Rubrica: Să împlinim Cuvântul - „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră!” (Psalmul 68,19)

"Vei fi binecuvântat la venirea ta, şi vei fi binecuvântat la plecarea ta." (Deuteronom 28:6)

Coşul din fiecare zi

Sunt soţie şi mamă, inima mea cât mai poate suporta: lecţiile copiilor mei, pe care trebuie să-i îndrum, sunt atât de schimbate faţă de ceea ce ştiam eu, concurenţa cu ceilalţi copii şi mai ales lupta lor, toate aceste poveri, povara vegherii, povara hranei zilnice, neascultarea copiilor, povara lacrimilor?

Cum să fac să nu mai simt coşul şi să-l las în mâna Domnului?

Sunt soţ şi tată, cât mai pot suporta lucrul de fiecare zi, şefii care mi se par prea severi sau nedrepţi sau, în alte cazuri, subalternii neascultători sau incompetenţi, goana după un loc de munca sau gândul că aş vrea să demisionez, să găsesc ceva mai bun, mai uşor…

Ce grea îmi este povara…

Sunt tânăr, adolescent, ce greu îmi este să mă trezesc de dimineaţă şi să trebuiască să merg la cursuri, să iau note şi, mai ales, bune, să răspund zâmbetelor satirice ale unor colegi, să înţeleg de ce nu sunt cum mi-aş dori, mai arătos şi mai grozav.

Ce grea îmi este povara…

Sunt bunic şi corpul acesta, el însuşi, din zi în zi îmi devine o povară. Trebuie şi azi, cu mare băgare de seamă, să fac piaţă. Soţia mea, bunica, suferă de un reumatism rebel şi doar ajutată de baston mai merge prin casa şi, totuşi, trebuie să facă mâncare şi curăţenie. Astăzi este şi ziua când trebuie să merg la medicul de familie şi parcă am aşa o povara la gândul că va trebui să stau acolo şi să aştept, după care va trebui să răspund repede, pentru că toţi se grăbesc. Bunica iarăşi va fi supărată şi îmi este greu s-o văd plângând, că nici azi copiii nostrii nu au sunat, încerc să-i apăr, spunându-i că au şi ei greutăţi, poverile lor…

Ne este greu să purtăm poveri, mari sau mici, permanente sau trecătoare, fizice sau spirituale.

Ne este şi mai greu, prin faptul că singuri ne creăm poverile: la poverile zilei de azi, le adăugăm pe cele de ieri, peste care le punem şi pe cele de mâine. Dumnezeu ne promite, însă, că nu ne va lăsa, cu niciun chip nu ne va părăsi.

"Vei fi binecuvântat la venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta." (Deuteronom 28:6)

Dumnezeu ne binecuvântează la începutul zilei, pe parcursul zilei, la sfârşitul zilei. El este prezent şi alături de noi. Trebuie doar să ridicăm ochii spre El. Trebuie să-L credem pe Dumnezeu, nu suntem binecuvântati doar când găsim un post bun sau când primim o primă sau când lucrurile ni se pare nouă că merg foarte bine, ci în permanenţă, El ne binecuvântează pe noi, familia şi copii noştri. Fiecare zi este un dar de la Dumnezeu. Să ne bucurăm de el şi să-l desfacem, când ne trezim, în fiecare dimineaţă. Este dimneaţă, de unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul. El a făcut cerurile şi pământul. El a făcut totul, într-un mod minunat şi desăvârşit. Ce repede obosim să ne ridicăm ochii spre El! Credem sau nu, niciodată nu ne purtăm poverile singuri. Avem perioade când totul ni se pare perfect, când ne credem aşa de siguri pe noi, când totul merge bine, poate atât de bine, încât uităm că, din tot ce avem, nu există nimic ce să nu fi primit de la Dumnezeu. Purtarea aceloraşi poveri, fără mâna Domnului, care nu doar ridică de ele, ci le poartă în întregime, devine, însă, obositoare şi nesuferită. Cum pot eu să nu simt coşul, cu povara grea pe care o port în permanenţă? Cuvântul spune: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră!” (Psalmul 68,19). Bine, vei spune, dar, practic, cum se realizează acest lucru?

Să ne ridicăm dimineaţa faţa spre El, în rugăciunile noastre. Să-L lăsăm să toarne în inima noastră izvoare de dragoste. Pentru fiecare zi, în fiecare zi.

El este dragoste şi doar dragostea poate să poarte poverile. El este Cel care toarnă în mine dragostea, ca să găsesc plăcere în ceea ce fac, ca să pot merge mai departe, ca să pot zâmbi şi să nu mai simt povara, să pot merge mai departe, să ştiu că pot fi biruitor, chiar când sunt înfrânt. Ce, în afară de iubire, mai poate suporta poverile? Dragostea acoperă totul şi crede totul. Dacă iubeşti pe cineva şi, în primul rând, dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, vei primi putere, vei avea putere şi nu vei simţi “coşul”.

"M-ai chinuit cu păcatele tale şi M-ai obosit cu nelegiuirile tale", zice Domnul (Isaia 43:24). Dar, în dragostea Sa, El spune: "V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc." (Isaia 46:4)

Trebuie să fim impresionaţi şi cutremuraţi de dragostea nebănuit de mare cu care ne-a iubit şi ne iubeşte pe noi Dumnezeu, în Isus Hristos.

"Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?“ (Români 2:4)? Noi, cu mintea noastră finită, nu putem înţelege: cum Dumnezeul nostru nu oboseşte iertând? (Isaia 55:7)

Nu oboseşte, pentru că Fiul Său, Domnul Isus Hristos, S-a jertfit pentru păcatele noastre, a purtat imensa povară a păcatelor noaste la crucea de pe Golgota, iar Dumnezeu, acolo, la cruce, I-a ridicat această povară. Domnul Isus Hristos a răscumpărat, prin moarte de cruce, vina păcatelor noaste, iar această imensă povară Tatăl ceresc a aruncat-o în marea uitării, prin credinţa, pocăinţa şi recunoştinţa noastră faţă de Cel care s-a jertfit pentru noi - Isus Hristos, Domnul nostru.