UMBLAND SLOBOZI IN MIJLOCUL FOCULUI


Text; Daniel 3:23,24,25.


"Flacara a ucis pe toti oamenii, care aruncasera in el pe Sadrac, Mesac si Abed-Nego. Dar acesti trei oameni...au cazut legati in mijlocul cuptorului aprins.
Atunci imparatul Nebucadnetar s-a inspaimantat si s-a sculat repede.
A luat cuvantul si a zis sfetnicilor sai: "N-am aruncat noi in mijlocul focului trei oameni legati?" Ei au raspuns imparatului: "Negresit, imparate!"
El a luat iarasi cuvantul si a zis: "Ei bine, eu vad patru oameni umbland slobozi in mijlocul focului, si nevatamati; si chipul celui de-al patrulea seamana cu al unui fiu de dumnezei!"

In mijlocul focului...
In mijlocul unui cuptor aprins au fost aruncati cei trei tineri care n-au vrut sa se inchine inaintea chipului de aur inaltat din porunca imparatului in valea Dura din Babilon.
Mii de oameni s-au inchinat acelui chip de aur .
Ce zarva o fi fost in acea vale, Dura!
Daniel 3:3:
"Atunci dregatorii, ingrijitorii si carmuitorii, judecatorii cei mari , vistiernicii, legiuitorii, judecatorii si toate capeteniile tinuturilor, s-au strans la sfintirea chipului pe care-l inaltase imparatul Nebucadnetar.
S-au asezat inaintea chipului pe care-l inaltase Nebucadnetar."
Si tocmai cei in care "era grija trebilor tinutului Babilon", cei trei prieteni ai lui Daniel, au refuzat sa se inchine chipului de aur, chiar si cu riscul de a fi arsi de vii.
Ei n-au exclus posibilitatea aceasta. Chiar au spus imparatului Nebucadnetar:
"Iata, Dumnezeul nostru, caruia Ii slujim, poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va scoate din mana ta, imparate. Si chiar daca nu ne va scoate, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai, si nici nu ne vom inchina chipului de aur pe care l-ai inaltat!"
Cata hotarare in cuvintele lor!
"Chiar de nu ne va scoate, sa stii ca nu vom sluji dumnezeilor tai!"
Mai spun astazi crestinii astfel de cuvinte?
Mai sunt asa hotarari puternice in inima credinciosilor?
E plin pamantul de "dumnezei" ce se strecoara tiptil-tiptil in casele si in inimile oamenilor . Si oamenii, fara sa-si dea seama, ajung sa se "inchine" inaintea lor.
Chiar daca n-o fac in mod fizic, o fac in sens spiritual.
Iar putinii credinciosi adevarati care nu-si lasa viata sa fie dirijata de astfel de "zei", au de suportat dogoarea cuptorului aprins.
Gaseste diavolul cate un "cuptor aprins" pentru fiecare crestin devotat Domnului!
Fel de fel de "focuri" ne scoate in cale cel rau si ne "arunca legati" in mijlocul focului;
-In focul barfei vecinilor, colegilor
-In focul dispretului celor din jur
-In focul trairii alaturi de oameni ce se inchina zeului numit"bautura" sau "curvie".
Si atat de alte multe "focuri"...
Ne arunca "legati in mijlocul lor, ca sa fim arsi, sa n-avem posibilitatea de salvare.
Si intr-adevar, singuri nu ne-am putea salva.
Asa au "cazut legati in mijlocul focului aprins" si cei trei tineri, asa cum nici noi nu putem iesi din societatea corupta, ori din familia care nu vrea sa asculte de Domnul.
Si ar fi fost arsi cei trei tineri aruncati in foc, daca n-ar fi venit cel de-al patrulea, al carui chip semana cu al unui" fiu de dumnezei", cum a zis imparatul.
Dar nu numai ca semana, ci chiar era Fiul lui Dumnezeu!
Ce a facut acest "fiu de dumnezeu" cu cei trei tineri?
Le-a desfacut legaturile si a facut ca dogoarea focului sa nu-i atinga, ci i-a facut sa "umble slobozi in mijlocul focului si nevatamati".
Interesant este ca nu i-a scos din foc, din cuptorul in care-i aruncasera oamenii lui Nebucadnetar, ci "i-a slobozit", i-a dezlegat si i-a lasat sa umble liberi prin focul din cuptor.
Si nu doar atat, dar El insusi umbla impreuna cu ei!
Esti in mijlocul vreunui "foc"?
De orice natura ar fi acel foc, nu te descuraja!
Chiar daca Dumnezeu nu te scoate din cuptorul de foc, va veni cu siguranta langa tine, te va lasa sa "umbli slobod prin mijlocul focului"si El insusi va "umbla" alaturi de tine!
Cand esti eliberat de Dumnezeu, cand umbli nevatamat prin focul in care te-au aruncat oamenii, condusi de dusmanul sufletelor, doar atunci, poti sa zici ca si cei trei tineri:
"Si chiar de nu ne va scoate, tot nu vom sluji altor dumnezei!"
De ce?
Pentru ca , daca nu ne va scoate, va fi cu noi.
Prezenta Sa e mai scumpa decat orice altceva.
Prezenta Sa ne elibereaza, ne lasa sa "umblam slobozi".
Prezenta Sa anuleaza puterea oricarui "foc"; nici perii capului[onoarea noastra] nu se parlesc, nici hainele nu se distrug[n-avem nicio pierdere, nu ramanem "goi" in mijlocul lumii], nici miros de foc nu se atinge de prea iubitii Domnului[cu noi ramane aroma Sa divina, nu mirosul inecacios al fumului pacatului].
Uneori suntem tentati sa credem ca noi nu vom fi aruncati in vreun foc, ca se va intampla o minune cu noi, inainte de a fi aruncati in cuptor.
Dar, ca si la cei trei tineri, e posibil ca acest "cuptor" pregatit pentru noi, sa fie "incalzit de sapte ori mai mult" decat in cazul altor oameni, care nici macar nu se tem de Dumnezeu!
Sa nu ne temem!
Oricat de tare ar fi "incalzit"cuptorul din viata noastra, Dumnezeu va fi alaturi de noi si vom putea si noi "umbla slobozi prin mijlocul focului".
Nu a facut asa Dumnezeu cu atat de multi crestini care au suferit pentru a-si apara credinta?
-Dumnezeu nu i-a scos pe primii crestini din arenele romane pline cu animale salbatice care-i sfasiau, dar a fost cu ei si le-a dat putere sa nu se lepede de Mantuitorul lor, ci au murit cantandu-I imnuri de slava, iar fata le radia de credinta !
-Dumnezeu nu i-a scos pe crestinii secolului douazeci din puscariile in care au fost aruncati de atei [avem dovada pe fratele Wurmbrandt si atatia ca el], dar le-a facut folositor acel timp petrecut acolo si au lucrat spre zidirea altora.
Nu i-a scos, dar a fost cu ei!
Asa cum nu l-a salvat nici pe martirul Stefan , care a fost omorat cu pietre pentru credinta sa. Ceea ce a vazut el, ar fi putut sa faca Dumnezeu sa vada si ceilalti, sa se ingrozeasca si sa inceteze sa mai arunce in el cu pietre, dar ei n-au vazut nimic si au continuat sa-l loveasca cu pietre pana cand el a murit.
Dar Stefan "a vazut cerurile deschise si pe Fiul omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu" si pentru ca a vazut, a putut sa se roage pentru calaii lui, ca Dumnezeu sa nu le tina in seama pacatul uciderii lui.
Cata deosebire intre acei crestini, care se bucurau ca "au fost invredniciti sa sufere pentru Hristos" si crestinii zilelor noastre, care vor doar sa fie bogati si fericiti pe pamantul acesta!
De ce am ajuns doar niste crestini de zile bune?
De ce nu ramanem si noi statornici "chiar de nu ne va scoate" din cuptorul durerii, amaraciunii, lipsurilor?
El nu ne-a promis ca vom fi salvati, ci din contra, ne-a spus: "In lume veti avea necazuri, dar indrazniti, caci Eu am biruit", nici El insusi n-a avut pe pamant decat lipsuri, chin si durere, iar noi vrem belsug fara munca, ori cu munca putina, distractie chiar si in biserici, neoranduiala in familii...
Dar slava Domnului, ca mai sunt si azi si crestini adevarati!
Au fost credinciosi carora le-au luat apele agoniseala de-o viata , au ramas fara nimic.
Chiar daca plangeau de durere, au zis:
"Daca asa a vrut Dumnezeu, ce putem face noi? Doar sa ne pocaim, ca ne-am inrait cu totii!"
Am cunoscut o familie careia i-a luat foc casa, din cauza neglijentei unor oameni rai.
A ars tot ce au avut si i-a ars grav si pe cei doi soti , caci erau in casa in momentul izbucnirii incendiului.
I-a luat salvarea pe amandoi.
S-au intalnit pentru ultima data pe holul spitalului, cand ii ducea pe targa, la reanimare.
N-au putut vorbi nimic, erau prea grav arsi, aveau dureri prea mari , dar cu mana arsa, sotul i-a facut semn sotiei spre cer!
Ea a inteles ce-a vrut el sa spuna, sa nu-si piarda nadejdea in Dumnezeu.
A fost ultima data cand si-a mai vazut sotul in viata ,caci peste cateva zile a plecat la Domnul.
Sotia a fost salvata, traieste si azi.
Ii multumeste Domnului ca stie ca sotul ei a ramas credincios pana in ultima clipa. Ii multumeste deasemenea , lui Dumnezeu, ca cei patru copii ai lor nu erau acasa in ziua incendiului si au scapat nevatamati.
Aceasta sora, asa cum e, o batranica de saptezeci de ani, de nici patruzeci de kilograme, cu urmele de arsura pe corp, cu mainile mici, ca de copil , avand urma focului pe ele, da slava lui Dumnezeu ca a intarit-o in acele clipe grele.
Durerea nu i-a luat mintile, nici nu i-a micsorat credinta.
N-a "umblat ea sloboda prin mijlocul focului"?
O, Doamne, iti multumim pentru astfel de oameni!
Ajuta-ne pe toti, sa nu ne temem , indiferent in ce "cuptor aprins" am putea fi aruncati!
Sa fim siguri ca Tu vei fi cu noi si ne vei ajuta sa "umblam slobozi in mijlocul focului"!
Tu esti Acelasi, ieri si azi, si in veac!
Glorie Tie!