- Înfrângerea amoniţilor
- 1 Samuel 11:1 Nahaş*, Amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul** din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: „Fㆠlegământ cu noi, şi-ţi vom fi supuşi.”
- * 1 Sam 12:12 ** Jud 21:8 † Gen 26:28 Exod 23:32 Iov 41:4 Ezec 17:13
- 1 Samuel 11:2 Dar Nahaş, Amonitul, le-a răspuns: „Voi face legământ cu voi dacă mă lăsaţi să vă scot la toţi ochiul drept şi să arunc astfel o ocară* asupra întregului Israel.”
- * Gen 34:14 1 Sam 17:26
- 1 Samuel 11:3 Bătrânii din Iabes i-au zis: „Dă-ne un răgaz de şapte zile ca să trimitem soli în tot ţinutul lui Israel; şi dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ţie.”
- 1 Samuel 11:4 Solii au ajuns la* Ghibea, cetatea lui Saul, şi au spus aceste lucruri în auzul poporului. Şi tot poporul** a ridicat glasul şi a plâns.
- * 1 Sam 10:26 1 Sam 15:34 2 Sam 21:6 ** Jud 2:4 Jud 21:2
- 1 Samuel 11:5 Saul tocmai se întorcea de la câmp, în urma boilor, şi a întrebat: „Ce are poporul de plânge?” I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes.
- 1 Samuel 11:6 Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul* lui Dumnezeu a venit peste el şi s-a mâniat foarte tare.
- * Jud 3:10 Jud 6:34 Jud 11:29 Jud 13:25 Jud 14:6 1 Sam 10:10 1 Sam 16:13
- 1 Samuel 11:7 A luat o pereche de boi, i-a tăiat* în bucăţi şi le-a trimis prin soli în tot ţinutul lui Israel, zicând: „Oricine** nu va merge după Saul şi Samuel îşi va vedea boii tăiaţi la fel.” Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om.
- * Jud 19:29 ** Jud 21:6 Jud 21:8 Jud 21:10
- 1 Samuel 11:8 Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec*; copiii lui Israel** erau trei sute de mii şi bărbaţii lui Iuda, treizeci de mii.
- * Jud 1:5 ** 2 Sam 24:9
- 1 Samuel 11:9 Ei au zis solilor care veniseră: „Aşa să vorbiţi locuitorilor Iabesului din Galaad: ‘Mâine, când va dogori soarele, veţi avea ajutor.’” Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, care s-au umplut de bucurie
- 1 Samuel 11:10 şi au zis amoniţilor: „Mâine ne vom* supune vouă şi ne veţi face ce vă va plăcea.”
- * 1 Sam 11:3
- 1 Samuel 11:11 A doua zi, Saul* a împărţit poporul în trei** cete. Au pătruns în tabăra amoniţilor în straja dimineţii şi i-au bătut până la căldura zilei. Cei ce au scăpat au fost risipiţi şi n-au mai rămas doi laolaltă dintre ei.
- * 1 Sam 31:11 ** Jud 7:16
- Bunătatea lui Saul. Jertfa din Ghilgal
- 1 Samuel 11:12 Poporul a zis lui Samuel: „Cine* zicea: ‘Saul să domnească peste noi?’ Daţi** încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorâm.”
- * 1 Sam 10:27 ** Luca 19:27
- 1 Samuel 11:13 Dar Saul a zis: „Nimeni* nu va fi omorât în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire** lui Israel.”
- * 2 Sam 19:22 ** Exod 14:13 Exod 14:30 1 Sam 19:5
- 1 Samuel 11:14 Şi Samuel a zis poporului: „Veniţi şi să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăţia.”
- 1 Samuel 11:15 Tot poporul s-a dus la Ghilgal* şi au pus pe Saul împărat, înaintea** Domnului, la Ghilgal. Acolo, au adus jertfe† de mulţumire înaintea Domnului şi Saul şi toţi oamenii lui Israel s-au veselit foarte mult acolo.
- * 1 Sam 10:8 ** 1 Sam 10:17 † 1 Sam 10:8