Principiul biblic vs. principiul lumesc al slujirii

Luca 22:26,27

26.Cu voi să nu fie aşa! Ci cel mai mare dintre voi să devină cel mai mic, iar cel care conduce să fie ca cel care slujeşte. 27.Căci cine este mai mare, cel care stă la masă sau cel care slujeşte? Oare nu cel care stă la masă? Eu însă sunt  printre voi ca cel care slujeşte!

Când citim acest text din Luca putem să ne dăm seama uşor de diferenţele ce apar în abordarea celor două principii de viaţă, care la rândul lor apar şi în principiul  slujirii.

Domnul Isus spune că ucenicii lui nu trebuie să adopte principiul lumesc de slujire, pentru că acest principiu nu este conform standardului lui D-zeu. Dar de ce aşa şi nu altfel?

1.Principiul lumii

Pe ce se bazează acest principiu?

În primul rând acest principiu se bazează pe înălţarea eului persoanei care conduce (care este mai mare). El este cel care e mai presus de ceilalţi, el e cel care ia decizii, el e cel care poate să ia măsuri cu ceilalţi, dacă aceştia nu îi recunosc autoritatea şi nu i se supun .

Avem în istorie exemple multiple de oameni care plecând de la acest pricipiu, au ajuns ca fiind dictatori, pentru că ei nu au mai ţinut cont nici de părerile altora şi nici de legile care guvernau peste ei. Autoritatea înţeleasă în mod greşit aduce cu sine un dezechilibru care  este foarte dăunător.

Principiul lumii se  bazează şi pe implicarea parţială a celor ce conduc, deoarece ei iau doar decizii, dar când ele trebuiesc puse în aplicare se folosec de alţii şi nu pot vedea în miezul problemei tot ceea ce apare, şi din aceaasta cauză nu înţeleg de ce lucrurile nu merg aşa cum le văd ei. Slujitorul, cel care execută trebuie să se implice 100% pentru că slujitea să fie eficientă şi de folos.

Slujitorul este acel care se bucura de realizarea unui lucru făcut, pentru că el ştie că l-a făcut impicandu-se total, nu doare cu decizii.

2. Principiul biblic

Pe ce se bazează principiul biblic?

În contrast cu principiul lumii, acesta nu are în centru înălţarea eului, ci înălţarea lui D-zeu. Cel care vrea să fie mare (care face lucruri mari), să fie cel mai puţin înălţat. Nu acesta este scopul lui, ci în a arăta cum se implică şi cum lucrează D-zeu prin oameni pentru a duce la bun sfârşit o slujire.

El nu iese în prim plan şi are ca obiectiv bunul mers al lucrurilor, îi ajută pe ceilalţi în a-şi duce sarcinile până la capăt, îi scoate în faţă pe ceilați pentru ca ei să înveţe şi să aplice ceea ce au învăţat. Cel care stă la masă aşteaptă ca cineva să îi pună ceva în faţă, fără a face nimic în acest sens. De aceea Isus spune că cel care slujeşte trebuie să fie o persoană cu iniţiativa, activă, şi în acelaşi timp smerită. O persoană gata să sacrifice din timpul ei , resursele ei, imaginea ei.

Cel mai bun exemplu pe care El îl dă ucenicilor este exemplul personal.

Isus s-a smerit ca să ne slujească, s-a sacrificat până la moarte ca să ne slujească, a investit tot timplu cât a stat cu ucenicii, slujindule  pentru a-i învăţa tot ce trebuiau să știe ca să absolve şcoala Lui.

Scopul Domnului Isus aici pe pământ a fost ca El să slujească tuturor oamenilor, începând cu ucenii şi terminând cu toţi păcătoşii care aveu nevoie de iertare, vindecare şi salvare.

Pentru a sluji ai nevoie de un scop,o motivaţie, şi dragoste pentru  ceilalţi.

Nu poţi invoca nici un motiv pentru a nu sluji, pentru că nevoile de slujire sunt fără limite, dar din păcate slijitorii sunt mult mai puţini faţă de nevoi existente.