VALOAREA UNEI HOTARARI


Text: Daniel 1:8

"Daniel s-a hotarat sa nu se spurce cu bucatele alese ale imparatului si cu vinul pe care-l bea imparatul, si a rugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce."

S-ar parea ca a manca ori nu carne si a bea sau a nu bea vin, e o alegere personala, o problema intima ce afecteaza doar persoana in cauza.
Dar din cartea Daniel intelegem cat de mare este valoarea unei hotarari , luata in ascultare de Dumnezeu.
Legea data prin Moise avea restrictii in ce priveste consumarea carnii, in sensul ca evreii nu aveau voie sa manance carne de la anumite animale, considerate necurate.
Daniel fusese crescut in aceasta lege, deci nu mancase niciodata carne de la aceste animale.
Dar acum el era rob in Babilon , impreuna cu alti trei prieteni ai sai, care , ca si el, erau "de neam imparatesc si de vita boiereasca, niste tineri fara vreun cusur trupesc, frumosi la chip , inzestrati cu intelepciune in orice ramura a stiintei, cu minte agera si pricepere, in stare sa slujeasca in casa imparatului."
Ei fusesera alesi pentru a "invata scrierea si limba haldeilor " timp de trei ani, ca apoi sa "fie in slujba imparatului".
Desi rob, Daniel si prietenii lui decid sa respecte in continuare legea Domnului.
Initiativa pleaca de la Daniel, dar prietenii lui sunt de acord cu propunerea lui.
Desi in mod normal ei puteau sa manance carne de la animalele curate, acum ei hotarasc sa renunte total la carne, pentru ca nu stiau ce fel de animale se taiau pentru masa imparatului.
Si atunci ei il roaga pe "capetenia famenilor dregatori" sa nu le mai dea mancarea si vinul de la masa imparatului, asa cum ordonase imparatul, ci sa le dea numai " zarzavaturi si apa de baut".
In acest fel, ei erau siguri ca nu vor incalca legea.
Ce decizie inteleapta!
Sa renunti la o hrana imbelsugata, gustoasa, numai ca sa fii sigur ca implinesti cerintele legii!
Ar fi putut sa gaseasca scuze , sa-si zica: "n-am cum sa mai respect legea, ca sunt rob, trebuie sa mananc ceea ce mi se da , altfel imi primejduiesc si viata". De fapt, chiar asa i-a si raspuns capetenia : "imi puneti astfel capul in primejdie inaintea imparatului". Chiar si dregatorul se temea ca va fi pedepsit daca nu le dadea hrana stabilita de imparat.
Totusi, fiindca " Dumnezeu a facut ca Daniel sa capete bunavointa si trecere ", capetenia dregatorilor a acceptat sa faca asa zece zile, iar daca ei ar fi aratat bine dupa aceste zece zile, sa mai continue sa-i hraneasca cu zarzavaturi.
"Dupa zece zile , ei erau mai bine la fata si mai grasi, decat toti tinerii care mancau din bucatele imparatului ", asa ca hrana lor a ramas mai departe compusa din verdeturi.
Aceasta intelegere cu dregatorul a facut ca Daniel si prietenii lui sa fie
cunoscuti mai indeaproape .
Dar ce frumos ca au fost cunoscuti ca fiind " de zece ori mai destoinici in toate lucrurile care cereau intelepciune si pricepere."
La fel trebuie sa fie si crestinii de azi. Sa nu se deosebeasca de restul lumii numai in ce priveste hrana sau imbracamintea si obiceiurile , ci mai ales in ce priveste caracterul !
Ce folos sa faci caz de credinta ta, dar sa nu fii in stare sa arati ca ea e o problema de viata si de moarte, nu un moft !
In fond, lumea nu trebuie sa stie ca mananci sau nu mananci carne, bei sau nu bei vin, dar neaparat trebuie sa afle ca un crestin seamana intr-adevar cu Hristos, e bun ca El, calm si drept, milos si plin de dragoste jertfitoare.
Daca nu se vede caracterul lui Isus in noi , n-are niciun rost sa mai facem caz de credinta noastra.
Sa nu facem de rusine numele Domnului nostru!
Daniel si prietenii lui au facut cinste neamului evreiesc prin purtarea lor, prin intelepciunea si priceperea de care au dat dovada.
S-a vazut in toate ca erau "de neam imparatesc".
Chiar si in vremuri mai grele, ei au continuat sa traiasca in ascultare de Dumnezeu.
Prima lor hotarare, aceea de a asculta de Dumnezeu in ce priveste hrana, a avut succes.
Dar ca sa asculte de Dumnezeu intrutotul, nu puteau sa se inchine inaintea chipului de aur facut de imparat, caci legea interzicea inchinarea la orice fel de idoli.
Aceasta hotarare a lor de a nu se inchina chipului de aur inaltat in valea Dura, nu mai putea sa ramana o hotarare personala, intima, ca aceea despre hrana. Acum mii de oameni erau prezenti la "sfintirea chipului pe care-l inaltase imparatul".
Mii de oameni cadeau in genunchi si se inchinau la semnalul dat de instrumente, iar cei trei prieteni ai lui Daniel ramaneau in picioare.
Cand sunt "parati de cativa haldei" si intrebati de imparat de ce nu se inchina, ei nu se balbaie, nu-si schimba hotararea, nu se scuza, ci spun clar:
"Nu vom sluji dumnezeilor tai si nici nu ne vom inchina chipului de aur"-Daniel 3:18.
O hotarare luata in inima unor oameni, ajunge sa fie cunoscuta de o intreaga imparatie. Mai mult: mii de oameni sunt apoi martori la aruncarea in cuptor a celor trei tineri, pentru ca nu s-au inchinat chipului de aur, dar si la minunea ca focul nu i-a ars, ca "nici perii capului lor nu se parlisera, iar hainele le ramasesera neschimbate si nici macar miros de foc nu se prinsese de ei".[Daniel 3:27]
O imparatie intreaga afla de Dumnezeul cel adevarat, iar imparatul da porunca prin care orice om e obligat sa se inchine acestui Dumnezeu, "pentru ca nu este niciun alt dumnezeu, care sa poata izbavi ca El".

Poate si tu ai decis sa fii credincios Domnului si crezi ca asta te priveste doar pe tine, e o problema personala.
Dar hotararea ta poate deveni publica. Dumnezeu poate ca iti va da ocazia sa-ti arati credinta in fata a mii de oameni, sau doar a catorva oameni.
Valoarea hotararii tale s-ar putea sa fie mult mai mare decat crezi.
Poate va veni vremea sa arati si tu ca esti "de neam imparatesc", ca esti fiu al lui Dumnezeu.
Important e sa ramai statornic in hotararea pe care ai luat-o de a-L urma pe Dumnezeu si atunci cand doar tu si El o cunoasteti, in "camaruta ta incuiata", dar si in fata a mii de oameni.
Asa s-a intamplat cu o tanara fata credincioasa. A terminat scoala si a inceput sa lucreze intr-o intreprindere.
Nimeni din acea firma nu stia ca ea este credincioasa, nu pentru ca ea ar fi tinut asta secret, desi in acea vreme toti oamenii se declarau atei.
Ea hotarase in inima ei sa ramana credincioasa in orice imprejurari.
Tanara credincioasa avea o purtare frumoasa inaintea tuturor; era harnica, dreapta in relatiile cu oamenii, respectuoasa, saritoare.
Asa ca intr-una din "adunarile generale" ale intreprinderii, a fost propusa sa intre in partid, ca apoi sa fie pusa intr-un post de conducere.
Atunci, hotararea din inima ei a fost cunoscuta de toti salariatii intreprinderii, pentru ca ea a refuzat sa intre in partid.
Cand a spus ca refuza sa intre in partid, intreaga adunare a amutit.
Nu se mai auzea nicio soapta macar.
Asa ceva nu se mai intamplase!
Nu puteai sa refuzi asa ceva...
Toti gandeau ca asa ceva nu se face; tanara "si-a taiat singura creanga de sub picioare", gandeau cu totii.
Dar ea, atuni cand i s-a cerut sa spuna motivul pentru care refuza , a raspuns cu voce calma, fara teama:
"Stiu ca una din conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca membrii de partid, este sa fii ateu. Eu nu indeplinesc aceasta conditie si nici n-o voi putea indeplini vreodata, pentru ca eu cred in Dumnezeu, cred in mantuirea prin jertfa Domnului Isus Hristos si asa vreau sa raman, in aceasta credinta, toata viata mea".
Nimeni nu mai misca macar, de vorbit nici atat.
"Ce curaj la fetita asta", gandeau multi .
Intr-un tarziu, secretarul de partid a concluzionat:
"Da, tovarasa......nu va fi primita in randurile partidului".
N-a mai fost pusa nici in postul de conducere , dar toti oamenii din intreprindere au stiut ca fata care a refuzat sa fie membra in partid, e o fata credincioasa lui Dumnezeu.
In acele vremuri insemna mult o marturisire ca aceasta; a fost chemata la securitate, urmarita pas cu pas.
Dar asa cum Nebucadnetar "a fost izgonit din mijlocul oamenilor", si partidul cel mare si puternic a incetat sa mai existe, desi nimeni n-ar fi putut vreodata crede asta.
Credincioasa insa, a ramas in aceeasi intreprindere, cateva zeci de ani dupa acea mare "adunare generala", a fost la fel de harnica, de dreapta, de respectuoasa si de saritoare intre aceiasi oameni atei, dar care acum se lauda cu credinta lor "stramoseasca".
Domnul sa li se descopere si lor, ca sa ajunga credinciosi cu adevarat!