Cred că cel mai bun mod prin care ne putem pregăti este a ne implica. Nu învățăm cum să apărăm creștinismul citind cărți despre el. Cărțile sunt de folos, dar noi suntem cei care trebuie să fim angajați în pregătire, să vorbim cu oameni, cu cei din jur și să aflăm întrebările pe care le pun. Când întâlnesc pe cineva pentru prima dată, foarte des le pun întrebări și continui să fac asta până în momentul în care ei mă întreabă pe mine. Prea des venim la oameni cu idei preconcepute și vrem să le spunem ceea ce credem noi. Dar eu cred că noi ar trebui să fim interesați într-adevăr de ceea ce cred oamenii.

    Deci, vreau să aflu ce cred ei, așa că le pun întrebări până mă întreabă ei ceva. În acest moment, lucrul crucial este acesta: când mă întreabă ceva la care nu știu răspunsul - care este un eveniment foarte probabil statistic – nu îmi place să mă prefac că știu ceea ce nu știu. Nu este nimic mai dezgustător în ochii oamenilor decât o încercare evidentă de a răspunde unei întrebări când nu avem nici cea mai mică idee cum.

    Cred că trebuie să fim sinceri aici și să admitem că nu cunoaștem răspunsul. Dar ar trebui să arătăm voința de a merge și a căuta răspunsul. Și doar atunci întrebările noastre proprii vor deveni serioase. Va trebui să mergem să cautăm răspunsuri, nu ca și soluții pentru întrebări academice, ci pentru că cineva ne-a întrebat, iar noi trebuie să le dăm un răspuns. Cred că este foarte important. Deci există o foarte puternică dimensiune umană în toată această discuție.

    Acesta este felul în care încep eu. Cu toții începem cu puținul. Vorbim despre experiențele noastre proprii fiind sinceri, groaznic de sinceri cu ceea ce nu știm. Pentru că a pretinde că știi ceea ce nu știi este lucrul pe care-l pot vedea majoritatea oamenilor imediat și pierzi orice credibilitate.