Sunt la jumatatea zilei... (19 mai 2009). Problemele, esecurile si tot ce inseamna pamantesc ma fac sa gandesc adanc la cele spuse de Inteleptul Solomon :"Totul este desertaciune" .
   Nici un lucru nu-mi sta in cale sa pot vedea deslusit acest adevar. Totul este desertaciune si goana dupa vant, tot ce vede ochiul acum va trece si faptul acesta ma pune serios pe ganduri si nu pot decat sa privesc spre Cel ce a creat Cerurile si pamantul, spre Cel ce este Alfa si Omega, spre Domnul domnilor, Imparatul Imparatilor, spre Regele regilor.
   Si cum pot sa incep cugetarea, daca nu asa: "La inceput, Dumnezeu a facut Cerurile si pamantul"...
   Exista un inceput si exista un Dumnezeu Care a produs acest inceput. Si daca exista un incept, trebuie sa existe si un sfarsit.
Generatii de oameni de la Genesa ( facerea) si pana in ziua de azi, in care nu mai incape indoiala ca este sfarsitul sfarsitului, lumea a fost intr-o continua cercetare despre tot ce inseamna existenta, viata si moarte, stiinta si filosofie... Generatii dupa generatii, au cautat sa cunoasca adevarul si multi dintre ei au plecat de pe acest pamant distrusi si fara speranta, crezand ca odata cu moartea se termina totul dar, vai, ce pacaliti au fost si ce durere ingrozitoare ii apasa si astazi vazand ca n-au murit si ca sufletul lor traieste intr-un chin de ne-imaginat. Nu pot sa nu ma gandesc si la cealalta parte a oamenilor, care si-au pus nadejdea in singurul Dumnezeu adevarat si in momentul acesta se bucura si se bucura din plin.

   Ce stare de dezinteres din partea unora, sa creada ca ei sunt stapani pe viata lor si mai ales sa creada ca timpul este de parte lor. " Un abur care se arata putintel si apoi piere" - acesta este viata omului.
   Intr-o discutie cu o persoana, mi-am dat seama ca nu avea nici un interes despre nemurirea sufletului si pentru prima data mi-am dat seama ca stateam de vorba cu un actor. Sufletul lui era inecat in vise desarte si intr-o nepasare de nedescris. Ce stare grozava de moarte!
   L-am privit in ochi si i-am zis ca nu mai doresc sa stau de vorba cu el, adica cu acest personaj care juca rolul de om puternic si fericit. De-odata, i-am trezit interesul si a devenit foarte atent. Persoana aceasta, avea o porecla. Numele lui adevarat nu mai fusese rostit de multa vreme. I-am pronuntat numele si i-am zis ca vreau sa stau de vorba cu el, adica cu acel om dinlauntru care suspina sub calcaiul nemilosului egou. Imediat, a bagat capul in pamant cu fata rosie aratand prin aceasta ca juca un rol pe care nu si-l dorea si ca vorbele mele inspirate din Duh l-au trezit la realitate.
   Dupa ceva timp, in care am putut vedea lumina cum patrunde in intuneric, i-am mai spus cateva cuvinte si anume:

   "Dragul meu, in momentul acesta in care noi doi stam de vorba, multimi de oameni care au trait pe pamant poate ca te-ar lua la bataie vazand ca-ti bati joc de tine. O, cati nu ar da orice sa aiba sansa ta si sa-si incredinteze sufletul in mana Celui ce are puterea sa-l salveze..."
   Omul a plecat patruns de discutie si cu siguranta ca are multe momente de neliniste, caci inca nu a luat decizia corecta.

   Nici nu stiu ce sa fac uneori, sa ma bucur sau sa plang... Daca plang, cu siguranta te vei uita la mine si vei spune " Saracul de el" ... dar nu sti, biet suflet pierdut ca pentru tine plang. Daca ma bucur, in timp ce totul in jurul meu se naruie, vei zice: "E nebun" nestiind ca Temelia pe care stau nu poate fi daramata.

   Ce mareata viziune, ce glorioasa si ce splendida priveliste iti ofera Duhul Lui Dumnezeu. Fara El nu poti vedea decat problemele tale si lucrurile care pier, dar oh, ce minunat sa poti vedea dincolo de materie. Sa poti vedea dincolo de nebunia omului, sa poti vedea cum Sfantul Dumnezeu a ales cu cale sa mantuiasca pe pacatosi prin nebunia propovaduirii Crucii.
Crestinii, sunt amarati, batjocoriti si demodati prin felul lor de viata, ne spune modernismul. Si acum mi-aduc aminte ce-mi spunea cineva despre oamenii "intelepti" ai zilelor noastre, si anume:

   "Au capul mare de aceea, se tot lovesc cu el de pereti, au o vedera larga in ceea ce priveste viata si o multime de planuri scoase din mintea lor plina de confuzie, (ca sa nu zic,mintea lor blestemata)" .

   Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, Dumnezeu i-a lasat in mintea lor blestemata ca sa faca lucruri ne-ingaduite. (Romani 1:28)

   Cu ceva timp in urma, ma aflam in Elvetia la poalele unui munte, si intr-o noapte, in timp ce stateam in pat am aruncat o privire prin geamul camerei care era de la podea pana in tavan. Nu puteam sa fiu nepasator in fata unei asemenea privelisti, era ceva de nedescris. Puteam privi din pat jos in vale orasul luminat si cerul instelat. Nu mult mi-a trebuit sa ma apropii de fereastra sa pot vedea creatia lui Dumnezeu. In timp ce stateam acolo, m-am gandit la felul in care oamenii au ales sa traiasca. Priveam cerul instelat si in minte imi reveneau versetele din Biblie, "Dumnezeu a facut cei doi mari luminatori, si anume: luminatorul cel mai mare ca sa stapaneasca ziua si luminatorul cel mai mic ca sa stapaneasca noaptea. A facut si stelele"... 
   Inima imi era cuprinsa de bucurie stiind ca toate sunt ale Lui, ca toate I se inchina Lui. Pur si simplu, ma minunam ca Acest Dumnezeu Maret mi-a permis sa-L pot numi TATA.
   Mare mi-a fost durerea cand ochii s-au coborat spre pamant. Priveam cladirile inalte, casele, castelele, si hotelurile in constructii. Ma gandeam la truda si durerea oamenilor care alearga dupa aceste lucruri trecatoare. "Caci drept vorbind, ce folos are omul din toata munca lui si din toata straduinta inimii lui, cu care se trudeste sub soare? Toate zilele lui sunt pline de durere, si truda lui nu este decat necaz, nici macar noaptea nu are odihna inima lui. Si aceasta este o desertaciune." (Eclesiastul 2:22,23)
   In timp ce priveam pamantul de la inaltime, am primit o viziune clara din partea lui Dumnezeu in ce priveste viata omnului pe pamant. Parca priveam tot globul pamantesc incarcat de truda si durere, mizerie si stricaciune, pacat si moarte. Insa deasupra tuturor aparu un deal, si pe acel deal se afla o Cruce. Era dealul Golgota, unde Fiul Celui Atotputernic a murit pentru omenire. Duhul Sfant mi-a spus: "Aceasta este temelia pe care poti sa zidesti. E singura temelie care ramane vesnic. Tot ce nu este zidit pe aceasta Temelie , va fi distrus si aruncat in foc"... Isus Hristos este Temelia.

   In cele mai multe dintre discutiile cu oamenii, ma trezesc respins si catalogat ca fiind pierdut, sau demodat. Oamenii se pricep foarte bine la comentat si la datul cu parerea. Toti stiu, toti cunosc, toti... ma opresc aici.
   Nebunul, nu ezita sa ma faca "nebun". Sa nu credeti ca jignesc omul cand spun "nebunul"... ba dimpotriva, incerc sa arat realitatea exact asa cum este ea.
   Cand prezinti adevarul, asteapta-te sa primesti una dintre cele mai inalte titluri, si anume acela de a fi numit "nebun". Acesta este un fel de nebunie morala, pana la urma unul trebuie sa fie gasit nebun. Ia sa vedem care ar fi acela: " Nebunul zice in inima lui -Nu este Dumnezeu-" (Psalmii 14:11). Va dati voi seama acum care este nebunul. Si mai este un fel de nebunie. La aceasta categorie, Dumnezeu stie cand sa intervina. Dumnezeu ne face multe surprize dar, de multe ori surprizele nu sunt placute si in momentul in care omul si-a spus: " Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani. Odihneste-te, mananca, bea si veseleste-te! " ... Intervine Dumnezeu din cer si-i spune: " Nebunule! chiar in noaptea aceasta ti se va cere inapoi sufletul, si lucrurile pe care le-ai pregatit, ale cui vor fi? Tot asa este si cu cel ce isi aduna comori pentru el si nu se imbogateste fata de Dumnezeu" (Luca 12:20.21)

   Spune-mi: Ce stii tu, biet suflet lumesc?