- David împărat peste tot Israelul
- 2 Samuel 5:1 Toate seminţiile lui Israel au venit* la David, în Hebron, şi au zis: „Iată că noi suntem os** din oasele tale şi carne din carnea ta.
- * 1 Cron 11:1 1 Cron 12:23 ** Gen 29:14
- 2 Samuel 5:2 Chiar odinioară, când Saul era împăratul nostru, tu* povăţuiai şi strângeai pe Israel. Domnul ţi-a zis: ‘Tu vei paşte** pe poporul Meu Israel şi vei fi căpetenia lui Israel.’”
- * 1 Sam 18:13 ** 1 Sam 16:1 1 Sam 16:12 Ps 78:71 2 Sam 7:7
- 2 Samuel 5:3 Astfel, toţi bătrânii lui Israel au* venit la împărat, în Hebron, şi împăratul** David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea† Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel.
- * 1 Cron 11:3 ** 2 Imp 11:17 † Jud 11:11 1 Sam 23:17
- 2 Samuel 5:4 David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit* patruzeci de ani.
- * 1 Cron 26:31 1 Cron 29:27
- 2 Samuel 5:5 La Hebron, a domnit peste Iuda şapte* ani şi şase luni şi, la Ierusalim, a domnit treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi Iuda.
- * 2 Sam 2:11 1 Cron 3:4
- Cucerirea Ierusalimului
- 2 Samuel 5:6 Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului* împotriva iebusiţilor**, locuitorii ţării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci şi orbii, şi ologii ţi se vor împotrivi!” Prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu niciun chip aici.
- * Jud 1:21 ** Ios 15:63 Jud 1:8 Jud 19:11 Jud 19:12
- 2 Samuel 5:7 Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta* este cetatea lui David.
- * 2 Sam 5:9 1 Imp 2:10 1 Imp 8:1
- 2 Samuel 5:8 David zisese în ziua aceea: „Oricine va bate pe iebusiţi să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt vrăjmaşii lui David*.” De aceea se zice: „Orbul şi şchiopul să nu intre în Casa Domnului.”
- * 1 Cron 11:6-9
- 2 Samuel 5:9 David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea* lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo (Cetăţuie).
- * 2 Sam 5:7
- 2 Samuel 5:10 David ajungea tot mai mare şi Domnul Dumnezeul oştirilor era cu el.
- Casa lui David
- 2 Samuel 5:11 Hiram*, împăratul Tirului, a trimis soli lui David şi lemn de cedru şi tâmplari şi cioplitori de piatră, care au zidit o casă lui David.
- * 1 Imp 5:2 1 Cron 14:1
- 2 Samuel 5:12 David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că-i ridica împărăţia din pricina poporului Său, Israel.
- 2 Samuel 5:13 David* şi-a mai luat ţiitoare şi neveste din Ierusalim după ce a venit din Hebron şi i s-au născut iarăşi fii şi fiice.
- * Deut 17:17 1 Cron 3:9 1 Cron 14:3
- 2 Samuel 5:14 Iată* numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,
- * 1 Cron 3:5 1 Cron 14:4
- 2 Samuel 5:15 Ibhar, Elişua, Nefeg, Iafia,
- 2 Samuel 5:16 Elişama, Eliada şi Elifelet.
- Biruinţele asupra filistenilor
- 2 Samuel 5:17 Filistenii au aflat* că David fusese uns împărat peste Israel şi s-au suit toţi să-l caute. David, căruia i s-a dat de ştire, s-a coborât** în cetăţuie.
- * 1 Cron 11:16 1 Cron 14:8 ** 2 Sam 23:14
- 2 Samuel 5:18 Filistenii au venit şi s-au răspândit în valea* Refaim.
- * Ios 15:8 Ios 18:16 Isa 17:5
- 2 Samuel 5:19 David a* întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe filisteni în mâinile tale.”
- * 2 Sam 2:1 1 Sam 23:2 1 Sam 23:4 1 Sam 30:8
- 2 Samuel 5:20 David a venit la Baal-Peraţim*, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim (Şesul rupturii).
- * Isa 28:21
- 2 Samuel 5:21 Ei şi-au lăsat idolii acolo şi David şi oamenii lui i-au luat*.
- * Deut 7:5 Deut 7:25 1 Cron 14:12
- 2 Samuel 5:22 Filistenii* s-au suit din nou şi s-au răspândit în valea Refaim.
- * 1 Cron 14:13
- 2 Samuel 5:23 David a întrebat* pe Domnul. Şi Domnul a zis: „Să nu te sui, ci ia-i pe la spate şi mergi asupra lor în dreptul duzilor.
- * 2 Sam 5:19
- 2 Samuel 5:24 Când vei auzi un vuiet* de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul** merge înaintea ta, ca să bată oştirea filistenilor.”
- * 2 Imp 7:6 ** Jud 4:14
- 2 Samuel 5:25 David a făcut cum îi poruncise Domnul şi a bătut pe filisteni de la Gheba* până la Ghezer**.
- * 1 Cron 14:16 ** Ios 16:10