- Curăţirea femeilor după naştere
- Leviticul 12:1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Leviticul 12:2 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le:‘Când o femeie* va rămâne însărcinată şi va naşte un copil de parte bărbătească, să fie necurată** şapte zile; să fie necurată ca† în vremea sorocului ei.
- * Lev 15:19 ** Luca 2:22 † Lev 15:19
- Leviticul 12:3 În ziua a opta*, copilul să fie tăiat împrejur.
- * Gen 17:12 Luca 1:59 Luca 2:21 Ioan 7:22 Ioan 7:23
- Leviticul 12:4 Femeia să mai rămână încă treizeci şi trei de zile, ca să se curăţească de sângele ei; să nu se atingă de niciun lucru sfânt şi să nu se ducă la Sfântul Locaş până nu se vor împlini zilele curăţirii ei.
- Leviticul 12:5 Dacă naşte o fată, să fie necurată două săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul, şi să rămână şaizeci şi şase de zile ca să se curăţească de sângele ei.
- Leviticul 12:6 Când se vor împlini* zilele curăţirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea-de-tot şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire.
- * Luca 2:22
- Leviticul 12:7 Preotul să le jertfească înaintea Domnului şi să facă ispăşire pentru ea şi, astfel, ea va fi curăţită de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naşte un băiat sau o fată.
- Leviticul 12:8 Dacă* nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea-de-tot, altul pentru jertfa de ispăşire. Preotul** să facă ispăşire pentru ea, şi va fi curată.’”
- * Lev 5:7 Luca 2:24 ** Lev 4:26