Făcând parte din povestea Crăciunului şi a naşterii lui Isus în această lume, există o poveste întunecată a pierderii şi a tragediei, a lacrimilor şi a durerii, pe care Matei (2:16) a numit-o în mod tradiţional „masacrul inocenţilor”. În acel pasaj ni se spune despre uciderea tuturor copiilor de parte bărbătească de la vârsta de 2 ani în jos, din regiunea Betleemului. Evenimentul este profund tulburător, dar este, de asemenea, parte a înregistrării istorice a nașterii lui Hristos – Chiar este? S-a întâmplat acest lucru cu adevărat din punct de vedere istoric? Sau a fost acest masacru al inocenților o poveste inventată de primii creștini? Și dacă evenimentul este adevărat din punct de vedere istoric, dacă un asemenea masacru public chiar s-a întâmplat, de ce nu există alte înregistrări istorice pentru a confirma eveniment? Pentru răspunsuri, îi urăm „bun venit” invitatului nostru special, Paul Maier - un istoric respectat pe scară largă - în ceea ce va fi un episod mai lung decât de obicei. Până la pensionarea sa, Maier a lucrat drept profesorul de istorie antică Russell H. Seibert, la Western Michigan University. De asemenea, el este autorul multor cărţi de ficţiune și a numeroaselor cărți de non-ficțiune, inclusiv „În plinătatea timpului: un istoric priveşte către Crăciun, Paște şi la Biserica timpurie”, precum şi numeroase cărţi pentru copii, inclusiv: „Primul Crăciun”. Dr. Maier, vă mulțumesc pentru că sunteţi alături de noi. Vreau să vă întreb dacă Matei 2:16 s-a întâmplat cu adevărat, din punct de vedere istoric. Există un semn de întrebare cu privire la acest eveniment. Dar înainte să ajungem la acest subiect, cine este acest personaj pe care îl cunoaştem din povestea Crăciunului ca fiind Irod cel Mare?

    Ei bine Tony, s-ar putea să fii surprins de cei vei auzi, dar chiar dacă nu o să crezi, dacă vei fi întrebat vreodată care este personajul din lumea antică despre care avem cele mai multe dovezi primare din surse originale, răspunsul nu este Isus, nici Pavel, nici Cezar Augustus, nici Iulius Cezar, nici Alexandru cel Mare. Nu, ci răspunsul este Irod cel Mare. De ce? Pentru că Josephus ne dă două suluri întregi despre viața lui Irod cel Mare. Şi aceasta este un material mai primar decât oricare altul. Şi nu cred că Irod a meritat acest lucru. El a fost un politician remarcabil, care a avut succes, care menţinea pacea cu Roma, care a cucerit Iudea chiar din 63 î.Hr., însă el a acționat ca un guvernator roman în străinătate. El este, pur și simplu, cunoscut ca un rege-client, ceea ce înseamnă că de multe ori când romanii cucereau o nouă provincie ei nu doreau să trimită guvernatori în acel loc. El a fost un rege local care a făcut o treabă destul de bună deci da, el poate fi numit rege, dar e clar că el a fost deferent Romei pentru întreaga sa administrație. El a fost la conducere din 40 î.Hr. când i-a fost acordat titlul de „rege”. El nu a luat de fapt controlul asupra terenului până când, cu ajutor roman, a îndepărtat adversarii din Ierusalim, iar la începutul anului 37 î.Hr. şi-a început domnia, până la moartea sa, în anul 4 î.Hr. De fapt, el a avut un succes remarcabil într-o mulțime de feluri. El merită titlul de „Irod cel Mare”, dacă privim spre realizările din marea parte a vieţii lui. El a fost, desigur, cel care a reconstruit marele templu din Ierusalim. El a fost cel care a creat de unul singur un oraş aparţinând de Cezareea unde nu era niciun port bun. El a creat un port prin scufundarea unor năvi, pe care le-a folosit mai apoi pe post de bază pentru a crea un dig în altă coastă rectilinie a mării. El a construit Cezareea în 12 ani şi a mai construit şi alte oraşe asemănătoare. În Ierusalim a modificat la exterior întreg oraşul, în plus faptului că şi-a construit un palat superb. El a avut un Hipodrom (un stadion), teatre şi multe altele. El a fost un fel de monarh elenistic. De asemenea, el a construit 7 cetăţi mari pe întregul teritoriu, de rezistenţă, din care el putea să-şi apere administraţia. Una dintre ele, cea mai faimoasă, desigur că a fost Masada, situată de-a lungul colțului de sud-vest al Mării Moarte. Tot e a atins, din punct de vedere diplomatic, se pare că s-a transformat în aur. A păstrat pacea între Ierusalim şi Roma, deci din acest punct de vedere a avut mult succes.

    Da, a avut succes din punct de vedere politic. Dacă există o altă latură a lui Irod cel Mare. Explicaţi partea paranoică a lui Irod care începe să apară mai tărziu în viaţa acestuia.

    Practic, el a fost responsabil pentru multe dintre problemele de acasă. Casa lui a fost o cutie de viermi, pur și simplu, pentru că s-a căsătorit cu 10 neveste şi fiecare în parte i-au născut căpetenii, iar fiecare dintre aceşti băieţi îşi făceau planuri pentru a deveni numărul 1 – și nu poate exista decât un singur număr 1. Şi dacă nu existau două sau trei intrigi colaterale înainte ca ei să-şi bea sucul de portocale dimineaţa, îţi dai seama că ceva nu era în regulă. Josephus ne oferă doar o poveste hidoasă despre ceea ce se întâmpla în acea familie, încercări de otrăvire a unui frate împotriva altui frate. Irod a fost atât de zguduit încât trimite spre moarte 3 din fii săi doar pentru că erau suspectaţi de trădare. Îşi trimite la moarte soţia sa favorită din toate cele 10. Mariamne a fost preferata lui. Ea a fost o prințesă Macabean hasmoneană pe care o trimite spre moarte apoi îşi omoară şi soacra - una dintre numeroasele soacre, ar trebui să specific. El l-a invitat pe marele preot la Ierihon pentru o baie. Au jucat un joc foarte dur de polo pe apă și l-au înecat. Şi-a omorât numeroşi unchi şi vreo doi verişori. Unii au spus că este un adevărat familist, ştii tu, în sens negativ. De fapt, chiar Augustus însuşi, care l-a respectat mereu pe Irod, a spus: „Aş prefera să fiu porcul lui Irod decât fiul acestuia”. Acesta este un dublu joc de cuvinte. În greacă este „hus” și „huios”, o întorsătură inteligentă de cuvinte, iar cealaltă idee este că măcar acolo porcii nu erau sacrificaţi pentru consumul uman – şi aveau o mai bună şansă la supravieţuire. Și de aceea a fost un joc de cuvinte genial din partea lui Augustus.

    Da. La un moment dat târziu în viața lui, Irod complotează pentru a ucide un stadion plin de lideri evrei. Complotul eşuează, dar ce dezvăluie acest lucru despre el?

    Ei bine, Josephus are un lucru foarte hidos de raportat cu privire la Irod, din ultimele sale luni de viaţă. A fost foarte paranoic, deşi avea câteva părţi ale realităţii. De exemplu, el a fost îngrijorat de faptul că nimeni nu-i va jeli propria moarte. Desigur că acest lucru arăta cât de precisă îi era moartea. Ei pregăteau o sărbătoare generală. Şi nimănui nu i-ar plăcea să moară cu gândul că alţii vor dansa pe mormântul său. Deci avea de gând să le dea oamenilor ceva pentru ai face să jelească. În anul 4 î.Hr. era la palatul său pe timp de iarnă din Ierihon. Acesta e singurul loc din Ţara Sfântă unde nu este frig şi nici nu ninge. E la 1200 de paşi sub nivelul mării. Irod era pe moarte. El a încercat fiecare cale de atac din lume pentru a opri banda de boli care îl duceau spre moarte. El a mers la izvoarele calde de pe colțul de nord-est al Mării Moarte. Nici acest lucru nu l-a vindecat. Deci, el se întoarce în palatul său din Ierihon şi îşi invită sora, Salome, pentru ai spune: „Vreau ca tu să arestezi toţi liderii iudei şi să-i închizi chiar în Hipodromul de sub acest palat”. Apropo, Hipodromul a fost chiar descoperit arheologic. Şi Salome face cum i s-a spus, apoi îl întreabă: „Frate, de ce fac acest lucru?”, iar Irod îi spune: „Ei bine, ştiu că atunci când voi muri, evreii se vor bucura. Deci vreau să le dau un motiv pentru care să jelească”. Deci el doreşte ca toţi acei lideri iudei să fie executaţi în acel Hipodrom astfel încât mii de gospodării să plângă în momentul în care Irod cel Mare moare. Deci, este acesta genul de om care ar fi omorât copiii din Betleem? Da, eu aşa cred.

    Da, mai mult ca sigur. Vorbind de Matei 2, Biblia consemnează această scenă din paranoia lui Irod apărută mai târziu în viaţa acestuia. Magii îi aduc la cunoştinţă nașterea unui nou Rege in Betleem. Irod vrea să ştie unde s-a născut acesta pentru a-şi elimina noul rival. Magii, înţelepţi fiind, nu se mai întorc la Irod. Apoi Irod răspunde acestui lucru prin faptul că a ucis toți băieții cu vârsta de la 2 ani în jos, din Betleem şi din regiunile înconjurătoare. În tot ceea ce scrie despre Irod, Josephus nu menţionează această întâmplare - de fapt, nu există nicio dovadă, în afară de cea biblică, care să afirme că acest masacru chiar s-a întâmplat. Ce spuneţi despre acest lucru?

    Este chiar interesant. Josephus chiar nu menţionează acest lucru. Și, prin urmare, o mulțime de critici ai Bibliei năpustesc asupra acestui aspect al povestirii şi spun că nu a avut loc. Acum, vă rog să înţelegeţi că acest argument este unul al tăcerii şi că este cea mai slabă formă de argument pe care o poţi avea. Aşa cum spunem noi - profesional vorbind - lipsa dovezilor nu este o dovadă a absenței. În acest caz, unul sau două lucruri s-ar fi putut întâmpla. E posibil ca Jopsephus să fi auzit de această întâmplare şi să nu o folosească pentru că nu erau sute de copii ucişi, ci doar vreo 12 sau 15. Mortalitatea infantilă în lumea antică a fost atât de mare, încât această întâmplare nu ar fi impresionat cititorul prea mult, fie că crezi fie că nu. Eu cred că dacă aş fi fost Josephus și ar fi trebuit să aleg între povestea în care Irod a murit chiar înainte de moartea sa, cred că aş fi ales povestea în care el era pe cale să ucidă sute de lideri evrei. Este posibil ca Iosif să nu fi auzit de această întâmplare. Spun încă o dată, doar pentru simplu fapt că în micul Betleem nu erau prea mulţi copii - era un sat cu aproximativ 1500 de locuitori. În studiul meu actuarial, Betleemul la acel timp nu avea mai mult de 2 duzine de copii cu vârsta de la 2 ani în jos, iar jumătate din ei erau fete. Deci nu e mare scofală şi cred că Josephus ori nu a auzit despre această întâmplare ori nu a considerat-o destul de importantă pentru a o scrie. Deci, acest lucru nu se opune versiunii lui Matei în niciun fel. De fapt, chiar mă contraziceam acum câţiva ani în legătură cu masacrul infanţilor cu un profesor de la Wagner College din New York, care susţinea că întreaga poveste e ficţiune - că un masacru de sute de băieţi iudei le-ar fi sărit în ochi şi altor istorici. Ei bine, sunt de acord cu faptul că aşa s-ar fi întâmplat în cazul în care erau sute de băieţi sacrificaţi. Dar acest lucru e ridicol! Un sat cu asemenea dimensiune să aibă care să aibă sute de băieţi cu vârsta de 2 ani sau mai mici? Nu ar putea fi cazul. Și „toate ţinuturile acestora”. Ei bine, uite cum stă treaba. Ierusalimul e la 5 mile depărtare, corect? Deci şi Ierusalimul ar fi inclus, dacă am lua literalmente „toate ținuturile acestora”. Vorbim despre Betleem şi probabil o jumătate de milă în jurul lui, atunci când vorbim despre împrejurimile Betleemului.

    Fascinant – și totuşi rămâne o tragedie. Deci, în cele din urmă, ca istoric, în mintea ta, există vreun motiv pentru care să te îndoieşti de istoricitatea sacrificării inocenților?

    Nu văd o singură iotă de dovadă care să justifice că acest lucru nu s-a întâmplat. Și, prin urmare, spun din nou, nu există niciun motiv de îndoială în ceea ce mă priveşte. Cu siguranţă că Luca nu a auzit despre această întâmplare. Amintiți-vă, Matei și Luca nu copiază unul de celălalt atunci când vine vorba despre Nașterea Domnului. Acest lucru e chiar bun, deoarece în acest fel ei pot atinge povestea din unghiuri diferite. Eu cred că s-a întâmplat cu adevărat – şi să ne aducem încă o dată aminte că primul martir al creştinismului nu a fost Ştefan, a fost Isus. Dar nici măcar Isus. Din punctul meu de vedere, primul martir în biserica creștină a fost primul copil care a fost ucis în Betleem, iar noi mereu trecem cu vederea acest lucru.