Nici argintul, nici aurul lor nu vor putea să-i izbăvească, în ziua mâniei Domnului...
Ţefania 1.18

La poalele munţilor Himalaya se află o ţară cu numele Nepal. Acolo oamenii practică hinduismul, o religie care înglobează câteva zeci de mii de zeităţi, fiecare din ele sculptate într-o formă sau alta. Hinduşii nu numai că se închină acestor idoli de lemn, piatră sau chiar metal, ci se închină şi unor animale cum ar fi vaca. Cu toate că în ţară bântuie sărăcia, templele acestor idoli sunt în marea lor majoritate poleite cu aur, statuile sunt confecţionate din materiale extrem de scumpe şi, deşi mulţi mor de foame, vacile se plimbă în voie.

O formă clasică a idolatriei întâlnită atât în Antichitate, cât şi în secolul nostru este închinarea în faţa unui chip cioplit. Nu trebuie să mergem până în Nepal ca să vedem chipurile cioplite, căci le găsim în locuri de închinare ale creştinilor. Acolo întâlnim statuete, sculpturi, reprezentând fie fiinţe, fie alte aspecte din sfera religioasă – toate în contradicţie vădită cu ceea ce spune Biblia: „Au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor... au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci“ (Romani 1.23, 25).