Pilat s-a mirat că Isus murise așa devreme. În patru ore era mort, pe când unii din crucificați se chinuiau și trei zile pe cruce. De ce-a murit?

Unii spun că din cauza încordării nervoase. În Ghetismani îi explodaseră ochii, sângele amestecându-se cu lacrimile, în ceasul în care universul stătea în balanță.

Poate că a fost epuizat fizic. Trei ani şi jumătate de slujire neîntreruptă, și ziua și noaptea, au făcut ca pe cruce să stea un om ca o baterie descărcată.

Sau poate din cauza rănilor. Biciuirea romană, ce nu socotea ca și evreii 39 de lovituri. Iar biciul era mânuit de un soldat roman, ce nu mai avea inimă în piept.

Să fi fost un stop cardiac? Ioan zice că a curs sânge și apă, inima s-a rupt, întrucât sângele din arterele principale s-a închegat. Ideea insuficienței coronariene nu-i de lepădat, pentru că, în cazul suspendării de mâini, sângele se adună în partea de jos a trupului, tensiunea arterială scade la jumătate, pulsul se dublează, victima leșină, instalându-se colapsul ortostatic, nemaifiind suficient sânge la creier și la inimă.

Poate că nu a mai avut aer, coastele apăsând asupra plămânilor. Și totuși, de ce-a murit?

De durere. Durerea sufletească pe care o simți când mori pentru oameni ce joacă barbut la crucea ta. Durerea pentru o lume ce nu se pocăiește…

De dragoste. A iubit până la capăt oamenii. Murea și pentru Iuda, de nu s-ar fi spânzurat câteva ore mai devreme.  

De dor. De aceea i-a spus tâlharului că-l așteaptă în acea zi în cer. Nu vrea să fie singur acolo.

De aceea a murit Isus… Și de multe altele, neștiute de noi până în ziua când vom fi în cer. Dar atunci nu va mai întreba nimeni.

V l a d i m i r _ P u s t a n