...în El mi se încrede inima şi sunt ajutat.
Psalmul 28.7

La miezul nopţii, micuţa Ana se trezi şi simţi miros de fum în camera ei. Fugi la uşă, dar casa scărilor era deja în flăcări. Atunci deschise fereastra şi se uită afară. Jos erau mulţi vecini, care priveau îngrijoraţi în sus. Unul dintre ei strigă: „Micuţo, sari, te prind!“ Nu! Se părea că micuţa se temea să sară de la acea înălţime. Dar focul se apropia tot mai mult. Fumul o îneca.

În acel moment critic auzi un glas cunoscut: „Ana, draga mea, sari repede! Te prind în braţe.“ Era tatăl ei, care se întorcea de la schimbul de noaptea. În el avea încredere. Urcă pe pervazul ferestrei şi se aruncă în gol. O secundă mai târziu era în siguranţă în braţele tatălui ei.

Această întâmplare ilustrează adevărata credinţă: un pas în necunoscut, dar aruncându-te în acelaşi timp în braţele Salvatorului Isus Hristos.

Biblia ne cere în diverse versete să ne punem încrederea în Salvatorul. Ea ne spune care vor fi urmările credinţei în El: salvarea pentru timp şi veşnicie, pace cu Dumnezeu, viaţă veşnică, păzire de judecata lui Dumnezeu, siguranţă şi o ţintă minunată: casa veşnică la Dumnezeu.

Dar adevăratul pas în credinţă trebuie să-l facă fiecare personal. Îndrăzniţi!