Acesta este un subiect larg și foarte important. Prin anii ’95 am fost amestecat în dispute referitoare la așa zisul teism deschis, care susține faptul că Dumnezeu este deschis pentru schimbarea viitorului, în sensul că El nu deține o cunoștință exhaustivă despre ceea ce va urma să se întâmple. Așa că, El e deschis sugestilor. Eu consider acest punct de vedere total greșit, nebiblic, dezonorabil pentru Domnul, subestimând Evanghelia și scopul pe care Îl are Dumnezeu în această lume. Deci, puteți vedea de ce eram amestecat în această dispută. Unul dintre argumentele folosite de către susținătorii acelui curent este faptul că există pasaje în Biblie în care se spune că Dumnezeu regretă sau se pocăiește – cum este scris în traducerea King James – de ceea ce a făcut, deci, prin urmare, înseamnă că El nu a prevăzut ce avea să se întâmple în urma decizilor Sale. Altfel, nu ar fi acționat în acel mod, dacă ar fi știut că va regreta cu adevărat.

    Ceea ce urmează să fac este să iau doar textul din 1 Samuel 15:11, deoarece mă gândesc că dacă îl putem explica pe acesta și restul Bibliei va putea fi înțeles corect. Atunci când Saul nu îl ascultă pe Samuel, Dumnezeu spune că regretă, sau că se pocăiește - în traducerea lui King James. „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.” Acesta a fost 1 Samuel 15:11. Deci, unii au susținut, după cum am zis deja, că din moment ce Dumnezeu regretă că l-a făcut rege, prin urmare, dacă ar fi ca El să facă încă o dată această alegere, nu l-ar fi pus pe Saul rege deoarece nu putea să prevadă ce se va întâmpla. Căci dacă era altfel, de ce ar mai fi regretat, dacă ar fi știut din timp consecințele deciziei Sale?

    Acum, eu nu consider că acesta este un motiv destul de întemeiat împotriva existenței precunoașterii deținute de Dumnezeu – o precunoaștere completă, exhaustivă – a ceea ce urma să se întâmple din cauza lui Saul. Am să mai menționez încă câteva motive. Unul are legătură cu complexitatea vieții emoționale a lui Dumnezeu, iar celălalt motiv are de-a face cu contextul din 1 Samuel 15, unde cred că scriitorul face ceva explicit pentru a nu ne lăsa să ne facem o părere greșită despre preștiința lui Dumnezeu.

    Deci, prima problemă în legătură cu acel punct de vedere este faptul că se consideră că Dumnezeu nu ar vrea sau nu ar putea lamenta o stare de lucruri pe care chiar El a decis să aibă loc. Dar eu consider că această presupunere nu este adevărată din punct de vedere al experienței, cât și din punct de vedere al Bibliei. Dar și mai important, inima lui Dumnezeu e capabilă de combinații emoționale complexe, infinit mai remarcabile decât ale noastre. El ar putea foarte bine să fie capabil de a avea părere de rău în urma a ceva ce chiar El a decis să se întâmple. Dumnezeu s-ar putea să privească în trecut chiar la momentul în care a decis ceva și să-I pară rău de acel lucru într-o privință, chiar în timp ce poate afirma că, în altă privință, acel lucru e bun. Iată un exemplu din experiența acumulată de mine. Poate că vă va fi de folos.

    Dacă l-aș plezni pe fiul meu pentru că nu m-a ascultat, iar el s-ar lua și ar fugi de acasă deoarece eu l-am lovit, s-ar putea ca eu să simt remușcare pentru că l-am pleznit. Nu în sensul că nu sunt de acord cu ceea ce am făcut, ci în sensul că mă simt trist pentru că acea lovitură a fost necesară și că a fost o parte a modului înțelept de a rezolva problema cu fiul meu în acea situație – dar aș fi trist și pentru că el a fugit de acasă. Dacă ar trebui să o fac din nou, tot l-aș plezni. Acesta era lucrul corect pe care trebuia să-l fac, chiar dacă știam că una dintre consecințe ar putea fi înstrăinarea pentru puțin timp. Din punct de vedere, sunt de acord cu faptul că acea lovitură a fost necesară, dar în același timp, din alt punct de vedere, regret că a trebuit să-l lovesc. Dacă o asemenea combinație de emoții e posibilă pentru mine în decizile limitate pe care le pot face, nu-mi este greu să-mi imaginez că mintea infinită a lui Dumnezeu – și infinita complexitate a vieții emoționale a lui Dumnezeu – ar putea fi capabilă de ceva similar sau de ceva chiar și mai complex.

    Cel mai important lucru din contextul din 1 Samuel 15 nu este efortul pe care eu îl depun ca să-mi imaginez viața emoțională a Lui. Versetul 11 spune așa: „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat”. Apoi, ca să clarifice situația și să ne protejeze de a întrebuința greșit versetul 11, El ne spune în versetul 29 – asta este cu 18 versete mai târziu – „Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.” Acum, ideea versetului pare să fie că, deși există o posibilă regretare din partea lui Dumnezeu – pentru că ne spune în versetul 11 că Lui i-a părut rău –, există o altă posibilitate de a nu regreta, cum ni se spune în versetul 29. Același cuvânt se găsește și în Evrei. Da, Lui îi pare rău. Nu, nu-I pare rău. Și normal că diferența ar fi aceea că regretările lui Dumnezeu au loc în ciuda faptului că El are o perfectă cunoaștere asupra oricărui lucru – asta înseamnă să fii Dumnezeu – în timp ce regretările majorității au loc din cauza lipsei de cunoaștere. Modul lui Dumnezeu de a regreta unele lucruri este unic. Dumnezeu nu este un om căruia ar trebui să-I pară rău, ne spune scriitorul, ceea ce înseamnă că Dumnezeu nu este un om care ar trebui să regrete în același mod în care noi, oamenii, regretăm în necunoștiință de cauză.

    Pentru ca Dumnezeu să poată spune: „Simt durere pentru că L-am pus pe Saul rege” nu este același lucru ca și „Nu L-aș mai face rege dacă ar fi să mai retrăiesc acest moment.” Pentru că tot L-ar fi pus rege. Dumnezeu este capabil de a simți durere datorită unui fapt care va aduce răul – care va aduce durere, tristețe și nefericire – și totuși să permită ca acel lucru să aibă loc, din motive înțelepte. Deci, în viitor, când se va uita înapoi la acea faptă, El poate să simtă acea puternică suferință pentru acea faptă care știa că va conduce la condiții triste, cum a fost neascultarea lui Saul. Una dintre cele mai mari implicații a acestor lucruri este faptul că atunci când Dumnezeu ne promite ceva, El o face cu o întreagă precunoaștere a tuturor circumstanțelor viitoare, deci, prin urmare, El nu este prins niciodată cu garda jos. Și așa, promisiunile Sale vor rămâne în conformitate cu înțelepciunea Sa nemărginită.