Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.
Evrei 3.7-8

Bătrâna femeie îmbrăcată în negru stătea consternată în mijlocul dărâmăturilor casei ei. Acoperişul se afla de cealaltă parte a curţii. Pădurile din jur erau la pământ. Un ciclon puternic trecuse peste acel ţinut şi lăsase în urma sa pustiire.

Femeia arătă spre dealul din apropiere, pe care mai înainte se înălţase o pădure de molizi. „Aceasta era «pensia» mea, din ea trăiam. Acum totul este distrus.“ Pe obraji îi curgeau lacrimi. Îl întrebase pe preot de ce fusese tocmai ea atât de greu lovită. „Paula“, spusese preotul, „aceasta nu este din cauza ta, ci din cauza noastră, a tuturor. Dumnezeu ne-a vorbit tuturor prin această nenorocire. El doreşte să ne trezească, pentru că L-am uitat, pentru că nu mai avem nevoie de El.“

Cât de adevărate erau cuvintele preotului! Dumnezeu binecuvântează oamenii, le dă izbândă şi belşug, dar ei nu Îi mulţumesc Creatorului. Dacă le merge bine, cei mai mulţi nu se gândesc deloc la Dumnezeu. Iar dacă Dumnezeu le vorbeşte printr-un accident sau alte nenorociri, pentru că doreşte să-i salveze de la pierzarea veşnică, nu se întorc la El. Ferice de oamenii cărora Dumnezeu le mai poate vorbi şi care ascultă glasul Lui! Ferice de omul care este trezit prin nenorociri şi adus la recunoaşterea şi descoperirea vinei sale înaintea lui Dumnezeu, pentru ca apoi Dumnezeu să-l ierte!