Haideți să începem prin a răspunde următoarei întrebări: cine sunt creștinii? Deoarece, presupun că o întrebare atât de fundamentală este adresată de către cineva care privește creștinismul din exterior și s-ar putea să nu aibă nici măcar vreo idee clară și reală despre cine suntem noi cu adevărat.

    Creștinii sunt oameni care recunosc că, deși toți oamenii au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, nu reușim să fim ceea ce Dumnezeu așteaptă din partea noastră. Prin urmare, oamenii au păcătuit împotriva lui Dumnezeu și au minimalizat valoarea slavei Sale prin faptul că au tratat lucrurile făcute de Dumnezeu ca fiind mai valoroase decât El Însuși. Creștinii recunosc că merităm să fim pedepsiți pentru acest lucru. Noi chiar credem acest lucru! Acest lucru chiar este o infracțiune gravă împotriva Creatorului Universului. Și chiar mai mult, suntem conștienți de faptul că Dumnezeu nu este just doar în pedepsele sale, dar și în răbdare și iubire. El chiar a trimis un Salvator, pe Fiul Său, Mântuitorul, Isus Hristos în această lume pentru a purta pedeapsa pe care noi am merita-o. Chiar Biblia ne spune acest lucru: „Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” (Romani 10:9), iar asta semnifică salvarea de mânia lui Dumnezeu, de pedeapsa lui Dumnezeu, salvarea din iad și primirea vieții veșnice.

    Deci, creștinii sunt oameni care au crezut în Isus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru păcatele lor, care a înviat din morți, care astăzi domnește în Rai și care va reveni. Ei se încred în Isus în fiecare zi ca fiind Salvatorul lor de păcate și de judecată, autoritatea supremă și cea mai mare Comoară a noastră.

    Acei oameni, creștinii, sunt descriși în Biblie ca nefiind indivizi izolați, ci un singur trup cu mai multe mădulare, deoarece ei toți sunt uniți în Isus prin credință. Și datorită acestei unități în Isus datorită acestei naturi corporative a creștinismului, există Biserica. Biserica nu este o clădire. Nu este o structură de cărămizi și mortar. Biserica reprezintă adunarea creștinilor, strânși împreună cu scopul de a exprima acea unitate în Isus și pentru a se închina Lui. Așa cum ne spune și Biblia: „Voi – creștinii - sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare este un mădular al lui” (1 Corinteni 12:27). Deci, strângerea laolaltă în diferite adunări este esențial ca fiind un mod de exprimare a faptului că Isus a murit pentru a creea niște oameni uniți, nu doar niște indivizi creștini izolați. Deci, găsim în Biblie descrieri despre adunările creștinilor din secolul I, care se adunau regulat. Despre acest subiect se leagă și întrebarea de azi. „De ce mergi la biserică?” De exemplu, în 1 Corinteni 11:17 scrie că „în primul rând, atunci când vă adunați laolaltă ca o biserică”. Sau în 1 Corinteni 14:23: „Deci, dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc”. Toate aceste texte sunt urmate de instrucțiuni despre modul în care trebuie să ne purtăm în adunările Bisericii. Apoi, găsim indicații în Scriptură și despre ceea ce ar trebui să facem când ne strângem laolaltă.

    Deci, această întrebare ar putea înseamna: „de ce te duci la biserică?” sau „ce faci atunci când mergi la biserică?” Permite-mi să specific câteva dintre aceste lucruri. Toate instrucțiunile din Biblie pornesc de la faptul că Isus este viu și este vrednic de a primi atenția noastră corporativă și închinarea noastră regulat. În alte cuvinte, aceste lucruri pe care Biblia spune că ar trebui să le facem nu sunt accidental scrise în Biblie. Acestea sunt organic legate de faptul că creștinii cunosc, iubesc și urmează Persoana vie a Domnului Isus, care a murit pentru a crea un popor pentru El Însuși, un popor care să se închine.

    De exemplu, în Efeseni 5:19 scrie că noi ar trebui să ne adresăm în modul următor: „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului”. Deci, dacă te vei duce la o biserică specifică, vei auzi cel mai probabil destul de multe cântece, iar acest cântat are scopul de a oferi o exprimare de laudă din toată inima pentru Dumnezeu, pentru Isus, pentru toate lucrurile pe care Ei le-au făcut pentru a ne salva din păcatele noastre, de mânia lui Dumnezeu, de iad și de o veșnicie mizerabilă.

    Apoi, citim instrucțiuni despre rugăciunile înălțate împreună, nu doar despre cântat, ci și despre rugăciuni. De exemplu, în 1 Corinteni 14:16, ni se spune că nu ar trebui să ne rugăm în public într-un mod enigmatic deoarece alți oameni nu ar fi capabili să înțeleagă ceea ce noi am spus și s-ar putea ca ei să spună cu greu un „amin” - acesta nefiind scopul rugatului în public!

    Pe urmă, citim instrucțiuni despre predicile care trebuie să fie inspirate din Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel ne spune în 2 Timotei 3:16 că: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe.” Apoi, îi spune pastorului tânăr Timotei (2 Timotei 4:2): „Predică Cuvântul!” Deci, o parte componentă din slujbele din majoritatea bisericilor creștine este o predică, moment în care un anumit pastor este chemat și înzestrat de Dumnezeu pentru a studia și a înțelege Biblia, ca mai apoi să se ridice și să proclame ceea ce Dumnezeu a spus în Biblie, pentru încurajarea, întărirea, unificarea și motivarea oamenilor lui Dumnezeu, ca ei să fie ascultători și slujitori printre oamenii din jurul lor, pentru slava lui Hristos.

    Apoi, desigur că citim instrucțiuni în Biblie în legătură cu Cina Domnului și botezul în apă, aceste două ordonanțe, cum le numim noi, ar trebui să marcheze adunările creștinilor. Botezul în apă se întâmplă doar o dată ca eveniment personal în viața unui creștin - lucru care introduce creștinul în moartea și învierea lui Hristos, iar prin imersia în apă, introduce omul în creștinism. În schimb, Cina Domnului este o experiență repetată ca fiind participarea alături de Hristos atunci când mâncăm pâinea și bem paharul, care semnifică corpul Său străpuns și sângele Său vărsat pentru păcatele noastre. În diferite biserici acest eveniment are loc la momente diferite. Unii au Cina Domnului în fiecare săptămână, iar alții au acest eveniment o singură dată pe lună. Biblia nu specifică cât de des ar trebui să avem Cina Domnului. Doar spune că (1 Corinteni 11:26): „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.”

    Dacă această întrebare înseamnă: „Bine, dar de ce faci aceste lucruri duminica? De ce merg creștinii duminica la biserică?” Răspunsul este: pentru că creștinismul își are rădăcinile în iudaism. Creștinismul s-a născut printre iudei, iar Biblia iudeilor este prima parte a Bibliei creștinilor. Printre iudei, în cele zece porunci a fost specificat (Exodul 20:8): „Adu-ţi aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti!” Sabatul era ziua a șaptea, adică ziua de sâmbătă, nu duminica. Deci, a existat o a șaptea zi în care iudeii se adunau laolaltă.

    În secolul I, când biserica creștină a apărut datorită venirii lui Isus, obiceiul creștinilor - după cum ni se spune în Faptele Apostolilor scrisă de Pavel - era ca în ziua de sabat să se adune în sinagogi împreună cu iudeii și să-L propovăduiască pe Hristos. Motivul pentru care creștinii au schimbat ziua și au început să meargă la închinare în prima zi a săptămânii este faptul că Isus a fost înviat în prima zi a săptămânii, iar această zi a ajuns să fie numită „ziua Domnului”(Apocalipsa 1:20). Putem citi exemple despre adunările din ziua Domnului sau din prima zi a săptămânii în cartea Faptele Apostolilor 20:7. Ei s-au adunat laolaltă în „prima zi a săptămânii”. Sau în 1 Corinteni 16:2, ei urmau să se strângă împreună și să-și aducă donațiile în prima zi a săptămânii. Deci, acesta este motivul pentru care noi ne închinăm duminica. Isus a înviat dintre cei morți, a creat un nou popor pentru El însuși, inaugurând o nouă omenire, o nouă creație cu o nouă zi pusă de-o parte pentru închinare.

    Deci, permite-mi să rezumez toate aceste lucruri în felul următor. Motivul pentru care creștinii se duc la închinare în zilele de duminică este pentru că noi am fost salvați de păcatele noastre, uniți cu un Hristos înviat care încă trăiește și uniți unii cu alții prin credința în Isus. Datorită acestei uniri cu Isus și unii cu alții, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne cheamă regulat, săptămânal să aducem dovezi ale bucuriei noastre corporative și ale recunoștinței noastre față de Dumnezeu prin închinare, nu doar ca niște indivizi creștini izolați împrăștiați, ci prin adunări corporative care să aibă ca scop rugăciunea, cântatul, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și celebrarea ordonanțelor lui Isus.