Există o diferență enormă între disciplinarea lui Dumnezeu asupra copiilor Săi și judecata Sa asupra inamicilor Săi. Deci, sper că voi putea să vă ajut să simțiți diferența, pentru că este foarte important pentru umblarea voastră în credință.

    Deci, permite-mi să scot în evidență diferența dintre cel două prin o serie de pasaje biblice – cu două pasaje. Acestea sunt enorm de importante. Atunci când vorbesc despre judecata lui Dumnezeu asupra dușmanilor Săi, mă refer la nenorocirea pe care o va aduce asupra lor, neavând vreun scop de purificare sau de restaurare, ci doar pentru a-Și exprima sfânta judecată, mustrarea Sa – nu este vorba de vreo restaurare. Această judecată se bazează precis numai pe ceea ce dușmanii merită. Nu are loc pentru ca El să-Și demonstreze mila, ci pentru a-Și demonstra dreptatea și judecata. De exemplu, în Apocalipsa 16:5-6: „L-am auzit pe îngerul apelor spunând: ‚Tu eşti drept – Tu, Cel Care eşti şi Care erai, Tu, Cel Sfânt - pentru că ai judecat aceste lucruri. Fiindcă ei au vărsat sângele sfinţilor şi al profeţilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge! Sunt vrednici de aceasta!’” Deci, iată dovada că este o judecată retributivă. Aceasta vine asupra păcătosului numai datorită faptului că o merită, ci nu pentru ca această pedeapsă să le fie de vreun folos.

    Poți vedea asta și mai clar în Apocalipsa 19:1-3, deoarece, aici, judecata este eternă, nu doar temporară. Deci, este clar că această judecată nu are loc pentru a ajuta o persoană să devină mai sfântă, ci o pedepsește pentru lipsa ei de sfințenie. Iată ce scrie în acel pasaj: „După toate acestea, am auzit în cer ceva ca un glas puternic al unei mari mulţimi, spunând: ‚Aleluia! Mântuirea, slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru. pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte! El a judecat-o pe marea prostituată care a pervertit lumea cu desfrânarea ei! A răzbunat sângele robilor Săi, vărsat de mâna ei!’ Au spus a doua oară: ‚Aleluia! Fumul ei se va ridica în vecii vecilor!’”

    Deci, la asta mă refer atunci când vorbesc despre pedeapsa lui Dumnezeu asupra păcatului în contrast cu disciplinarea copiilor Săi. Judecata aceea e ceea ce vinovatul merită. Este sfântă, dar este doar mustrare eternă. Prin urmare, nu este creată pentru a reabilita. Această judecată arată corectitudinea lui Dumnezeu și scoate în evidență cât de valoroasă este mila pentru aceia care au primit-o.

    Pe de altă parte, Dumnezeu descrie disciplinarea Sa pentru copiii Săi foarte diferent și mai pe larg în textul din Evrei 12:5-11. Ascultați cât de diferit este: „Și aţi uitat în întregime încurajarea pe care v-o spune ca unor fii: ‚Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului, nu te descuraja când eşti mustrat de El’” (Evrei 12:5). Luați aminte: aceasta este disciplinare, nu pedeapsă. Aceasta i se întâmplă fiului lui Dumnezeu pe care îl iubește și dorește să-L facă mai bun, chiar dacă asta Îi produce neplăcere lui Dumnezeu. Poți observa asta prin faptul că este folosit verbul „a mustra”. Și continuă: „pentru că Domnul îl disciplinează pe cel pe care-l iubeşte şi pedepseşte pe orice fiu pe care-l primeşte. Răbdaţi încercările de dragul disciplinării! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Care copil nu este disciplinat de tatăl lui? Însă dacă voi nu aveţi parte de disciplina de care au parte toţi copiii, atunci sunteţi copii nelegitimi, nu fii! Mai mult, în cazul părinţilor noştri omeneşti, ei ne-au disciplinat, iar noi i-am respectat; n-ar trebui, cu atât mai mult, să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Ei ne-au disciplinat pentru scurt timp, aşa cum li s-a părut lor cel mai bine, însă El ne disciplinează pentru binele nostru, ca să avem parte de sfinţenia Lui.”

    Aceasta este marea diferență: „El ne disciplinează pentru binele nostru, ca să avem parte de sfinţenia Lui.” Aceasta este diferența față de pedeapsa lui Dumnezeu asupra dușmanilor Săi. „Întotdeauna, orice disciplinare este mai degrabă dureroasă decât plăcută, dar, mai târziu, cei care au fost disciplinaţi prin ea adună rodul paşnic al dreptăţii” (Evrei 12:11).

    Deci, spun din nou: este o enormă diferență între lucrurile dureroase care apar în viața noastră pentru a ne disciplina - create pentru binele nostru pentru a putea urma sfințenia Sa ca și copii iubiți – și acea experiență oribilă a mustrării unde, pur și simplu, purtăm ceea ce merităm și experimentăm judecata lui Dumnezeu pentru totdeauna. Această judecată are și un nume: iadul. Și, desigur – acesta s-ar putea să fie un obstacol – multe din lucrurile dureroase din viața de creștin se datorează păcatelor noastre: unele pe care le-am comis înainte de a deveni creștini și unele pe care le-am comis de când suntem creștini.

    Când lumea întreabă: „Cum putea vedea asta ca pe o disciplinare și nu ca pe o pedeapsă?” sună ca și cum ar putea să se facă greșeala de a gândi că acțiunea de disciplinare a lui Dumnezeu poate să fie doar rezultatul apărut în urma comportamentului nostru corect poate în timpul persecuției, iar pedeapsa lui Dumnezeu apare doar în urma unui comportament greșit. Dar nu așa se întâmplă. S-ar putea ca disciplinarea lui Dumnezeu pentru noi, creștinii, să apară în urma comportamentului nostru păcătos. Poți observa acest lucru în 1 Corinteni 11:30 și următoarele versetele. Unii creștinii păcătuiseră. Ei chiar păcătuiseră prin modul în care au tratat Cina Domnului. Iată răspunsul lui Dumnezeu: „de aceea mulți dintre voi sunt slabi și bolnavi, iar unii au și murit” – au murit din cauza greșelii lor în fața Cinei Domnului, al păcatului lor. Creștinii păcătuiesc. Unii și mor din această cauză.

    El continuă: „ Dar dacă ne cercetăm, nu mai suntem judecaţi. Însă când suntem judecaţi de către Domnul suntem disciplinaţi, ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea” (1 Corinteni 11:31-32). Cât de minunat. Acesta este un exemplu uluitor al judecății disciplinare a lui Dumnezeu care merge atât de departe chiar până la omorârea propriilor copii. Acea moarte este efectul disciplinar al păcatului din viața copilului, deoarece aceasta îl ține departe de iad. Este scris: „Ca să nu fim condamnaţi împreună cu lumea”. Din această cauză El ne poate lua din această lume. Cât de minunat!

    Deci, există o enormă și prețioasă diferență între judecata lui Dumnezeu care răspăletește fiecăruia după meritele sale pedeapsa și disciplinarea Sa pură prin intermediul suferinței noastre. Această diferență nu stă la baza suferinței umane – fie că e spre bine sau spre rău. Aceasta se trage din scopul și planul lui Dumnezeu pentru suferința noastră.