Câteodată, încerc să mă identific cu aceia care cred că viața e o mlaștină plină de noroi și lucruri urâte, cu momente scurte de fericire (când găsești un petec de nisip, o plajă, un copil mic, un iubit, un zâmbet)...

Și atunci îmi pun și eu întrebarea mereu: dacă viața asta tot nu e nimic, ba chiar câteodată doar suferință, dezamăgiri, ură, neiertare, neîmpliniri, atunci de ce să nu mă lupt pentru cealaltă viață, să sper și să privesc spre cer? La urma urmei, ce am de pierdut? Nimic! Chiar s-ar putea să câștig, și încă ceva minunat! :)

    Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2:9)