BLESTEMUL NEINTEMEIAT
Autor: Pavel Mariana-Florica  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de brandusa in 19/04/2008
    12345678910 0/10 X
BLESTEMUL NEINTEMEIAT


Proverbe 26:2
"Cum sare vrabia incoace si incolo, si cum zboara randunica, asa nu nimereste blestemul neintemeiat".
Multi oameni se tem de blesteme si multi oameni blesteama.
Copiii lui Dumnezeu insa, nu blesteama si nici nu se tem de blesteme.
Nu se tem, pentru ca Dumnezeu i-a incredintat ca nimic nu-i va vatama.
Luca 10:19
"Iata ca v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului; si nimic nu va va vatama".
Ce este blestemul, decat "puterea vrajmasului"? Iar Dumnezeu ne-a dat forta sa calcam peste ea. Mai mult de-atat: El promite lui Avraam, si odata cu el si noua, care suntem binecuvantati in El:
Genesa 12:3
"Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta , si voi blestema pe cei ce te vor blestema; si toate familiile pamantului vor fi binecuvantate in tine". Dumnezeu este cel ce poate schimba blestemul in binecuvantare.
Deuteronom 23:5
"Domnul, Dumnezeul tau, a schimbat blestemul in binecuvantare, pentru ca tu esti iubit de Domnul, Dumnezeul tau".
Ce minunat!
In locul blestemului pe care un om ar vrea sa ti-l trimita, pentru ca esti copilul Domnului, primesti binecuvantare!
Deci, dusmanul care ne vrea raul , de fapt, ne binecuvinteaza!
Cum e posibil?
Prin iertarea capatata in jertfa Domnului Isus Hristos, Dumnezeu ne-a facut si pe noi neprihaniti.
Isaia 45:25
"In Domnul vor fi facuti neprihaniti si proslaviti toti urmasii lui Israel".
1 Corinteni 1:30
"Si voi, prin El, sunteti in Hristos Isus. El a fost facut de Dumnezeu pentru noi intelepciune, neprihanire , sfintire si rascumparare".
Blestemul poate sa cada pe cel vinovat, dar daca noi am fost facuti neprihaniti, blestemul nu ne va ajunge, asa cum vrabia topaie fara ca cineva sa stie care-i va fi urmatoarea saritura si asa cum nimeni nu stie traseul in zborul randunicii.
Totul este sa ramanem la adapostul jertfei Domnului, Isus, cel mai sigur adapost impotriva tuturor relelor, inclusiv a blestemelor.
Care este insa atitudinea pe care trebuie s-o avem fata de cei ce ne blesteama, daca totusi se intampla sa avem dusmani care ne vor raul ?
Domnul Isus ne invata astfel:
"Dar Eu va spun: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va bleastama, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc".
Apostolul Iacov ne spune sa nu ne folosim limba pentru a blestema.
Iacov 3:10
"Din aceeasi gura iese si binecuvantarea si blestemul! Nu trebuie sa fie asa , fratii mei! Oare din aceeasi vana a izvorului tasneste si apa dulce si apa amara?"
Cat de mult cauta oamenii de stiinta antidotul pentru unele otravuri, pentru veninul unor animale ...
Iar noua, Dumnezeu ne da gratuit antidotul pentru blestem.
Acesta este binecuvantarea!
Deci daca cineva ne blesteama, sa-l binecuvantam si vom anihila efectul blestemului!
Romani 12:14
"Binecuvantati pe cei ce va prigonesc; binecuvantati si nu blestemati.
Cea mai frumoasa atitudine fata de dusmani[dupa Domnul Isus Hristos, care s-a rugat pentru cei ce-L rastigneau:"Iarta-i, Tata, ca nu stiu ce fac!"], mi se pare a fi cea a martirului Stefan.
In timp ce dusmanii lui aruncau in el cu pietre, ca sa-l omoare, el, dupa ce a ingenunchiat, "a strigat cu glas tare:"Doamne, nu le tinea in seama pacatul acesta!". Si dupa aceste vorbe, a adormit."
A adormit, adica a murit, a trecut la Domnul, in timp ce se ruga pentru cei ce-l omorau...
Iar noi ne suparam pe cei ce ne fac mici necazuri...
Dar Dumnezeu doreste ca noi sa raspundem la orice blestem , cu o binecuvantare, la ura, cu o fapta buna , la prigoana si asuprire, cu o rugaciune.
Nu cumva, luati de vartejul acestei vieti, am uitat sa facem acest lucru?
-Mai binecuvintezi, frate, cand sotia necredincioasa iti arunca vorbe urate?
-Mai binecuvintezi, soro, cand sotul necredincios te injura, fiind sub influienta alcoolului?
-Mai binecuvintezi, tinere, cand parintii necredinciosi vorbesc de rau biserica si fratii de credinta cu care ai partasie?
-Mai binecuvintezi, mama, cand copiii necredinciosi nu te asculta?
-Mai binecuvintezi, tu, care muncesti din greu, pe cei pentru care muncesti si nu te platesc cum se cuvine?
-Mai binecuvintezi tu, elev sau student credincios, pe colegii care te dispretuiesc?
Chiar daca nu poti binecuvanta cu cuvintele tale, cu voce tare, fa-o macar in gandul tau! Domnul va auzi si acest fel de binecuvantare!
Fa o rugaciune sincera pentru pocainta celui ce te asupreste!
Binecuvantarea ta, rugaciunea ta , il va invalui pe cel care te-a indurerat si-l va transforma din potrivnic, in prieten.
Asa se va largi imparatia cerurilor!
Ajuta-ne, Doamne, sa ne amintim sa binecuvantam!
Lui Dumnezeu nu-I plac nici ghicitoriile, nici blestemele, nici zodiile, niciun fel de magie. El spune ca toate acestea sunt "uriciuni".
Cetatii Babilon, "fata haldeilor",pentru ca acolo era infloritoare citirea in stele, ghicitoria, proorocul Isaia ii spune din partea Domnului:
Isaia 47:11,12,13.
"De aceea nenorocirea va veni peste tine, fara sa-i vezi zorile; urgia va cadea peste tine, fara s-o poti impaca, si deodata va veni peste tine prapadul, pe neasteptate.
Vino dar cu descantecele tale si cu multimea vrajitoriilor tale carora ti-ai inchinat munca din tinerete; poate ca vei putea sa tragi vreun folos din ele, poate ca vei izbuti.
Te-ai obosit tot intreband: sa se scoale dar si sa te scape cei ce impart cerul, care pandesc stelele, care vestesc, dupa lunile noi, ce are sa se intample".
Cu alte cuvinte, cine umbla dupa descantece, dupa zodii, sa nu se astepte la binecuvantare! Zodiile si descantecele sa-i salveze!
Dar celor ce stau " la adapost de biciul limbii"[ Iov 5:21 ], la adapostul lui Dumnezeu, El le promite:
Isaia 54:17
"Orice arma faurita impotriva ta va fi fara putere; si pe orice limba care se va ridica la judecata impotriva ta , o vei osandi. Aceasta este mostenirea robilor Domnului,asa este mantuirea care vine de la Mine, zice Domnul".
Si aceasta, pentru ca "Hristos s-a facut blestem pentru noi, pentru ca binecuvantarea vestita lui Avraam sa vina peste neamuri, in Hristos Isus, asa ca, prin credinta, noi sa primim Duhul fagaduit".-Galateni 3:13,14.
Iti multumim, Domnul nostru, pentru binecuvantarea Ta!
Ajuta-ne sa ramanem la adapostul aripilor Tale, si sa ajungem impreuna cu Tine, in "cetatea unde nu va mai fi nimic vrednic de blestem!"-Apocalipsa 22:3



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5499
  • Export PDF: 2
Opțiuni