A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui.
Luca 16.22-23

   Un evanghelist lucra în mijlocul unor oameni foarte duri şi atei. Un bărbat îi strigă vorbitorului pe un ton aspru: „Când murim suntem morţi ca un câine. Suntem îngropaţi, şi totul s-a sfârşit cu noi. Mama mea a citit mereu Biblia şi a plâns, pentru că eu nu vream să cred acea carte.“

   Predicatorul îl întrebă: „Mai trăieşte mama dumneavoastră?“ – „Nu“, spuse bărbatul, „a murit de câtva timp.“ – „Oh“, continuă predicatorul, imitând tonul şi manierele acelui bărbat, „a murit deci ca un câine, a fost îngropată şi s-a sfârşit acum cu ea.“ – Omul se făcu roşu şi reacţionă plin de mânie: „Ce, îndrăzniţi să spuneţi că mama mea a murit ca un câine?“ – „Desigur, nu“, a fost răspunsul, „aceasta aţi spus-o dumneavoastră. După convingerea mea, ea a murit ca şi copil al lui Dumnezeu şi este acum în cer la Dumnezeu. Dar a reieşit clar că dumneavoastră nu credeţi în ceea ce tocmai aţi afirmat!“

   Bărbatul a fost adus la tăcere cu o propoziţie. Pentru om nu se sfârşeşte totul după moarte. În sufletul său este conştient de acest lucru, chiar dacă nu recunoaşte.