Răscumpăraţi vremea căci zilele sunt rele." (Efes. 5,16)

Ţrrrrr... Ceasul meu deşteptător îşi făcea datoria şi în acea dimineaţă de primăvară.
Primul gând, după ce m-am deşteptat a fost că aveam multe treburi gospodăreşti de terminat până să merg la serviciu. Pentru început trebuia să-mi aprind focul, dar am constatat că nu aveam lemnele necesare, aşa că am ieşit afară, aerul era proaspăt şi mirosea a primăvară, am pus mâna pe secure cu nădejde şi am început să tai câteva lemne uscate, dar o bucată de lemn mai mare s-a îndreptat cu viteză spre ochiul meu. În acelaşi timp am zărit pentru o fracţiune de secundă o lumină asemănătoare cu cea a unui fulger, am rămas un moment nemişcată şi m-am gândit că s-a zis cu ochiul meu, dar deschizându-l am constatat că văd şi că durerea pe care o simţeam provenea de la arcada sprâncenei drepte şi apoi i-am mulţumit lui Dumnezeu că mă protejase din zorii zilei.
Lecţia pe care am învăţat-o a fost că primul gând când mă trezesc să fie la Dumnezeu şi apoi la celelalte lucruri care trebuiesc făcute.
Câtă dreptate are Fer. Augustin: "Ai tu putere peste o zi când n-ai peste un ceas? Cum poţi fi tu cu nădejdea la ziua de mâine când nu şti dacă vei mai trăi peste un ceas?".
În comunitatea mea s-a ţinut timp de 2 săptămâni (5 zile/săptămână) o adevărată campanie de prezentare a Cuvântului lui Dumnezeu unde a fost invitat tot satul. La o săptămână după ce s-a încheiat un om de 42 de ani a decedat. Pentru el timpul de a se întoarce la Dumnezu a fost în cele 2 săptămâni şi din nefericire a refuzat să vină.
Tinereţea nu este o garanţie pentru viaţă.
Cât de atentă voi fi eu şi tu în ceea ce priveşte legătura noastră cu Dumnezeu.
"Timpul de faţă e al nostru şi deci să-l întrebuinţăm cum trebuie. Mâine nu e al nostru.
Deschide-ţi inima astăzi pentru Dumnezeu.