Una dintre problemele ridicate de noii atei este ideea că Dumnezeu este un fel de dictator ceresc, un Frate mai mare care mereu te spionează, te supraveghează și este pornit să îți strice buna dinspoziție. Iar noi, ca ființe umane, vrem să fim liberi și avem nevoia să ne debarasăm de acest punct de vedere atât de învechit. Ei bine, mi se pare că la un anumit nivel, acesta este un punct de vedere foarte distorsionat și simplist. Desigur, niciunuia dintre noi nu ne place dictatura, am avut parte destul de ea. Iar un dictator ceresc ar fi, probabil, mult mai rău decât unul pământesc.

    Primul lucru pe care aș vrea să îl spun este acela că atunci când vine vorba despre Dumnezeul revelat în Biblie, devenim părți prea complementare cu privire la caracterul Său. Noilor atei, în mod clar, nu le place ideea unui Dumnezeu Judecător. Christopher Hitchens vorbește despre Dumnezeul care te urmărește după moarte și lucruri de genul. Și prin a evidenția această latură la care vom merge într-un moment, ei dau greș și nu văd că există o altă latură, anume partea în care Dumnezeu ne arată că Îi pasă de noi și că ne iubește.

    Să luăm lucrurile simple la început. Cineva ar putea să spună că instutuirea căsătoriei este un lucru teribil. Cine ar vrea să fie urmărit mereu prin casă de o femeie sau un bărbat? Și așa mai departe. Acest tip de descriere, deși este în parte adevărată – o persoană o privește pe cealaltă, ar lăsa la o parte tot ceea ce este frumos în relația de afecțiune, purtare de grijă, iubire, încredere și așa mai departe. Deci este un punct de vedere deformat. Spre exemplu, mulți oameni trecând prin momente grele au fost mângâiați știind că există un Dumnezeu căriuia Îi pasă de ei.

    Dacă vrem să mergem mai departe, este ideea judecății și ziua în care vom da socoteală cea care stă în spatele acestor lucruri. Ființele umane pretind că vor să fie libere și Îl văd pe Dumnezeu ca pe o amenințare pentru libertatea lor. Primul lucru care trebuie observat este că dacă nu există niciun Dumnezeu, atunci această viață este restricționată la vreo 70 de ani, iar forțele oarbe care ne-au creat ne vor prinde la sfârșit și vor zdrobi viața care ne-au dat-o. Vom sfârși într-o liniște a unui mormânt etern. Este vreo libertate aceasta, când suntem la cheremul unor forțe fără minte? Pe de altă parte, dacă credeți ceea ce cred eu, că există un Dumnezeu, atunci din aceasta avem anumite credințe. Una dintre ele, în credința creștină, este faptul că moartea nu este sfârșitul și că există o zi a judecății. Iar lucrul interesant este că atunci când citim unele descrieri biblice a acestei judecăți, acestea sunt foarte poetice și sună ceva de genul, „să bată din palme râurile, să strige de bucurie toţi munţii înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul!” (Psalmul 98:8) Departe de a spune că judecata lui Dumnezeu este ceva necruțător și urât, demn de frică. Ei erau bucuroși de faptul că Dumnezeu va veni și va judeca. De ce asta? Pentru că însemna că va fi făcută dreptatea.

    Să ne uităm la poziția ateilor. Pretinde că e interesată de dreptate, dar adevărul este milioane dacă nu miliarde de oameni nu au parte de dreptate niciodată. Dacă oamenii nu au parte de dreptate în viața aceasta – și foarte puțini au - nu există o viață viitoare pentru ca ei să o primească până la urmă. Deci, înseamnă că ei nu vor avea parte de dreptate niciodată. Cât despre ceea ce Biblia ne spune că Dumnezeu este un Judecător drept, corect și iubitor. Și dacă oamenii nu au parte de dreptate în viața aceasta, va fi o judecată în urma căreia o vor primi. Prin urmare, aceasta susține faptul că noii atei greșesc când spun că conștiința noastră este o iluzie în esență. Ei greșesc când spun asta, nu este o iluzie, trăim într-un univers moral. Dând la o parte Judecătorul, au dat la o parte orice speranță pentru dreptate și sfârșesc într-un univers care, în mintea mea, nu este deloc liber. Este o închisoare absolută.

    Deci, rezumând totul, trebuie spus în primul rând că este un punct de vedere deformat. În al doilea rând, noțiunea neexistenței lui Dumnezeu înseamnă a da la o parte dreptatea. Și, în ultimul rând, voi pune cele două noțiuni împreună. David Berlinski ne amintește că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un ofițer gestapo executa un evreu, iar evreul i-a spus chiar înainte să fie împușcat, „Dumnezeu te vede!” Și, desigur, ofițerul gestapo a râs. Hitchens poate să obiectiveze noțiunea unui Dumnezeu care îl vede. Dar oricând te gândești la Stalin, Hitler, Mao sau Pol Pot, adevărul este că ei nu au crezut că există un Dumnezeu care îi vede, iar milioane de oameni și-ar fi dorit să fi crezut.