În timpul marii epidemii de ciumă din Marsilia, călugării de la Mănăstirea Mercy au fost trimiși să ajute. Să îngrijească bolnavii, să îngroape morții, să curățească locuințele, să ardă hainele infestate. Adică să facă lucrurile cele mai periculoase, cele mai expuse, cele mai urâte.

    Au plecat în număr de 81 și, după patru luni, au mai rămas 4. Din cei 4 supraviețuitori, 3 au scăpat cu viață pentru că fugiseră. Singurul supraviețuitor ce a rămas până la capăt la datorie, uitându-se la cele 77 de cadavre ale colegilor săi, a zis:  „Fraților, eu trebuie să fiu cel ce rămâne!”. 

    De fapt, asta e esența botezului cu Duhul Sfânt de la Rusalii. Să facă din noi oameni care să rămână. Când toți fug, când puțini mai merg la biserică, când puțini mai slujesc, când puțini mai dăruiesc, ajută, noi trebuie să fim din cei ce rămân.

    Într-o lume de ciumați, va trebui să rămânem, chiar dacă ne va costa rămânerea. Călcându-ne pe noi înșine, pe frică, pe ambiții, pe mândrie, trecând testul batjocurei, să rămânem.

    Ciumei de afară să-i contrapunem Duhul...