Dacă bucuria în suferinţă este un lucru demn de admirat, urmăreşte-o!

   Nu ar trebui să ne surprindă, deşi este absolut nenatural, că în Coloseni 1.24 Pavel a spus: "Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte necazurilor lui Hristos." Cu alte cuvinte, atunci când împlinesc suferinţele lui Hristos prin faptul că ţi le prezint personal, prin propriile mele suferinţe şi dureri, eu mă bucur. Mă bucur.

   Hedonismul creştin spune pur şi simplu că ceea ce a făcut Pavel este un lucru bun şi demn de admirat şi că ar trebui să facem şi noi acelaşi lucru. A trata acest eveniment spiritual măreţ al bucuriei în suferinţă ca pe ceva lipsit de importanţă şi întâmplător sau a nu-l căuta este o blasfemie. Spun acest lucru cu mare grijă. Atunci când Duhul Sfânt Însuşi face un lucru atât de măreţ şi preamăreşte astfel atotsuficienţa lui Hristos în suferinţă, este aproape o blasfemie să spui:"Este voie să experimentezi suferinţa pentru alţii, dar nu şi să urmăreşti bucuria."  Miracolul care Îl înalţă pe Hristos nu este doar suferinţa, ci şi bucuria suferinţei. Menirea noastră este să urmărim această bucurie. În 1 Tesaloniceni 1.6-7 Pavel spune: "Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele noastre şi ale Domnului, primind Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria Duhului Sfânt, aşa că aţi ajuns un exemplu pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia." Observă cele două lucruri cruciale: primul, bucuria în necazuri este lucrarea Duhului Sfânt; şi al doilea, este un exemplu demn de urmat şi de alţii.

   Fereşte-te de cei care minimalizează miracolele Duhului lui Dumnezeu, spunând că sunt daruri bune, dar nu şi ţeluri bune.