Capitolul 15

15:1 „Un răspuns blând potoleşte mânia dar o vorbă aspră aţâţă mânia. ”

De atâtea ori o ceartă s-a înteţit pentru că a fost cineva care a spus o vorbă mai aspră. La ceartă oamenii spun vrute şi nevrute şi le amintesc celorlalţi toate greşelile lor, toată istoria lor, vorbind lucruri care n-ar mai trebui vorbite, dezgropând gunoaie care miroase urât. Nu de puţine ori de la o vorbă aspră s-a ajuns la bătaie, la lovituri şi chiar la crimă. Oamenii cred de multe ori că trebuie să fii aspru cu alţii, cu subalternii sau cu alţii din jurul tău, dar această asprime este de multe ori un şarpe înşelător care te face urât. Întreabă-te dacă ţie ţi-ar place să ţi se facă aşa cum faci tu la alţii. Asprimea provine de multe ori din frică, răutate şi invidie. Un răspuns blând în spirit iertător este însă de mare folos şi el ajută la potolirea mâniei.

15:2 „Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie. ”

Limba omului cu înţelepciunea lui D-zeu în inimă dă îndrumări benefice şi ajută foarte mult. El vorbeşte din ceea ce are în inimă, din ceea ce a adunat în sufletul lui şi nu doar de pe vârful limbii. El are în suflet sfaturile Domnului din care scoate ca dintr-o fântână curată. Are exemple şi întâmplări din viaţa celor credincioşi sau din viaţa altora ca să zidească binele şi să surpe întăriturile Celui Rău. Gura celui păcătos însă împrăştie înjurături, cuvinte de batjocură, îndeamnă la păcat şi nu-i pasă de cel în nevoie. El se laudă cu fapte de ruşine, cu păcate pe care le-a săvârşit, cu distracţiile lui sau cu unele dintre afacerile lui şi nu-l ia în seamă pe D-zeu. Depărtează-te de acest nesocotit, nu-i pofti petrecerile căci te murdăreşte.

15:3 „Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni. ”

Îngerii lui D-zeu văd tot ceea ce facem şi gândim noi. Ei îi văd pe oameni când aceştia îşi fac păcatele lor dar îi văd şi pe cei care fac binele şi îl caută pe D-zeu. Nimic nu scapă ochiului lui D-zeu; El prin oştirea Lui şi prin Duhul lui cel Sfânt supraveghează toată creaţia. Fiecare om are un înger al lui pe tot parcursul vieţii care îl îndeamnă la bine, îl păzeşte de nenorociri şi filmează tot ce face omul. El te vede când minţi, când mergi în locuri păcătoase, când îţi iroseşti timpul şi-ţi umpli mintea cu lucruri de nimic de la televizor, internet, bârfeli sau din altă parte. În toate aceste cazuri D-zeu se mânie şi-ţi pregăteşte groapa dacă nu te întorci la El şi nu faci ce este bine. Istoria lumii nu este lăsată la voia întâmplării ci D-zeu veghează la tot ce se întâmplă. Deşi voia Lui nu este războiul şi nenorocirea, El le îngăduie când oamenii au atins un anumit grad de răutate. De fapt oamenii l-au alungat pe D-zeu dintre ei prin păcatele lor şi apoi îşi fac rău unii altora.

15:4 „Limba dulce este un pom de viaţă dar limba stricată zdrobeşte sufletul. ”

Limba dulce nu trebuie confundată cu limba linguşitoare. Limba dulce este cea care aduce încurajare acolo unde este descurajare, dă valoare omului jefuit de răutăţile altora sau a Diavolului, nu taie fără să şi lege rana, nu se laudă cu prostii şi nu laudă prostia altora, mustră pe cel care îl apasă pe altul pe nedrept şi-l scoate din mâna lui dacă poate. Limba dulce este limba sinceră care ştie să râdă uneori cu tine, fără să glumească răutăcios de alţii. Limba stricată însă te jigneşte repede, te apasă atunci când poate şi vrea să-ţi arate că-i mai deşteaptă decât tine sau că fără ea nu te vei descurca. Ea vorbeşte împotriva lui D-zeu, se laudă cu filosofii deşarte ale unor popoare sau religii apuse. Limba stricată vorbeşte de multe ori fără cap şi nu-şi dă seama ce spune.

15:5 „Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept. ”

Rău va fi de fiul care dispreţuieşte învăţătura tatălui său credincios. Cine să-l mai ajute în viaţă ? Dacă nici de la tatăl său nu primeşte un sfat bun atunci de la cine să-l primească ? Cine îi vrea mai mult binele ca însuşi tatăl său, mai ales atunci când are un tată credincios, cu valori sfinte? Acest fiu nesocotit se crede mai iscusit decât tatăl său care a trecut prin ispitele vieţii şi le-a biruit. La fel ca şi Absalom care s-a şi văzut împărat în locul tatălui său. Cine să-i mai dea un sfat bun când dorea să-şi răstoarne propriul tată trecut prin atâtea războaie şi având atâtea experienţe cu D-zeu? Mai târziu l-a întâlnit pe Ioab care n-a mai avut milă şi l-a omorât. Nu la fel se întâmplă cu cel care ia seama la mustrare. Un astfel de om ajunge în cinste şi binecuvântat de D-zeu. Cu siguranţă că Solomon a fost un astfel de tânăr, el a primit mustrările tatălui său David şi a dovedit înţelepciune. La timpul potrivit a moştenit tronul tatălui său.

15:6 „În casa celui neprihănit este mare belşug dar în câştigurile celui rău este tulburare. ”

Belşugul din casa celui neprihănit nu este neapărat sub formă de bani sau alte avuţii. El este belşug de pace, de bucurie, de mulţumire, de credinţă. Şi dacă cineva are pace şi linişte în casa lui, este fericit chiar dacă nu are multe proprietăţi. Câştigurile celui rău însă de multe ori vin cu tulburare căci sunt adunate pe nedrept, cu silnicie şi mită. Uneori sunt stoarse prin ameninţări sau furate. Cel care le are este urmărit de poliţie uneori şi nu are linişte în casa lui. În câştigul lui Iuda a fost mare tulburare. După ce şi-a dat seama că a vândut sânge nevinovat şi Isus a fost condamnat la moarte, s-a dus de a aruncat banii înapoi în Templu şi apoi s-a spânzurat. Când împăratul Ahab şi-a dorit via lui Nabot, el a luat-o cu viclenie după ce l-a omorât mai întâi pe acesta. Multă tulburare i-a adus fapta aceasta care a tras greu în balanţă în ziua când D-zeu i-a hotărât pedeapsa.

15:7 „Buzele înţelepţilor samănă ştiinţa dar inima celor nesocotiţi este stricată. ”

Înţelepţii samănă ştiinţa în multe feluri şi în multe locuri. Ei trebuie să o semene cu nădejde, cu credinţă şi prin exemplul personal. Uneori pare că totul este degeaba, însă s-ar putea totuşi ca omul ce aude Adevărul să aibă un coltişor pregătit în inima lui să primească această sămânţă a vieţii. Apoi dacă omul începe să guste din roadele mântuirii şi i se vor părea bune, va înainta şi va continua să desţelenească tot mai mult din ogorul vieţii sale. În locul minciunii va creşte adevărul, în locul răutăţii va creşte bunătatea, în locul urii va creşte dragostea. Şi toate au pornit de la un sfat bun al celui înţelept. Cel nesocotit însă nu este interesat de aşa ceva. El este interesat de bere, de mâncare, de distracţii, de a face bani cât mai mulţi prin orice căi şi nu-i pasă de înţelepciunea lui D-zeu. În final nici lui D-zeu nu-i va păsa de el şi ce a semănat aceea va culege.

15:8 „Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, dar rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută. ”

Jertfa celor răi este o scârbă înaintea lui D-zeu atunci când o aduc cu gând rău, dintr-o inimă nesinceră, dar când o aduc cu gând ca D-zeu să-i ajute să se pocăiască, atunci jertfa este primită. Cuvântul jertfă aici poate fi înţeles în sensul de a face ceva în numele lui D-zeu. Sunt oameni care şi azi fac multe în numele religiei dar D-zeu nu le-a cerut aşa ceva. Mulţi oameni păgâni din vechime îşi jertfeau uneori chiar copiii unor anumiţi d-zei. D-zeul adevărat n-a cerut niciodată aşa ceva oamenilor, cu excepţia cazului lui Avraam când l-a pus doar la încercare. Iefta, un judecător în Israel, a făcut odată o juruinţă nesocotită (Jud. 11) în sensul acesta dar D-zeu nu i-a cerut aşa ceva. Dar chiar şi în cazul lui Iefta, dacă era cineva cu înţelepciune în jurul lui care să-i fi explicat că D-zeu nu acceptă astfel de jertfe, l-ar fi deslegat de jurământul lui şi i-ar fi salvat fiica. Absalom când s-a răsculat şi a dorit să devină împărat, înainte de toate a adus jertfe (2 Sam.15:12) lui D-zeu şi în timpul jertfelor a trimis după unii să vină la jertfele lui. Dorea să arate cât este el de credincios, dar din nefericire inima lui era înşelată de gândul mândriei de a fi împărat cu orice preţ. I-a primit D-zeu jertfele? Nicidecum. D-zeu însă primeşte doar o rugăciune mică şi fără nici un sacrificiu uneori a celui credincios. O rugăciune simplă „Doamne ajută-mă, Doamne scapă-mă” a celui credincios este mai repede ascultată decât multe sacrificii ale celui ce le aduce cu gând necurat.

15:9 „Calea celui rău este urâtă Domnului dar El iubeşte pe cel ce umblă după neprihănire. ”

Oamenii umblă în viaţă după multe lucruri, aleargă de dimineaţa până seara după tot felul de lucruri, multe nefolositoare, dar nu mulţi umblă după neprihănire. Însă dacă în munca ta de fiecare zi eşti preocupat de neprihănire, adică să faci lucrurile cum este bine, cum îi place lui D-zeu, atunci umbli după neprihănire. Nu înseamnă că dacă cineva se izolează într-un munte să caute neprihănirea, aceasta este adevărata cale de-a o găsi. Neprihănirea o căutăm atunci când vrem să facem ceva într-un mod bun, curat şi când ne folosim darurile pe care ni le-a dat D-zeu. Calea celui rău însă nu-i plăcută lui D-zeu. Nu poate să-i fie plăcută căci dispreţuieşte binele, face rău la alţii şi prin viaţa, sfaturile şi faptele lui îi îndeamnă şi pe alţii la păcat. Ce model de viaţă laşi în urma ta?

15:10 „Cine părăseşte cărarea este aspru pedepsit şi cine urăşte mustrarea va muri. ”

Deci prima etapă în viaţa celui care se îndepărtează de D-zeu şi nu vrea să-l mai asculte, se întoarce iar la pahar, la muzica de dans adeseori murdară, la înjurături, la minciună, la furt şi destrăbălare, este că va fi aspru pedepsit. Pedeapsa este după măsura faptelor rele pe care le-a făcut dar scopul acestei pedepse nu este distrugerea omului ci recuperarea lui, întoarcerea lui de pe calea rea pe care a intrat din nou. El a mai fost cândva prin acele locuri dar Domnul l-a scos de acolo şi el n-a fost recunoscător Domnului ci s-a întors din nou la poftele păcatului. Nimeni care a stăruit în astfel de lucruri nu a ajuns bine.  În cele din urmă D-zeu poate să ia viaţa unui om care urăşte toate mustrările Lui care i-au fost date prin Evanghelie, prin predicatori, prin prooroci sau în alte feluri. Poporul israel care tot mereu era cu gândul să se întoarcă în Egipt, nu a mai intrat în ţara Canaanului ci a murit în pustie.

15:11 „Locuinţa morţilor şi Adâncul sunt cunoscute Domnului, cu cât mai mult inimile oamenilor! ”

Inima mea şi inima ta este cunoscută lui D-zeu şi nimic nu se poate ascunde de ochii Lui. Dacă adâncul locuinţei morţilor este cunoscut lui D-zeu, sufletele care au murit sunt văzute de El, cum oare crede cineva că D-zeu nu-l vede ce face sau ce gândeşte ? Totul este clar înaintea Lui, El vede cu ce scop vorbeşte cineva, El vede dacă prin vorba lui caută binele sau caută să înşele. De El nimeni nu se poate ascunde sau justifica. Înaintea Lui se pleacă cei mai îngâmfaţi şi mândri ochi şi nimeni nu poate înfrunta privirea Lui. D-zeu vede şi pe cel care luptă pentru Adevăr şi neprihănire. Sinceritatea şi vorbirea lui din inimă este batjocorită de multe ori dar nu este uitată de D-zeu. La vremea potrivită fiecare îşi va lua răsplata sa. D-zeu vede viclenia oamenilor. Atunci când Irod a zis magilor că ar vrea şi el să se închine Pruncului de curând născut în Ierusalim dar că nu ştie unde este, D-zeu i-a văzut bine inima lui vicleană şi că dorea să omoare Copilul. D-zeu i-a condus pe magi spre casă pe un alt drum şi le-a spus acestora să nu mai dea pe la Irod.

15:12 „Batjocoritorului nu-i place să fie mustrat, de aceea nu se duce la cei înţelepţi. ”

Omul care este batjocoritor nu-i place să stea în preajma altora mai buni sau mai înţelepţi decât el şi astfel rămâne în prostia lui. Dacă aude despre cineva că este mai bun sau mai înţelept decât el, începe să-şi bată joc de el, să-l împrăştie cu noroi şi să-i bage de vină la lucruri neimportante. Cine să-l mai ajute pe un astfel de om? El nu vede niciodată bârna din ochiul său dar vede foarte bine paiul din ochiul altuia şi vorbeşte despre el, dar nu cu gând să-l scoată cu grijă, ci poate să-l rănească şi mai tare. Un astfel de om este înconjurat de oameni ca şi el, căci alţii nu-i stau în preajmă. El ştie să facă tot felul de glume şi de multe ori răneşte pe alţii prin glumele lui.

15:13 „O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit. ”

Este bine când omul poate fi vesel şi bucuros în inima lui dar nu orice veselie este bună şi de durată. Veselia păcatului nu este de durată căci după ce păcatul l-a înşelat pe om, îl duce apoi în locuri şi stări de suferinţă, de complicaţii şi probleme. Bucuria şi veselia însă în urma ascultării de Adevăr, de Domnul Isus, este o bucurie adevărată. Ascultarea de D-zeu aduce vindecare în sufletul omului, în relaţia sa cu D-zeu şi în relaţiile sale cu alţi oameni. Această bucurie nu se manifestă însă întotdeauna printr-o stare exterioară de exuberanţă, dar sunt situaţii când ea se manifestă şi ceilalţi nu-l înţeleg pe omul în cauză, ba îl judecă şi-l dispreţuiesc. Când David ducea chivotul Domnului în Ierusalim, el se bucura în Domnul şi juca înaintea chivotului. Soţiei sale, Mical, i s-a părut gestul acesta unul nepotrivit pentru un împărat, l-a judecat şi condamnat pe David prin vorbele sale. D-zeu însă l-a primit pe David şi a pedepsit pe Mical, care n-a mai avut copii toată viaţa sa. Nu a fost nici David întotdeauna vesel. Când fugea de Absalom, David urca dealul desculţ, plângând şi cu capul acoperit. Bucuria creştinilor care trăiesc în Domnul trebuie să fie aceea că D-zeu le-a scris numele în Cartea Vieţii. Bucuria aceasta poate să depăşească toate necazurile aducătoare de amărăciune. În ziua de Rusalii când s-a coborât Duhul Sfânt peste ucenici, unii care i-au văzut în bucuria lor ziceau că sunt beţi. Dar ei nu erau nici beţi nici nebuni ci se bucurau în Duhul Sfânt. Aceasta este adevărata bucurie care va rămâne în sufletele credincioase şi după moarte.

15:14 „Inima celor pricepuţi caută ştiinţa, dar gura nesocotiţilor găseşte plăcere în nebunie. ”

Oamenilor pricepuţi le place să judece problemele cu sinceritate, să caute înţelesul vieţii şi să fie dispuşi la schimbare atunci când găsesc ceva valoros. Oamenii aceştia caută şi nu se mulţumesc doar cu vorbele uşoare ale unora. Ei mai mult adună decât să vorbească. Cei nesocotiţi însă nu sunt preocupaţi de înţelepciunea adevărată ci mai degrabă de înţelepciunea de moment care de multe ori este nebunie. Nesocotitul vorbeşte cu uşurinţă despre D-zeu şi crede că prin ideile lui răstoarnă Adevărul lui D-zeu. Dar din nefericire el înaintează tot mai mult în nebunia lui care în final îl duce la moarte spirituală (şi uneori chiar fizică). Cel priceput caută ştiinţa în cărţi scrise de oameni cu frică de D-zeu. Dacă unele obiceiuri scrise acolo nu mai sunt valabile în zilele noastre, omul priceput caută să vadă dincolo de slovă, la spiritul acelei cărţi din care primeşte înţelepciune.

15:15 „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat. ”

A putea fi mulţumit cu ceea ce ai sau cu ceea ce ţi-a dat D-zeu este un lucru mare. Aceasta nu înseamnă însă delăsare, plafonare sau să nu mai doreşti să avansezi în ceea ce este bine şi necesar pentru tine sau alţii. De exemplu, se poate să fii mulţumit cu un salar mai mic lucrând la o firmă mai mică dar aceasta nu înseamnă că trebuie să stai toată viaţa acolo. Între timp poţi să-ţi mai faci unele calificări şi să-ţi cauţi apoi o slujbă mai bine plătită. Dar important este ca omul să fie mulţumit cu ceea ce îi dă D-zeu în orice împrejurare. Sunt oameni care sunt nemulţumiţi în aproape orice situaţie. Când erau la firma mică înjurau şi când s-au mutat la o firmă mai mare înjură în continuare. Uneori este de preferat un salar mai mic şi mai sigur decât unul mai mare dar nesigur. Siguranţa aduce mai multă odihnă în sufletul omului. Aici este comparat cel nenorocit cu cel cu inima mulţumită. S-ar părea că nu prea ai cum să compari astfel de categorii, căci cum ar putea fi cel nenorocit cu inima mulţumită ? Totuşi, de multe ori nenorocirea vine şi din cauza nemulţumirii oamenilor. Sunt iarăşi oameni care ştiu să stoarcă mulţumire şi din situaţii nenorocite.

15:16 „Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare! ”

Da, este adevărat acest lucru. Este de preferat mai puţini bani şi mai puţine lucruri, dar care au fost strânse prin muncă şi sub binecuvântarea lui D-zeu. Puţinul acesta este însă destul pentru întreaga familie, dacă nu este risipit cu nebăgare de seamă pe lucruri nefolositoare. Şi când este mai puţin, nu eşti prilej de ură şi invidie din partea celor răi. De multe ori o mare bogăţie este prilej de multă ceartă, nelinişte, te temi că vei pierde tot şi poate conduce cu uşurinţă la desfrâu, îmbuibare, îngâmfare şi mândrie, dacă nu pentru tine, poate pentru alţii din familia ta. De multe ori tulburarea vine din faptul că metodele prin care s-au adunat banii n-au fost curate, s-a folosit mita, minciuna, stoarcerea şi toate acestea pot aduce probleme când sunt scoase la iveală iar pentru altele D-zeu însuşi trimite pedeapsa.

15:17 „Mai bine un prânz de verdeţuri şi dragoste, decât un bou îngrăşat şi ură. ”

Versetul acesta continuă ideea din versetul precedent afirmând încă odată că este de preferat să ai în casa ta dragoste, chiar dacă masa nu este întotdeauna una de ospăţ, decât să te lupţi să ai la masă întotdeauna numai mâncăruri alese şi să n-ai dragoste în familia ta. La ce folos, că mâncarea şi confortul tău nu te fac fericit ! Mai bine deci mai puţin, dar care este clădit împreună cu dragostea celor de lângă tine. Căci s-ar putea ca, atunci când tu ai adunat să poţi avea „boul îngrăşat” întotdeauna la masă, să fi făcut multe nedreptăţi şi acum acestea se întorc asupra ta sau a familiei tale. Poate ţi-ai neglijat familia în timpul acesta şi îngâmfat de poziţia şi banii tăi, ţi-ai înşelat soţia şi te-ai distrat prin locuri îmbibate de păcat. Copiii ţi i-ai cam neglijat, le dădeai bani destui poate dar nu te ocupai de buna lor creştere, de sufletul lor şi acuma îţi fac multe probleme şi datorii. Concluzia lui Solomon din acest verset rămâne adevărată.

15:18 „Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile. ”

Din nou ne întâlnim cu omul iute la mânie. De data aceasta ni se spune că el stârneşte certuri, aprinde focul neînţelegerilor. Dacă cineva l-a înşelat puţin, el face un mare scandal şi este gata de răzbunare. Nu a învăţat să rabde deloc şi se ceartă uneori de la lucruri de nimic, de la un măr sau un loc în maşină. El a văzut că a câştigat uneori făcând ceartă şi continuă tot aşa, dar nu aceasta este calea pentru un credincios. Cel încet la mânie însă caută să potolească focul neînţelegerilor chiar dacă uneori nu este simplu. El a văzut că uneori a pierdut că nu s-a certat dar în schimb şi-a păstrat liniştea în suflet şi casă. Pe urmă a văzut că n-a fost mare pierderea, iar D-zeu i-a dat pe altă cale ce-a pierdut, şi poate dublu.

15:19 „Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită. ”

Nu ştiu dacă aţi încercat să mergeţi printr-un hăţiş de spini. Poate când aţi fost undeva şi trebuia să mergeţi pe o cărare mai puţin umblată vi s-a întâmplat aceasta. Erau tot felul de spini care vi se agăţau de haine, alţii vă răneau mâinile sau faţa şi nu prea puteaţi înainta decât cu greu. Cam aşa, spune Solomon aici, este şi drumul leneşului. El se încurcă în tot felul de lucruri neimportante. Îşi face de lucru cu treburi uşoare şi tot amână să înceapă ceea ce trebuie făcut. Se încurcă cu prieteni ca şi el. A început să meargă la lucru sau să facă o şcoală dar s-a descurajat repede şi abandonează. Hoinăreşte apoi dintr-un loc în altul şi pierde vremea. El poate însă să iasă din această stare prin ajutorul Domnului. Cel neprihănit însă îşi dă interesul să facă ce poate şi nu se încurcă cu lucruri fără rost. Nu stă la discuţii fără sens şi nu-şi pierde vremea cu filme uşoare sau în alte părţi. De aceea calea lui este netezită. Când are treabă se ridică şi pleacă.

15:20 „Un fiu înţelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit dispreţuieşte pe mamă-sa. ”

Părinţii se bucură de un fiu înţelept care a început să facă ceva bun, să lucreze cu pricepere şi să ajute şi pe alţii. Când învaţă la şcoală părinţii se bucură. Sau dacă nu este înclinat spre şcoală şi îi place mai degrabă o meserie şi se duce de o face, din nou părinţii se bucură. Dar un copil nesocotit care dispreţuieşte tot ce-i spun părinţii lui, aduce durere şi necaz şi din cauza aceasta ei se pot chiar îmbolnăvi. La un moment dat, D-zeu poate chiar să-i ia părinţii din viaţă ca să se trezească din rătăcirea vieţii lui păcătoase. Atunci ar vrea să-i mai preţuiască, ar vrea să le mai audă mustrările dar nu mai este cine să-i vorbească. Dacă însă îşi aminteşte de sfaturile lor bune şi se întoarce la D-zeu, se va reîntâlni din nou cu ei în eternitate.

15:21 „Nebunia este o bucurie pentru cel fără minte, dar un om priceput merge pe drumul cel drept. ”

Nu aţi văzut oameni care se bucură de lucruri rele? Eu am văzut şi cu siguranţă că şi alţii au văzut. Ei se bucură când ar trebui să plângă pentru ceea ce fac, căci nu-şi dau seama şi nu se gândesc la consecinţele faptelor lor. Nu vor să meargă pe calea bună ci umblă pe căi sucite. Le place înşelăciunea, minciuna şi distracţia iar sfârşitul acestora este moartea veşnică. Cel priceput însă nu iubeşte nebunia ci caută binele şi cinstea. El aleargă de dimineaţa până seara la treburile lui dar cu gândul la D-zeu şi se gândeşte când vrea să facă un lucru dacă acesta este un lucru bun care place Domnului. Nebunul însă se bucură toată săptămâna prin restaurante, la glasul muzicii pagâne până îşi dă şi ultimul ban. Sau munceşte şi el de dimineaţa până seara dar fără să se gândească la D-zeu şi la sufletul lui.

15:22 „Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici. ”

Iată că aici Solomon ne spune că este bine să te sfătuieşti cu mai mulţi atunci când trebuie să iei o hotărâre. Şi ce bine este dacă oamenii cu care vorbeşti sunt oameni ai lui D-zeu. Prin ei poţi primi multă lumină. Sunt lucruri pe care tu nu le vezi sau pe care ţie nu ţi le-a dscoperit D-zeu dar le-a descoperit altora. Pe vremea lui Elisei ( 2 Împ.6:8-23 ), în timp ce împăratul lui Israel era în război cu sirienii, de mai multe ori găsim scris că D-zeu îi descoperea lui Elisei locurile unde se ascundeau duşmanii. Lucrul acesta n-a fost descoperit împăratului ci doar omului lui D-zeu iar împăratul care se sfătuia cu Elisei a fost ajutat mult şi a câştigat războiul. Este adevărat că nu te poţi sfătui cu oricine dar ferice de cine ştie cu cine să se sfătuiască. Împăratul Saul la început s-a sfătuit cu omul lui D-zeu, profetul Samuel, dar mai târziu n-a vrut să-i mai dea omul lui D-zeu sfaturi. Când Saul a început să-l urmărească pe David, încă Samuel trăia şi putea să se sfătuiască cu el despre lucrul acesta. Cu siguranţă că dacă s-ar fi sfătuit şi ar fi ascultat de Samuel n-ar fi făcut prostiile pe care le-a făcut, prostii care i-au adus pierderea lui, a împărăţiei şi familiei lui.

15:23 „Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită! ”

Da, o vorbă spusă la vreme potrivită este foarte importantă. Un sfat bun la o încrucişare de drumuri în viaţă este foarte important. Uneori multe lucruri în viaţă depind de o hotărâre luată.

Cel care a dat un sfat bun cuiva şi acesta a ajuns bine în urma acestui sfat, a primit o binecuvântare cu un serviciu bun sau cu căsătoria, omul acesta se bucură că D-zeu i-a făcut parte la a pune umărul la lucrarea Sa. Nu că D-zeu nu şi-ar fi putut duce planul la îndeplinire fără cineva, dar El aşa a găsit cu cale să ne facă părtaşi la lucrările Sale. Cel care tace când ar trebui să vorbească nu ajută la lucrul Domnului şi se face vinovat. David zice în Psalmul 58:1 „Oare tăcând faceţi voi dreptate? Oare aşa judecaţi voi fără părtinire fiii oamenilor?” Trebuie deci întâi să căutăm voia lui D-zeu şi apoi să vorbim după cuvântul Lui.

15:24 „Pentru cel înţelept cărarea vieţii duce în sus, ca să-l abată de la locuinţa morţilor, care este jos. ”

Direcţia spre o destinaţie este foarte importantă. Dacă vrei să mergi la Bucureşti şi apuci drumul care merge la Budapesta, n-ai să ajungi unde trebuie. Ceea ce este important este că drumul celui înţelept, celui credincios, este îndreptat spre locul bun, spre viaţa veşnică. Mergând pe acest drum, el urcă mereu, a ieşit din moartea spirituală, a înviat împreună cu Cristos şi merge spre ţara vieţii. Urcă atât cât poate dar urcă continuu şi când i se termină timpul acordat, el se opreşte în locul acela şi intră în casa lui veşnică pe care o găseşte acolo. Cărarea păcatului însă duce în jos, la moarte, ea este îndreptată în jos şi cine merge pe ea merge doar în jos, spre moarte, spre iad. Unii merg mai jos decât alţii prin necredinţa şi păcatele lor.

15:25 „Domnul surpă casa celor mândri, dar întăreşte hotarele văduvei. ”

D-zeu însuşi luptă împotriva casei celui mândru, care de multe ori este puternică pentru o vreme. D-zeu vede bine toate păcatele lui şi vine vremea să-l judece. Apoi face un plan împotriva lui. Îl mai avertizează de câteva ori să-şi schimbe viaţa şi dacă omul îl sfidează în continuare, atunci vine vremea pedepsei pentru că mulţi suspină din pricina relelor sale. El a adunat doar pentru sine, a mituit şi înşelat, a furat, a lovit şi poate a şi omorât fără să-i pese de D-zeu. El nu a fost distrus de la început căci i s-a dat timp de schimbare, de pocăinţă şi lui D-zeu îi pare rău de relele pe care le trimite şi nu se bucură când trebuie să pedepsească pe cineva. Casa celei văduve poate fi foarte slabă la un momentdat, fără niciun viitor. Ea pare fără niciun ajutor şi sprijin dar D-zeu o poate ajuta şi dacă se încrede în El poate să-i dea binecuvântări şi în pustie. Naomi din cartea Rut, a ajuns văduvă, şi-a pierdut soţul şi amândoi copiii. Una dintre nurori s-a întors la neamul ei dar cealaltă, Rut, a rămas cu ea. L-a început le-a fost foarte greu, strângeau spicele rămase de pe urma secerătorilor, dar mai târziu a ajuns să se căsătorească şi să aibă copii. Urmaşii lor au fost binecuvântaţi de D-zeu şi din ei s-a născut împăratul David şi mai târziu, după trup, însuşi Domnul Isus.

15:26 „Gândurile rele sunt urâte Domnului, dar cuvintele prietenoase sunt curate înaintea Lui. ”

D-zeu ştie gândurile omului şi vede dacă sunt rele sau bune. Pe cele rele El le urăşte dar pe cele sincere şi bune, spuse cu prietenie, El le iubeşte. Cuvintele prietenoase şi sincere ajută pe cel în descurajare, pe cel în nevoie. Cuvintele acestea sunt însoţite de obicei şi de ajutor practic după cum este nevoie. Ce bine este să auzi o vorbă de încurajare sau despre o acţiune practică care să te ajute atunci când ai nevoie. De multe ori cel care ajută pe altcineva, se ajută şi pe sine însuşi căci s-ar putea ca binele făcut să i se întoarcă tot cu un bine. O faptă bună nu-şi va pierde răsplata. Dacă însă fapta bună este făcută numai celui care crezi tu că merită, atunci nu ştiu dacă ai făcut mare lucru, căci şi cei necredincioşi fac la fel, după cum spunea Domnul Isus. Trebuie deci ca noi să facem fapte bune şi la cei care nu merită, şi la duşmanii noştri. Ei de multe ori ne sunt duşmani pentru că Diavolul le-a orbit ochii şi-i aţâţă împotriva noastră.  Şi la un frate necunoscut din biserică sau la un străin oarecare trebuie să-i facem bine. Nu oricând ai prilejul să faci un bine, de aceea deschide-ţi ochii să vezi când apare momentul.

15:27 „Cel lacom de câştig îşi turbură casa dar cel ce urăşte mita va trăi. ”

Cum îşi tulbură casa cel lacom de câştig? În multe feluri. Prin faptul că este nemulţumit şi caută pe orice cale să câştige, el transmite această nemulţumire şi celorlalţi din familia sa. Nemulţumirea aceasta poate duce la certuri şi chiar la despărţiri între părinţi şi copii sau între soţi. Am văzut copii care nu mai vorbesc cu părinţii lor de ani de zile datorită unor probleme legate de bani sau altele. Aici lăcomia este legată de mită, adică cel lacom este un om care dă şi primeşte mită fără să-i pese de dreptate. De un singur lucru lui îi pasă, să nu-l descopere poliţia. Cel lacom este şi un om invidios şi invidia aceasta îi va tulbura casa. Dacă cineva are o haină, o maşină sau un alt lucru care îl face băgat în seamă, el neapărat vrea să aibă şi el ceva asemănător. Un alt fel prin care îşi poate tulbura casa un astfel de om, este că atunci când se va descoperi mita pe care a primit-o, va avea probleme cu tribunalul şi s-ar putea să piardă o parte din ceea ce are şi chiar sa ajungă în puşcărie. Însă cel care urăşte mita şi nu o primeşte, nu o caută şi nu o stoarce de la alţii, un astfel de om doarme liniştit iar D-zeu îl va răsplăti cu ani de viaţă.

15:28 „Inima celui neprihănit se gândeşte ce să răspundă, dar gura celor răi împroaşcă răutăţi. ”

Omul neprihănit nu vorbeşte doar de dragul de a vorbi. Judecă ce spune şi caută să vadă dacă nu jigneşte prin vorba lui sau dacă nu îl pune în încurcătură pe cel care trebuie să răspundă la întrebarea lui sau a altora. El nu râde de aproapele său şi nu-l împrăştie cu noroi doar că nu-i place de el. Aproapele lui are valoare în ochii lui şi caută să-l ajute. Pentru cel sărac se luptă chiar mai mult ca să-l ajute. Este ştiut că uneori  trebuie să te lupţi mai mult ca să poţi ajuta pe cineva. Cei răutăcioşi însă ştiu doar să-i împrăştie cu răutăţi pe alţii, uneori în faţă iar de multe ori pe ascuns. Ei nu se gândesc prea mult la vorba lor. Înjură, blestemă şi defaimă cu uşurinţă pe aproapele lor.

15:29 „Domnul Se depărtează de cei răi dar ascultă rugăciunea celor neprihăniţi. ”

Când un om face rele D-zeu pleacă de lângă el, îl lasă în pace şi nu-l ascultă la dorinţele lui. Ba din contră, D-zeu îl încurcă la multe dintre planurile lui şi luptă împotriva lui. Dacă însă cel rău îşi schimbă calea, se lasă de răutăţi şi prostii, nu mai merge cu tovarăşii de rele ci se desparte de ei, atunci îngerii lui D-zeu se întorc să-l ajute pe calea bună. D-zeu nu vrea moartea păcătosului ci vrea ca omul să se întoarcă de la păcatele pe care le face, ca astfel D-zeu să-l poată ajuta şi să nu moară în păcatele şi starea lui. D-zeu însă ascultă pe cel neprihănit, îi ascultă dorinţa iar când acesta doreşte lucruri care nu sunt bune, El îi vorbeşte şi-i arată voia Lui. Din momentul când cel neprihănit începe să se roage pentru un lucru, el face de fapt o cerere care este analizată de D-zeu şi dacă se consideră a fi bună, ea se aprobă şi apoi îngerii lui D-zeu încep să lucreze la realizarea acelei dorinţe. Aceasta poate dura însă un timp mai lung sau mai scurt până se îndeplinesc toate condiţiile pentru a se face acel lucru. Dacă cel credincios nu mai insistă asupra acelui lucru, se descurajează şi nu-l mai caută, s-ar putea să-l piardă. Sunt rugăciuni şi dorinţe care sunt împlinite peste ani de zile de la aprobarea lor.

15:30 „O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele. ”

Da, este bună o privire prietenoasă şi sinceră izvorâtă dintr-o inimă neprefăcută. Nu orice zâmbet însă este prietenos, uneori el poate fi făţarnic ca să-l prindă în plasă pe om. Uneori îi acuzăm pe alţii că nu ne zâmbesc, dar oare noi zâmbim la alţii sau doar la cei la care avem un interes ? Nu-i normal să te arăţi deschis şi zâmbitor la orice nebun cu glumele lui, la orice gură care vorbeşte mult şi fără rost. Dă o privire prietenoasă celui ce are nevoie de ea dar veghează să nu iei prostia altora. O veste bună întăreşte pe cel care o primeşte, îi întăreşte credinţa, îi dă curaj, de aceea D-zeu ne dă uneori unele promisiuni. Ele sunt veşti bune pentru copiii Lui prin care suntem întăriţi să putem merge mai departe. De aceea nu duce veşti rele atunci când nu te-a trimis D-zeu, dacă însă El te-a trimis atunci trebuie să o duci. Iona n-a vrut să ducă o veste rea Ninivenilor şi D-zeu s-a mâniat pe El. Vestea aceea rea, îi putea ajuta însă să se pocăiască, căci ea vestea planul de judecată şi nimicire al cetăţii Ninive din cauza păcatelor oamenilor de acolo.

15:31 „Urechea care ia aminte la învăţăturile cari duc la viaţă, locuieşte în mijlocul înţelepţilor. ”

Se poate ca să nu fie mulţi înţelepţi în jurul celui care ia aminte la învăţăturile bune şi totuşi el să locuiască în mijlocul celor înţelepţi. În mintea lui, în sufletul lui, el poate fi printre cei înţelepţi. Însuşi D-zeu şi-a făcut templu în sufletul şi mintea acelui om şi vine să locuiască acolo. Un astfel de om, chiar şi în singurătate nu este singur. Chiar şi în temniţă nu este părăsit. Înconjurat de duşmani fiind, el totuşi locuieşte în mijlocul celor înţelepţi. Cetatea în care se afla Elisei era înconjurată de armatele siriene şi oamenii tremurau. Dar Elisei ştia că armatele îngerilor Domnului erau în jurul lui şi s-a rugat ca D-zeu să-i deschidă ochii lui Ghehazi, care a văzut muntele plin de cai şi cară de foc în jurul lui Elisei. Când D-zeu este cu tine, nu eşti singur nici în groapa cu lei, nici în cuptorul aprins.

15:32 „Cel ce leapădă certarea îşi dispreţuieşte sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.”

Nu de puţine ori oamenii nu acceptă mustrarea lui D-zeu. Acestora Solomon le spune că îşi dispreţuiesc ceea ce au ei mai valoros, sufletul. Imaginează-ţi că mergi desculţ prin spini şi mărăcini fiindcă nu-ţi pasă de picioare, le dispreţuieşti. Cum te-ai simţi? Sau imaginează-ţi că ţi-ai dispreţui alt mădular, ai da voie să-ţi fie tăiat sau zdrobit braţul, de exemplu. Oare ar fi un lucru bun ? Tot la fel este şi cu omul care-şi dispreţuieşte sufletul. Mai târziu o să-l doară şi nu va şti de unde îi vine durerea aceea. Dar ea vine din faptul că de multe ori şi-a dispreţuit sufletul, l-a rănit, l-a tăiat şi l-a zdrobit prin răutăţile şi păcatele pe care le-a făcut. Cel care ascultă însă de bunul sfat al lui D-zeu, capătă lumină şi pricepere şi se vindecă.

15:33 „Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii şi smerenia merge înaintea slavei.”

Are şi înţelepciunea şcoala ei şi ferice de cei ce merg zilnic la şcoala ei. Aceasta înseamnă frica de zi cu zi să nu faci ceea ce este rău ci să te lupţi să faci binele. Smerenia este bunul simţ al unui om. Smerenia nu este delăsare, timiditate, indiferenţă faţă de hainele pe care le porţi sau de casa în care locuieşti. Nu înseamnă că dacă eşti îmbrăcat numai în negru sau porţi haine murdare sau rupte eşti smerit. Nu înseamnă că dacă în casă este dezordine sau ţi-ai zugrăvit casa în urmă cu 20 de ani eşti smerit. Nu înseamnă că dacă umbli cu maşina bunicului eşti smerit. Atunci când oamenii au bun simţ în toate, ei se apropie de adevărata smerenie, cea a inimii, după cum spunea şi Isus: Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre (Matei 11:29). Aceasta va aduce slavă şi binecuvântare. Când hainele sunt aşa strâmte că sunt gata să crape pe cineva sau când sunt scurte pentru a ieşi în evidenţă, nu ştiu unde este smerenia atunci!

Concluzii:

Răspunsul blând este aducător de pace;

Nu te poţi ascunde de ochii lui D-zeu; nu te înşela, El te vede în orice clipă;

Nu orice jertfă pentru D-zeu este bună; doar cea făcută în spiritul adevărului şi a dragostei este primită;

Ce preferi: un bou îngrăşat la masă şi ură sau mai puţin şi dragoste?

D-zeu este încet la mânie. Noi cum suntem?

Mai mulţi sfătuitori văd mai bine lucrurile. Nu-i bine să iei singur decizii importante; sfătuieşte-te cu D-zeu şi cu oamenii Lui.