiul în oase. Atunci când ei îi place să fie îmbrăcată bine şi de el nu-i pasă, ba mai şi râde de el, sau atunci când ea mănâncă numai delicatesuri şi lui îi dă orice, atunci îi face ruşine. O soţie cinstită însă pune pietre preţioase în cununa soţului ei. Atunci când el este obosit duce şi ea sarcina, se roagă pentru el când este în probleme. Îl binecuvântează cu voce tare dar şi în rugăciunile ei. Când ajung în lipsă îl încurajează şi nu doar îl critică. Când greşeşte într-o acţiune nu-l defăimează. Veghează cu înţelepciune la cele din casa ei. Cele scrise aici se aplică în egală măsură şi soţului.

            12:5 „Gândurile celor neprihăniţi nu sunt decât dreptate, dar sfaturile celor răi nu sunt decât înşelăciune.”

Oamenii neprihăniţi au gânduri drepte deşi de multe ori nu sunt luate în seamă. Sfaturile lor au ca ţintă binele şi dreptatea atât între oameni cât şi faţă de D-zeu. Nu la fel sunt sfaturile celor lacomi şi răi. Ei vorbesc cu gând înşelător şi se gândesc doar la câştigul lor. Cât priveşte dreptatea şi adevărul faţă de D-zeu ei nu-l cred şi nu sunt interesaţi. Despre viaţa veşnică şi mântuirea prin jertfa Domnului Isus ei nu vor nici să audă iar să vorbească altora despre aceste adevăruri li se pare o mare ruşine. Ei înşală prin sfaturile lor atunci când îi cheamă pe alţii la distracţii, băutură, spargeri, minciună, discotecă şi desfrâu. Nu te lăsa înşelat de sfaturile lor, nu te uita că le merge bine chiar dacă tu eşti sluga lor pentru o vreme. Mâine cei ce trăiesc în păcat nu vor mai fi şi dincolo de mormânt nu te vei mai întâlni cu ei.

            12:6 „Cuvintele celor răi sunt nişte curse ca să verse sânge, dar gura celor fără prihană îi izbăveşte.”

Cuvintele celor fără D-zeu sunt de multe ori nişte capcane ca să-i prindă pe alţii. Lor nu le pasă câţi mor sau câte răni lasă în urmă. Doar ei să-şi satisfacă poftele, doar mândria lor să triumfe, ceilalţi n-au nicio valoare în ochii lor. Cei credincioşi însă ajută şi scapă pe cel nenorocit din groapa lui. Samariteanul, din Pilda Samariteanului, s-a oprit lângă omul rănit şi l-a ajutat, nu a trecut pe alături şi apoi să-i plângă de milă sau să-l vorbească de rău prin spate. După ce s-a oprit, i-a curăţit şi pansat rănile şi apoi l-a dus la un spital unde a plătit pentru el. Gândul şi fapta acestui Samaritean milostiv l-a salvat pe cel rănit şi jefuit de cei răi.

            12:7 „Cei răi sunt răsturnaţi şi nu mai sunt dar casa celor neprihăniţi rămâne în picioare!”

Oricât de tare ar fi cel rău, el va fi răsturnat căci rădăcinile lui au început să putrezească. Casa lui Ahab, împăratul lui Israel care s-a îndepărat de D-zeu, părea foarte puternică. După ce D-zeu trezise într-un fel naţiunea prin lucrarea lui Ilie la Carmel, unde cei 850 de prooroci ai lui Baal şi ai Astarteei fuseseră omorâţi, Izabela, soţia lui Ahab a dorit să-l omoare pe Ilie, dar D-zeu nu a îngăduit. Ea părea puternică deşi nu slujea adevăratului D-zeu, însă a venit vremea când ea a fost aruncată pe fereastră şi mâncată de câini. Ilie a rămas însă în picioare şi e viu şi azi în Împărăţia Cerurilor. El a fost văzut, împreună cu Moise, stând de vorbă cu Domnul Isus înainte de moartea Sa pe muntele Schimbării la Faţă.

            12:8 „Un om este preţuit după măsura priceperii lui, dar cel cu inima stricată este dispreţuit.”

Nu toţi oamenii sunt la fel de pricepuţi într-o direcţie anume. Nu toţi sunt la fel de buni mecanici, de exemplu, sau doctori şi fiecare este apreciat după măsura în care ştie să-şi facă meseria. Dar cineva care nu vrea să facă nimic ci se ocupă numai de lucruri rele sau fără viitor, umblă doar prin locuri stricate, ce poţi să apreciezi la el? Nu prea multe şi un astfel de om este dispreţuit. Tot la fel este şi pe plan spiritual, nu toţi îl slujesc la fel de bine pe Domnul. Ferice însă de cine îl slujeşte pe Domnul atâta cât poate astăzi, căci mâine poate va putea mai mult. Orice faptă bună făcută azi te ajută mâine şi te apropie de D-zeu care-ţi va fi binevoitor.

            12:9 „Mai bine să fii într-o stare smerită şi să ai o slugă, decât să faci pe fudulul şi să n-ai ce mânca.”

Există o categorie de oameni cărora le place să se laude deşi buzunarul le este aproape gol. Le place să circule numai cu maşina personală, să consume mâncăruri scumpe, să poarte haine scumpe şi să dea impresia că ei sunt cineva. O astfel de atitudine, o astfel de grandomanie nu este normală. Evident că nu este normal nici să umbli în zdrenţe dacă nu o duci bine financiar. Te poţi comporta normal chiar cu puţini bani, fără să dai impresia că eşti mare bancher când de fapt tu eşti şomer. Este de preferat să nu te lauzi ci să fii modest în viaţa de toate zilele chiar dacă buzunarul îţi permite mult mai mult. Mai bine să ai un angajat sau doi şi să trăieşti normal, decât să faci pe bancherul şi tu să n-ai ce mânca.

            12:10 „Cel neprihănit se îndură de vite dar inima celui rău este fără milă.”

Omul credincios are milă şi de animale. Versetul acesta era mult mai valabil în vechime când oamenii foloseau animalele în purtarea diferitelor poveri. Cel credincios avea mai multă milă de animale şi nu le bătea sau chinuia fără rost. Mi-a fost dat să văd un om necredincios din localitatea unde am copilărit, cum de multe ori îşi bătea şi-şi chinuia bietele sale vaci într-un mod fără sens. De câteva ori i-au şi murit unele dintre ele. Nu trebuie însă exagerată această grijă de animale. Nu-i normal ca un câine sau o pisică într-o casă să ocupe locul unui copil. Sunt oameni care vor să pară foarte iubitori, şi vor s-o arate aceasta prin cei 2 câini şi cele 3 pisici din casă, însă nu dau voie să se nască un copil în plus în familia lor.

            12:11 „Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte.”

Ogorul unui om este câmpul lui de lucru, meseria lui. Deci Solomon spune aici că este bine să lucrezi ceva, nu să umbli după tot felul de afaceri dubioase sau să umbli cu oamenii fără D-zeu prin locuri păcătoase. Încearcă să înveţi o meserie, aceasta îţi va fi de folos în viaţă şi nu te însoţi cu cei care numai de distracţii se ţin. Ei visează că vor face tot felul de afaceri de unde le vor curge banii, însă mulţi dintre ei se trezesc în închisoare iar alţii chiar şi-au pierdut viaţa în certurile dintre bandele rivale. Lucrează într-o meserie chiar dacă salariul este mic, căci numai aşa primeşti experienţă.

            12:12 „Cel rău pofteşte prada celor nelegiuiţi dar rădăcina celor neprihăniţi rodeşte.”

Oamenii nelegiuţi uneori prind o mare pradă iar cei răi îi invidiază şi ar dori să ia şi ei din prada lor sau să facă la fel. Sunt oameni care în urma unor afaceri rele, cu multe păcate, sau în urma unei muzici sau filme care incită la păcat şi care nu aduc cinste lui D-zeu, se îmbogăţesc. Mulţi alţii văzându-le prada, îi invidiază şi caută să facă şi ei la fel şi astfel păcatele celor dintâi măresc stricăciunea între oameni şi-i atrag şi pe alţii la moarte. Însă cel neprihănit are o rădăcină care rodeşte tot mereu şi chiar dacă nu are mari bogăţii pe acest pământ, atunci când are nevoie de cele pământeşti D-zeu i le dă şi nu-l lasă de ruşine.

            12:13 „În păcătuirea cu buzele este o cursă primejdioasă dar cel neprihănit scapă din bucluc.”

Ce înseamnă această păcătuire cu buzele ? Ea se întâlneşte în mai multe situaţii. De exemplu, atunci când un om păcătos îndeamnă pe altul la a bea alcool, a merge la discotecă, a intra într-o afacere păcătoasă sau când cel păcătos îşi bate joc de cei credincioşi sau îl minte pe cineva ca să-l tragă pe sfoară, în toate aceste situaţii şi în multe altele, omul păcătos păcătuieşte prin vorba lui şi astfel cel căruia îi vorbeşte este într-o mare primejdie şi sfatul acela rău poate să-l ducă la multă suferinţă, chin şi chiar moarte. Dar cel credincios care cunoaşte Cuvântul lui D-zeu îşi dă seama că acolo este o cursă, o momeală şi nu ascultă de acel om şi scapă din bucluc, din încurcătură.

            12:14 „Prin rodul gurii te saturi de bunătăţi şi fiecare primeşte după lucrul mâinilor lui.”

După cum vorbeşte cineva, de multe ori poate să câştige sau să piardă o slujbă sau o binecuvântare pe care i-a pus-o D-zeu înainte. Dar problema nu este doar la vorbă, ci în gândirea acelui om, în inima lui, după cum spunea Domul Isus „Căci din prisosul inimii vorbeşte gura”, adică din ceea ce are cineva în gândirea lui. Acest verset se mai referă şi la cazul când cineva s-a pregătit bine în domeniul lui şi poate să treacă peste unele examene dificile şi să ajungă în unele posturi mai bine plătite. În timp ce alţii băteau mingea pe stradă, erau la bar cu paharul în mână, dormeau până la 12 ziua, pierdeau vremea la filme, jocuri pe calculator, internet şi altele asemănătoare, omul cu pricepere se străduia să înveţe o meserie, se necăjea cu Economia sau Ingineria, însă la urmă fiecare primeşte după cum a lucrat.

            12:14-15 „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui dar înţeleptul ascultă sfaturile. Nebunul îndată îşi dă pe faţă mânia dar înţeleptul ascunde ocara.”

Aţi auzit de multe ori oameni care se jurau că aşa este cum cred ei, că aşa e bine cum spun ei, însă ei sunt departe de adevăr. Ei sunt atât de înşelaţi de Diavolul încât în orbirea lor nu văd nimic din adevărul lui D-zeu. Pofta şi mândria atâta i-au înşelat, că îşi bat joc de tot ce este sfânt iar în poruncile şi sfaturile lui D-zeu ei nu văd nimic, pentru ei ele n-au nicio valoare. De asemenea, un om sfânt nu valorează nimic pentru ei, oricând l-ar lovi sau omorâ să scape de el. Dacă un om credincios se apropie să-i dea un sfat, el nu are nevoie, tot ce ştie el este fără greşeală în ochii lui. Un om înţelept însă înţelege că de la un om sfânt s-ar putea să primească o perlă care să-l ajute mult în viaţă. O altă caracteristică a omului nebun este că atunci când cineva îi face vreun rău sau îl vorbeşte de rău, el imediat reacţionează, se mânie, înjură, blestemă şi caută să se răzbune, dar cel înţelept nu bagă toate lucrurile în seamă, nu înjură şi nu blestemă, iar dacă se mânie are grijă să nu şi păcătuiască, să nu se răzbune căci el ştie că răzbunarea este a lui D-zeu. Dacă cineva îl ocărăşte, el tace şi merge mai departe. Dacă aude pe cineva că râde de altcineva el nu duce ocara mai departe şi nu se bagă în treburile altuia.

            12:17 „Cine spune adevărul face o mărturisire dreaptă, dar martorul mincinos vorbeşte înşelăciune.”

O mărturisire adevărată este importantă şi omul cu frică de D-zeu va spune adevărul, însă pentru un om mincinos nu valorează mare lucru adevărul. El nu se teme de D-zeu, L-a scos din mintea şi sufletul lui şi acuma înşală cât poate. Ne amintim de episodul cu împăratul Ahab când l-a omorât pe Nabot pentru că acesta n-a dorit să-i vândă grădina sa. Izabela, soţia păgână a lui Ahab, a aranjat lucrurile şi a găsit doi oameni care au depus mărturie mincinoasă împotriva lui Nabot spunând că a blestemat pe D-zeu şi pe împărat. Pedeapsa pentru astfel de fapte era moartea şi ca urmare Nabot a fost omorât cu pietre. Dar D-zeu nu a uitat fapta lui Ahab şi a Izabelei. El a murit străpuns de o săgeată iar ea aruncată de la etaj şi mâncată de câini.

            12:18 „Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii, dar limba înţelepţilor aduce vindecare.”

A vorbi în chip uşuratic înseamnă a vorbi fără să gândeşti prea mult la vorba pe care o spui, rănind pe cineva cu ea, punându-l în umbră, lăudând fapte rele ale unora fără să-ţi dai seama, punând pe unii la încercare prin vorbele tale sau glumind cu uşuriţă despre cineva făcând haz de unele defecte sau greşeli ale acestuia. Toate acestea pot răni sau chiar omorâ spiritual pe cineva. Într-un grup de tineri credincioşi se obişnuia să se glumească pe seama altora şi într-o noapte D-zeu a arătat într-un vis cum tinerii aceştia se jucau cu o butelie plină cu gaz şi tot dădeau drumul la gaz. La un moment dat butelia a explodat, pe unii din jur i-a rănit iar pe alţii i-a omorât. Nu ştii pe cine poate distruge vorba ta uşuratică, spusă cu puţină sau mai multă răutate. Solomon mai spune aici că limba celui înţelept aduce vindecare în inima rănită de cel fără minte. Este mare lucru să ştii să ridici cu vorba şi cu fapta pe cel apăsat, pe cel descurajat. Numai cineva cu sinceritate poate să facă aceasta şi cineva care ştie cum să păstreze echilibrul, să încurajeze fără să linguşească şi fără să urmărească un alt scop şi să îndrepte fără critică şi defăimare, prin vorbă bună, curată şi exemplul personal.

            12:19 „Buza care spune adevărul este întărită pe vecie dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă.”

D-zeu întăreşte pe cel care spune adevărul şi îl ajută în momente de cumpănă. Chiar dacă oamenii îl acuză, îl defăimează pe cel credincios, D-zeu îl întăreşte pentru vecie şi-l va lua în cer cu Sine, însă cel rău trăieşte numai o clipă, poate 70 sau 90 de ani, însă nu are parte de veşnicia cu D-zeu. Chiar şi aici pe pământ D-zeu întăreşte şi ajută familia şi urmaşii celui credincios. El deschide uşi la care alţii nici nu se gândesc şi chiar dacă ajung de ruşine sau încercaţi pentru o vreme, El îi eliberează şi le dă un viitor nou.

            12:20 „Înşelătoria este în inima celor ce cugetă răul, dar bucuria este pentru ceice sfătuiesc la pace.”

Dacă cineva se gândeşte să facă rău, viclenia şi înşelătoria se cuibăresc în mintea acelui om fără să bage de seamă. Ei se înşală pe ei înşişi dar înşală şi pe alţii prin faptele, sfaturile şi îndemnurile lor. În inima lor nu coboară adevărata bucurie pentru că ei sfătuiesc la ceartă de multe ori, dar în inima celor ce sfătuiesc la pace vine adevărata bucurie de la D-zeu. Ei au bucuria lucrului făcut bine, bucuria adevărului şi a faptului că sunt iubiţi de D-zeu. Cel credincios nu se gândeşte niciodată să facă răul, el se gândeşte să facă binele şi-şi învaţă lecţiile din Cuvântul lui D-zeu. E adevărat că uneori Diavolul îl înşală şi pe cel credincios şi acesta face ce nu este bine, dar D-zeu îl avertizează să nu mai facă acel lucru.

            12:21 „Nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit dar cei răi sunt năpădiţi de rele.”

Parcă am spune că acest verset este puţin exagerat, căci vedem de multe ori unele lucruri care par nenorociri pentru credincioşi. Vedem familii de credincioşi în care apar boli, lipsuri, neîmpliniri, morţi în urma cărora rămân copii orfani şi văduvi tineri. Mai se poate spune atunci că nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit ? Totuşi, versetul acesta rămâne adevărat pentru că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe D-zeu”-cum spunea şi apostolul Pavel. D-zeu are în vedere un anumit lucru când se întâmplă ceva în viaţa celui credincios, dar în orice situaţie D-zeu are în vedere binele sufletului celui credincios şi El doreşte să nu se piardă. Poate o suferinţă îl ajută să se curăţească de anumite obiceiuri rele, poate lipsa îl ajută să simtă cu cei în lipsă, unele neîmpliniri îl ajută să nu se laude, să nu se îngâmfe şi să nu se mândrească iar o moarte prematură poate l-a păzit de unele căderi mai mari şi să nu i se piardă sufletul. Nu la fel sunt lucrurile pentru cel necredincios care nu vrea să înveţe nimic din tot ceea ce i se întâmplă. Multe din relele ce vin asupra lui sunt rezultatul păcatelor lui, căci multe boli vin de la băut şi fumat de exemplu. Alte rele sunt pedepse de la D-zeu pentru multele lui nedreptăţi şi înşelătorii.

            12:22 „Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar ceice lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.”

De multe ori auzim expresii de genul „acela s-a descurcat” sau „acela s-a ştiut învârti” fără să se mai spună şi cum s-a descurcat. Poate minciuna a fost ascunsă bine, poate apărată chiar de lege. Vai de ţara care dă legi ca să apere păcatul şi minciuna ! Sodoma şi Gomora avea astfel de legi şi la urmă D-zeu a nimicit aceste cetăţi cu foc şi pucioasă. Oamenii de obicei mint ca să-şi apere pofta, orgoliul, mândria, răutatea şi altele ca acestea sau să-şi umfle contul de la bancă. D-zeu vede minciuna omului şi nu o iubeşte însă pe oamenii care lucrează în spiritul adevărului El îi iubeşte şi-i va primi lângă Sine.

            12:23 „Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa dar inima nebunilor vesteşte nebunia.”

Acest verset vrea să spună că cel înţelept nu se grăbeşte să-şi deschidă gura, să se afirme imediat cu ce ştie, să se scoată în evidenţă, iar când vorbeşte are grijă să scoată învăţătura lui D-zeu în relief nu priceperea sa, căci la drept vorbind tot ce putem avea ne este dat de sus. Cel guraliv însă doreşte imediat să se laude, să-şi spună părerea şi să se laude cu prostiile şi păcatele lui. Dacă nu-l aprobi, tare se supără şi începe să-şi bată joc de tine când vorbeşte cu alţii, să te vorbească de rău şi să-ţi facă rău când poate.

            12:24 „Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneşă va plăti bir.”

Deci nimeni să nu spună că dacă s-a întors la D-zeu şi s-a pocăit de păcatele sale, de acum încolo D-zeu îi va da cele trebuincioase pe pământ fără să muncească, fără să depună efort. Da, D-zeu ajută dacă şi omul îşi face partea lui. Munca aduce de multe ori sanătate fizică şi psihică, căci dacă toată ziua te gândeşti că nu ai un lucru sau altul ajungi să te îmbolnăveşti spiritual, să cârteşti sau să invidiezi pe cel care are mai mult. Deci mâna harnică este valoroasă dar cea leneşă ajunge să plătească uneori şi taxe de care ar putea scăpa.

            12:25 „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte.”

Aici Solomon ne arată valoarea unei vorbe spuse cu sinceritate, dragoste şi credinţă pentru cineva ce trece prin perioade de încercare. Când cineva trece prin încercare ai putea cu uşurinţă să-l defaimi şi să-i aminteşti de toate păcatele lui dar poate e mai greu să te rogi pentru el şi să-l ajuţi practic dacă poţi. David într-o împrejurare fugea de fiul său Absalom care dorea să-l omoare şi să-i ia tronul. În timp ce pleca, plângând, desculţ şi cu capul acoperit, Şimei, un vechi duşman al lui David, a început să-l defaime, să-l numească om rău şi să strige că acum îşi primeşte pedeapsa pentru toate păcatele sale. David a tăcut dar mai târziu, chiar după moartea sa, Şimei a plătit cu viaţa pentru defăimarea lui din acea zi.

            12:26 „Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună dar calea celor răi îi duce în rătăcire.”

Cel credincios oferă de multe ori sfaturi şi îndemnuri prietenului său ca să-l ajute, să-l facă poate să-şi deschidă ochii la unele lucruri. Nu-i pare rău să dea sfaturi bune, să-i spună despre un loc de muncă când acesta are nevoie. Prin viaţa sa proprie el este un exemplu bun pentru prietenul său, şi acesta are de câştigat din aceasta. Nu tot la fel este cu cel necredincios, de la care nu ai ce învăţa cu privire la lucrurile spirituale bune, căci el nu le are, nu-l cunoaşte pe D-zeu şi trăieşte fără lumina Evangheliei. Ba mai mult, purtarea celui necredincios este o cale spre moarte de multe ori pentru prietenii săi.

            12:27 „Leneşul nu-şi frige vânatul, dar comoara de preţ a unui om este munca.”

Din nou aici Solomon vorbeşte despre leneş. Leneşul a început un lucru, l-a făcut de jumătate sau mai mult, după care se leneveşte şi nu mai continuă. Poate a început să meargă la serviciu şi când vede că trebuie să se trezească la 5 dimineaţa în fiecare zi, i se pare mult prea greu, renunţă şi-şi caută altceva, numai că de multe ori nu găseşte cum vrea. Uneori trebuie să munceşti mai din greu în viaţă ca să depăşeşti anumite obstacole. Aici ni se mai spune că munca este o comoară de preţ, unii însă nu văd această comoară. Dacă D-zeu îţi dă sănătate este o plăcere să munceşti, să faci ceva bun. Uneori şi bolnav trebuie să lucrezi şi asta te poate ajuta la vindecare.

            12:28 „Pe cărarea neprihănirii este viaţa şi pe drumul însemnat de ea nu este moarte.”

Cărarea neprihănirii este formată din toate învăţăturile Domnului nostru Isus Hristos, care îl duc pe om la nemurirea sufletului dacă le crede şi se ţine de ele. Nu este nimic din sfaturile lui D-zeu ce i-ar putea face rău omului. Ce lucru rău putem găsi în sfaturile Bibliei ? De-ar asculta oamenii de ea ar fi raiul pe pământ, oamenii nu ar mai fi mândri, nu şi-ar mai distruge sănătatea cu băutură, ţigară şi droguri, când cineva ar fi în lipsă ar fi ajutat, nu ar mai fi ură şi războaie cu milioane de morţi, ci oamenii s-ar iubi şi ar înţelege că toţi suntem făptura lui D-zeu şi există loc pentru toţi pe pământ.

Concluzii:

• O soţie poate să-ţi facă cinste sau ruşine;
• Aminteşte-ţi că mulţi oameni vorbesc în chip uşuratic şi să nu fii ca ei;
• Cine cugetă răul o să ajungă rău;
• Nu te grăbi să te lauzi cu ce ştii;
• Spune-i o vorbă cu sinceritate şi dragoste celui în nelinişte; dacă n-o ai, mai bine taci.