Un profesor de desen m-a ajutat neintentionat sa descopar cateva adevaruri cu privire la viata mea spirituala…
La un om care practica desenul putem vorbi de 2 coordonate: talentul si exercitiul.
Talentul il mostenesti si nu e vrednic de laudat in comparatie, bineinteles, cu munca care o depui la un desen. Talentul este mereu acelasi dar paletat in forme diferite prin exercitiu.
Profesorul meu mai spunea ca el este neutru fata de talentul elevilor sai. Ceea ce pe el il intereseaza este exercitiul.
Un desen bunicel al unui student talentat prezinta mai putin interes pentru el decat desenul unui elev mai putin dotat dar care arata semne de evolutie in timp.

Nu am putut sa nu fac paralela din prisma spirituala: Mantuirea este un dar oferit prin gratia lui Dumnezeu. In ce masura te simti capabil sa te falesti cu un lucru pe care l-ai primit?
Dumnezeu ne-a pus la dispozitie talente si oportunitati… panza si culoare… un desen in continua evolutie care trebuie sa-l prezentam intr-o zi in fata lui…si de valoarea caruia vom da socoteala.

Amintiti-va de pilda cu talantii… Unuia i-a dat un singur talant si acesta l-a ingropat in pamant de frica ca nu-l va putea administra.El si-a primit osanda din partea stapanului pentru ca nu a adus rod. Dar cel care a primit 10? Oare nu a adus el tot 10 ? Cum credeti ca s-ar fi raportat stapanul la situatia lui daca ar fi adus inca 8 talanti in loc de 10 sau tot atatia cati a primit?

Cu cat ai mai mult cu atat ti se cere mai mult…cu cat cunosti mai mult si nu implinesti cu atat vei fi tras la raspundere mai mult… Toate sunt intr-un echilibru dumnezeiesc, neperceput de mine si de tine, dar in planul si atotstiinta lui Dumnezeu.

Eu nu vreau sa ajung la poarta cerurilor tarandu-ma pe coate in imparatie: “Inca putin si nu as fi reusit”.
Vreau sa sparg portile, sa dau buzna inauntru si sa strig triumfator: “Am reusit! ”

Nu cred ca Sfantul Petru si-ar face griji de porti…