Problema științei și a miracolelor este una foarte importantă.

    Mulți cred că filozoful iluminist scoțian David Hume a stabilit cum stă treaba cu mult timp în urmă, în secolul 18 și nu mai este nimic de spus, deci este imposibil pentru un om de știință să creadă în minuni. Ei bine, eu cred că David Hume nu a stabilit totul. De fapt, a-l citi pe David Hume este un lucru care aduce multă lumină, ceea ce presupun că trebuia să aducă iluminismul. Mi se pare foarte ciudat să fie David Hume cel care este citat în acest context. Pentru că la urma urmei, problema obișnuită împotriva minunilor este faptul că este împotriva legilor pe care știința le-a descoperit. Știința introduce o presupunere care are un efect, de aceea oamenii spun că orice efect fizic trebuie să aibă o cauză fizică, deci nu există loc pentru miracole. Lucrul interesant este că David Hume nu credea în relația cauză – efect. De fapt, el spunea, „Crezi că vezi o cauză și un efect, dar tot ceea ce vezi este asociat cu anumite evenimente din mintea ta. Nu poți să vezi cum un lucru cauzează un altul.” Un om de știință contemporan ar putea spune că acest lucru este absurd. Dar ideea este că îl avem aici pe David Hume care a scris împotriva minunilor, dar care nu credea în legea fundamentală cauză – efect care face posibile formulările și legile științifice. Asta mi se pare de-a dreptul amuzant.

    Al doilea lucru, David Hume pe drept a spus că credința unei persoane trebuie să fie proporțională cu dovezile. Dar nu o mulțime de dovezi te fac să crezi într-un miracol, pentru că miracolul, prin definiție, este ceva ce este contrar tuturor experiențelor.

    Deci, când examinezi în detaliu ceea ce Hume spunea și cum definea miracolul, vei vedea că le consideră înafara dimensiunii existenței. Nu pot avea loc pentru că sunt definite ca incapabile de a avea loc.

    Mie mi-ar plăcea să privesc asta în felul următor. Confuzia care apare în mintea multor oameni este faptul că legile naturii sunt în sine cauza. Dar nu sunt. Nicio minge de biliard nu a fost vreodată pusă în mișcare de legea mișcării a lui Newton. Oamenii care mânuiesc bățul pun mingile în mișcare. Legile lui Newton cu privire la mișcare descriu felul în care se va mișca mingea de biliard o dată ce va fi pusă în mișcare. Dar legile nu sunt cauze în acest sens. Și vor descrie traiectoria mingii pe masa de biliard dacă nimeni, desigur, nu își va băga mâna să ia mingea de acolo.

    Acesta a fost primul lucru pe care am vrut să îl spun. Legile sunt descrierile noastre a ceea ce observăm că se întâmplă, modelele care le observăm sunt bazele prin care noi putem face predicții. Dificultatea vine prin faptul că noi folosim cuvântul „lege” în două moduri, unul științific și unul legal. Lăsați-mă să ilustrez asta printr-o remarcă foarte ajutătoare pe care C.S. Lewis a făcut-o în acest context. Dacă pun 100+100 lire sterline în cutia mea de economii, sub pat în această seară, 100+100 fac 200. Este o lege a aritmeticii. Acum, dacă dimineață descopăr 15 lire, nu pot spune că legea aritmeticii a fost încălcată. Voi spune că legea Angliei a fost încălcată. Dar cum se face că știu că legea Angliei a fost încălcată? Pentru că știu legea aritmeticii. Cu alte cuvinte, cunoștința mea regularului, a legii este cea care mă îndreptățește să spun că cineva și-a băgat mâna în cutia mea de economii. Un alt eveniment a avut loc. Și cunoștința mea despre această lege mă face să spun că ceva dinafara acestui sistem, dacă vreți, s-a întâmplat.

    Să transpunem această ilustrație la un nivel mai înalt. Ca și creștin, cred că există un Dumnezeu care a conceput acest univers și-l susține. Și El a pus în ele aceste regularități pe care noi le-am inscripționat în legile noastre științifice. Ele sunt normalul, sunt felul în care universul funcționează în mod normal. Dar Dumnezeu, Creatorul, nu este un prizonier al acestor legi. El poate introduce un eveniment nou în acest sistem. Și, desigur, cum spunea C.S. Lewis, legile preiau imediat întâmplarea. Dacă transformi apa în vin și dacă bei prea mult, te va intoxica conform cu legile normale ale naturii. Dar legile naturii nu Îi  pot interzice lui Dumnezeu să introducă un nou eveniment în natură. Până la urmă, legile naturii nu Îl pot opri pe Dumnezeu să creeze totul la început cu normalul pe care știința l-a observat. Deci mie mi se pare că este o deducție foarte greșită să spui că știința împiedică, cumva, miracolele.

    Acum, desigur, observațiile științifice pot face din minuni ceva foarte improbabil. Noi observăm că oamenii morți, în mod normal, nu învie. Așa și este normal. Dar vedeți, dacă ar fi să recunoașteți un miracol - și, până la urmă, un miracol este prin definiție ceva ce este ieșit din comun – trebuie să știi care este normalul corespunzător, altfel nu vei putea să spui dacă lucrul este un miracol sau nu. 

    David Hume și mulți alții au crezut – și este încă foarte populară ideea – că oamenii care au scris Noul Testament, de exemplu, unde sunt înregistrate minunile lui Isus, au trăit în era preștiințifică, nu știau nimic despre legile naturii și, deci, pentru ei a fost foarte ușor să creadă că au fost minuni. De exemplu, Iosif când a descoperit că logodnica lui era însărcinată, nu a spus, „O, o minune uimitoare! Da, desigur!” Nu! El a vrut să o părăsească. De ce? Pentru că el știa ca orice om din zilele noastre de unde vin copiii. Nu era un idiot. Știa despre legea normală a naturii, deci a fost nevoie de convingere multă, de Dumnezeu Însuși pentru ca Iosif să înțeleagă că aici e vorba despre ceva foarte special, într-adevăr. Extraordinar de special, aici era vorba despre Dumnezeu introducându-Se pe sine în această natură, nu un simplu nou eveniment. Ideea este foarte clară. A mai fost spusă de un orb pe care Isus l-a vindecat. Chiar de la început el le-a spus oamenilor care l-au întrebat, „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.” El știa normalul, astfel a recunoscut că ceea ce Isus a făcut a fost un miracol. Desigur, sunt scrieri care ne spun că nu ar trebui să acceptăm orice miracol. Unele dintre ele sunt bizare, absurde și extreme. De aceea, în mod deliberat mă trezesc în această situație cu privire la minunile lui Isus Hristos din Noul Testament. Trebuie să recunoaștem meritele fiecăreia. Trebuie să ne întrebăm împreună cu David Hume care este dovada pentru ele. Și pentru că unele dintre ele sunt atât de zguduitoare, în mod particular învierea lui Isus Hristos, trebuie să avem dovezi enorme. Dar aș vrea să susțin că avem! Una din cele mai mari dovezi este ridicarea Bisericii creștine și tot ceea ce stă în spatele ei. Dar acesta este un subiect pentru altădată.