După ce Iisus s-a sculat a liniștit furtuna apoi, a mustrat necredința ucenicilor. În momentul când l-au sculat, acolo în mijlocul furtunii El avea pace interioară. Oare cum trecem noi prin furtunile vieții? Cum reacționăm atunci când valurile vieții ne lovesc? Dar atunci când încep acele lupte sau furtuni interioare? Există momente când eul personal se înalță atunci firea pământească dorește să preia controlul în locul harului divin. În astfel de momente avem nevoie să învățăm dependența de puterea lui Dumnezeu care ne poate ajuta în furtunile cele mai teribile. În noaptea cea mai furtunoasă a oricărui om, Iisus poate intra pentru a aduce vindecare și speranță. Trăim într-o vreme în care furtunile vieții s-au întețit, valurile lovesc cu furie în viața fiecărui om uneori, avem impresia că din punct de vedere omenesc nu mai rezistăm însă Iisus poate liniști furtunile de orice fel aducând izbăvirea.

Avem nevoie să înțelegem ce înseamnă dependența, conlucrarea, cu Duhul Sfânt pentru alungarea forțelor demonice ce de multe ori sunt în spatele furtunilor. Puterea întunericului este caracterizată prin cruzime, lipsa milei și a iubirii. Însă adierea Duhului Sfânt aduce în sufletul omenesc tot ceea ce ni se spune în Romani 15-13:

, , Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea în credință, ca să fiți tot mai bogați în nădejde, prin puterea Duhului Sfânt!”

Satana este un adversar învins de Iisus la cruce, iar în cartea Apocalipsei ni se spune că cei credincioși l-au biruit prin sângele Mielului. Așa că există speranță pentru noi. Următorul cuvânt din acest fascinant verset din cartea lui Isaia este odihna dar să ne reamintim versetul pentru al avea proaspăt în minte.

, , Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: , , În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.” Dar n-ați voit!” (Isaia 30-15)

Cei ce au acceptat mântuirea prin credință și har vor merge înainte pe calea mântuirii având odihnă spirituală în inimile lor. Mulți oameni întreabă în mod sincer cum e posibil așa ceva? Pentru că se simt îndurerați, cu frământări și lupte interioare.

În Evanghelia după Matei 11-28 ni se spune:

, , Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!”

Versetul ne spune toți cei trudiți și împovărați adică orice om ce simte că poverile de pe sufletul său indiferent de natura acestor poveri îl strivesc, îl fac să-și trăiască viața într-o stare de descurajare totală. Povara păcatelor ascunse, poverile stresului zilnic, durerea ce vine în urma viselor neîmplinite, rănile adânci interioare, dorința de a trăi o viață fericită iar odată cu scurgerea anilor ne dăm seama că nu s-a împlinit, experiența dramatică de a trăi fără Dumnezeu. Trudește și împovărează ființa umană. De aceea avem nevoie să acceptam invitația divină delicată ca un susur blând și subțire ce ne atinge inima, iar în urma acestei atingeri poate produce vindecare dacă avem credința necesară.

În cartea lui Zaharia este descris marele preot Iosua stând în picioare înaintea lui Dumnezeu dar hainele îi erau murdare ca simbol a păcatelor sale și ale poporului pentru care mijlocea. Satana stătea lângă el ca să-l acuze, așa se întâmplă și cu noi ne acuză, ne arată defectele din caracter, dar să nu uităm el face acest lucru pentru a submina încrederea noastră în Dumnezeu. Îmi place raportul Biblic din cartea lui Zaharia unde ni se relatează cum marele preot este dezbrăcat de hainele murdare și îmbrăcat în haine curate o ilustrație a ceea ce poate face harul în viața unui om. În cartea lui Isaia este reluată aceeași idee unde ni se descrie atât de frumos aceeași lucrare:

, , Mă bucur în Domnul, și sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cununa împărătească, și ca o mireasa împodobită cu sculele ei.” (Isaia 61-10)

Întrebarea ucenicilor din mijlocul furtunii mi se pare fără sens.

, , Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?”

Îl întrebau pe El ce venise să îi salveze. Biblia ni-L prezintă pe Hristos ca pe un învățător, un mare medic pentru trup și suflet, El este Mântuitorul ce slujește neobosit pentru binele și fericirea omului. Mâinile Sale s-au așezat peste oamenii suferinzi și suferința lor a încetat, ochii Săi au privit cu iubire oamenii păcătoși, iar buzele Sale le-au adresat solii de speranță și îndurare pline de invitația iubitoare de a se împăca cu El. Picioarele Sale au croit cărări drepte cât a fost pe acest pământ pentru ca noi să știm cum să trăim pentru a moșteni eternitatea.

, , Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3-16)