"Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte" (1 Tesaloniceni 4:18)

În anul 1861 Abraham Lincoln ia decizia de a pune punct situaţiei din sudul Statelor Unite prin interzicerea sclavagismului. Hotărârea aceasta a condus către o serie de evenimente importante în istoria americanilor. Unul dintre ele este războiul de secesiune. În a doua etapă, nordiştii erau cei care se apropiau din ce în ce mai mult de victorie. Preşedintele trimite o scrisoare unuia din generalii săi, ordonându-i ca în noaptea aceea, indiferent de condiţii, să atace armata sudistă. Generalul ezită să se supună. Ca reacţie la acest fapt, Lincoln începe să scrie o scrisoare în care exprimă marea dezamăgire pe care i-a produs-o şi cât de mult este indignat de neascultarea sa, ameninţându-l şi prezentându-i cu resentimente urmările gestului său.
Însă, înainte de a o expedia, îşi spune: "Totuşi, eu sunt în Casa Albă, iar el este printre vii, printre morţi, printre răniţi, vede mult sânge..."
Lincoln întocmeşte o altă scrisoare în care laudă toate faptele de vitejie ale generalului său şi îl încurajează să meargă cu lupta până la capăt.
Rezultatul cuvintelor pline de bunăvoinţă au avut efect vizibil: câştigarea războiului, deşi, nu imediat. Într-una din ocazii, preşedintele a explicat atitudinea sa: "Nu-i condamnaţi; se comportă exact cum ne-am fi comportat noi, în aceleaşi condiţii."
Ne simţim foarte bine atunci când suntem apreciaţi, nu-i aşa? Atunci, oare de ce purtăm lacăte grele la gură şi la inimă când avem ocazia să spunem cuvinte frumoase semenilor? Mai grav, ne trezim criticând pe unul şi pe altul. Este un fapt dovedit acela că până şi un animal învaţă mult mai uşor când este apreciat pentru lucrurile bune decât atunci când este pedepsit pentru cele rele.
Cred că nu ar trebui să ne aşteptăm să primim de la oameni mai mult decât le oferim. De fapt, ar trebui să le oferim ceea ce au nevoie fără a aştepta ceva în schimb.
O soţie şi-a dat seama că tăcerea soţului ei era cea mai grozavă apreciere pe care o putea face. Când s-a întors de la lucru, ea i-a pus pe masă grăunţe în loc de mâncare. Revoltat, bărbatul i-a cerut o explicaţie. El valorează doar cât o pasăre de curte? "Ei, de unde puteam să ştiu?" răspunde soţia, "toată viaţa nu mi-ai spus nimic din care să înţeleg că eşti om!"
Astăzi e timpul să arătăm nu doar că suntem oameni, ci că suntem ai lui Dumnezeu.