Îl citeşti pe Origen şi lectura te entuziasmează. L-am citit şi eu în tinereţile mele; peste ani m-am mai aplecat asupra ideilor lui. Te îndemn însă să-l citeşti cu precauţie căci, aşa cum cred că ai observat; întreaga lui gândire este marcată de filozofia greacă, atât de prezentă în Alexandria lui natală şi în preocupările lui din tinereţe. Gândul că mai târziu, spre bătrâneţe, a scris probabil o "Retractaţiones" precum Augustin, m-a determinat să am o anumită înţelegere faţă de multele aberaţii teologice pe care le-a scris. Îmi scrii că expresia atât de dragă lui şi care se găseşte în exegeza pe care el a făcut-o textului biblic "Legea este duhovnicească" expresie luată de la apostolul Pavel.. "mi-a oferit o cheie aproape sigură pentru dezlegarea unor înţelesuri ascunse şi m-a incitat să caut cu şi mai multă râvnă Adevărul dincolo de slovă, adică dincolo de faptul istoric obiectiv…".

În ce mă priveşte, îţi atrag atenţia că marele Alexandrin, în râvna lui pentru cunoaştere şi nu numai, a ajuns să nege chiar şi suportul istoric al Adevărului, fie pentru a descoperi adevăruri tainice, fie pentru a înnobila oarecum printr-o alegorizare excesivă anumite momente "vulgare" ale istoriei biblice, pentru a nu răni sensibilitatea intelectualilor de formaţie culturală grecească care se întorceau la credinţă. Ştii că tratatul "Despre principii" – şi poţi verifica aceasta – a stârnit grave conflicte în biserică, ea reproşându-i nu numai dispreţul faţă de istoria sfântă, ci şi negarea acesteia. În adevăr, el susţinea că anumite texte din Scriptură n-au nici un sens literal valabil şi nici o coerenţă logică decât spiritualizate. Şi pentru că tot suntem la cartea Proverbele lui Solomon, vreau să-ţi spun că adesea el cita ca un argument în favoarea afirmaţiilor sale Proverbe 26:9. El se întreba: "Cum poate un spin să vină în mâna unui om beat? Logic este cu neputinţă – susţinea el – de aceea trebuie căutat sensul pur dincolo de suportul literal". Oricum, citeşte-l dar, în ce mă priveşte mă îndoiesc că "cheia" pe care ţi-a oferit-o el se potriveşte la toate "uşile". Marele Stăpân a hotărât că unele "uşi" trebuie să rămână închise multă vreme iar altele definitiv. Mai mult, dragul meu, să nu te pomeneşti că într-un fapt epic banal pe care-l găseşti în Scriptură cauţi ceea ce nu este şi, dacă nu este, vei face tu să fie. Este un păcat extrem de subtil, de a adăuga la Adevărul lui Dumnezeu subiectivismele noastre. (Proverbe 30:6).


Cu toate acestea, te îndemn, continuă lectura la "Sfinţii Părinţi" dar nu uita Biblia, să fie pe locul de frunte în preocupările tale. Adică, să mă folosesc de cuvintele unor călugări benedictini prin care recomandau confraţilor lor Enchiridionul fericitului Augustin, să-ţi fie Biblia deci "opera într-adevăr de aur, de răsfoit zi şi noapte cu mâna". Nu voi încheia această digresiune asupra lui Origen înainte de a-ţi spune încă ceva despre acest mare om. Ambrozie, un om bogat, cel care l-a susţinut pe marele cărturar în timpul vieţii lui şi a cheltuit cu publicarea operelor acestuia, mărturiseşte despre Origen într-o scrisoare, din care fericitul Ieronim ne-a păstrat un fragment:..in prezenţa lui Origen, scria Ambrozie, niciodată n-am mers la culcare înainte ca unul din fraţi să facă auzite Scrierile Sfinte, n-am mâncat niciodată fără lectură; aşa am făcut zi şi noapte astfel că lectura urma rugăciunii şi rugăciunea lecturii".


Dar să ne întoarcem la lectura cărţii "Proverbele" lui Solomon şi să-ţi dau răspunsul cu care îţi sunt dator la întrebarea de ce sunt pomenite doar trei locuri în care striga Înţelepciunea: "piaţa", "uliţa" şi "poarta cetăţii?" (Proverbe 1:20-21). Au aceste locuri o anumită semnificaţie, sau sunt ele reprezentative pentru viaţa individului sau a societăţii în general? Evident, dragul meu, că această întreită localizare: "uliţa" şi "poarta cetăţii", nu este la voia întâmplării şi de aceea nu trebuie să te grăbeşti cu lectura cărţii, pentru a nu-ţi fi spre pagubă. Caută să te îmbogăţeşti prin lecturare, prin memorare, fără grabă şi prin cugetare liniştită. Dacă ar fi să ne folosim de cuvintele noastre, am putea spune că cele trei locuri numite mai sus, unde striga Înţelepciunea sunt din punctul de vedere al lui Dumnezeu trei mari focare de infecţie morală şi de aceea vrea El ca glasul Înţelepciunii să se audă aici, unde este rădăcina şi izvorul răului. Iată de ce prezenţa Înţelepciunii în uliţă trebuie să ne dea de gândit, căci prezenţa ei aici nu este întâmplătoare. Oricine ştie, că fiind un domeniu public, adică aparţinând în egală măsură tuturor, strada este printre puţinele locuri în care viaţa societăţii umane se exprimă concret în toată diversitatea ei, adesea vulgară.


În această viermuială care este uliţa, individul simte adesea ispita eliberării de constrângerea principiilor morale, locul devenind astfel un traseu al pângăririi sufleteşti: reclame provocatoare, priviri indecente, expresii triviale greu de suportat, adesea spectacole ale ruşinii, conflicte, judecăţi în pripă, dispreţ faţă de aproapele necunoscut, discuţii inutile, pierdere de vreme, etc. Expresii ca: "l-a crescut strada", "copilul străzii", sau "moravurile străzii" vin să accentueze ceea ce am spus, subliniind şi mai mult această diformitate a "uliţei". În final, ce am putea spune despre "uliţă"? Este nimic mai mult decât un spaţiu al relaxării iresponsabile pentru cei mai mulţi indivizi şi al contaminării păcătoase. Mi se pare normal ca aici să se audă cel mai mult strigătul Înţelepciunii lui Dumnezeu, pentru ca cei ce iau seama la cuvintele ei să fie feriţi de orice pângărire. Dar la ce ţi-ar folosi, dragul meu, această strigare dacă n-ai auzi cuvintele ei, întâi în "sanctuarul" conştiinţei tale, unde le-ai aşezat printr-o atentă şi cucernică învăţare. Şi la urma urmei, nici un glas nu răsună atât de puternic precum cel care îl auzi în propriu-ţi cuget:


"Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!" (Proverbe 1:10).
"N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei, şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei" (Proverbe 6:25).
"...şi cine răspândeşte bârfelile este un nebun..." (Proverbe 10:18b.)
"Cine defaimă pe aproapele său este fără minte..." (Proverbe 11:12).
"Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat..." (Proverbe 14:21).
"Ochii tăi să privească drept, şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta" (Proverbe 4:25).
"Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii" (Proverbe 4:23).
"Inţelepciunea strigă pe uliţe...". Dacă eşti gata să o asculţi şi acolo, Ea îţi va păzi integritatea aşa că nu te vei întoarce acasă din "uliţă" mai împuţinat sufleteşte, cum se întâmplă de obicei, ci, dimpotrivă, mai bogat în Duhul ei (Proverbe 1:23).


Despre "piaţă" ce să-ţi spun? Nu-ţi voi spune lucruri noi, ci în general ceea ce este comun tuturor oamenilor, aceea ce ştiu toţi. Vreau să-ţi spun doar că în antichitate, ca şi astăzi, de altfel, piaţa era un loc destul de central în care oamenii se întâlneau cu un scop precis: pentru a vinde şi a cumpăra. Numai că în piaţă conştienţa oportunităţii unui câştig facil şi imediat, evident în detrimentul celuilalt, adică al cumpărătorului, face ca principiile onestităţii faţă de aproapele să fie rar întâlnite aici, căci în piaţă spiritul înşelării este la el acasă. Aşa se face că limba cântarului şi limba negustorului, grăiesc împreună graiul minciunii, alături de gesturile de politeţe şi amabilitate care nu numai că nu au nici o nobleţe dar şi acestea sunt aservite nelegiuirii ascunse în gestul mercantil. Prin urmare, într-un astfel de loc, dragă frate, caracterul şi cinstea negustorului creştin sunt serios puse la încercare, căci ispita de a face negoţ nu numai cu mărfuri, ci şi cu principii, este amplificată de mulţimea celor care au un singur gând: cât mai mulţi bani. Cât de mult putem fi influenţaţi de psihologia mulţimii, este evident şi din avertismentul divin: "Să nu te iei după mulţime ca să faci rău" (Exodul 23:2). Să nu te miri aşadar, dacă Scriptura conferă termenului "piaţă" semnificaţii babilonice, fiind şi un simbol pentru "Babilonul cel mare" care, în finalul istoriei va fi distrus de mânia lui Dumnezeu (Apocalipsa 18:2). Dar ce strigă aici în piaţă Înţelepciunea? S-o ascultăm:



"Cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă îi este plăcută" (Proverbe 11:1).
"Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui" (Proverbe 16:11).
"Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului" (Proverbe
20:10).
"Domnul urăşte două feluri de greutăţi, şi cântarul mincinos nu este un lucru bun" (Proverbe 20:2).


Este interesant să aflăm, iată, că Înţelepciunea lui Dumnezeu este interesată în ce măsură dreptatea este respectată nu numai în comerţul cel mai mărunt, ci şi în modul cum ne derulăm afacerile, dacă am falsificat sau nu greutăţile de cântărit, pe cele de lungime şi cele de încăpere... Nu la voia întâmplării Dumnezeu a poruncit cu fermitate ca unităţile de măsură etalon să fie păstrate la Templu, sub stricta supraveghere a Leviţilor (1 Cronici 23:29). Şi să nu uităm nici o clipă că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, care va fi o Împărăţie a dreptăţii (1 Corinteni 6:9).


Ce are Înţelepciunea de spus la "poarta cetăţii"? Multe! Dar mai întâi trebuie să ştii că în lumea veche, împărţirea dreptăţii se făcea adesea la poarta cetăţii de către un consiliu cetăţenesc, alcătuit din bătrâni înţelepţi; un fel de tribunal la care participau adesea mulţi spectatori, fie amatori, fie trecători de ocazie (Rut 4:1-2). Putem presupune că actul justiţiar se vroia la urma urmei şi o lecţie de morală ce se ţinea în aer liber, vizând instruirea cetăţenilor şi întărirea în spiritul practicării dreptăţii. Cu toate acestea trebuie să constatăm că împărţirea dreptăţii între oameni a fost cel mai adesea dificilă, deoarece însuşi omul chemat să împartă dreptatea este puternic înclinat spre nedreptate, ba se şi hrăneşte cu nedreptatea şi o bea precum apa (Iov 15:16; Proverbe 26:6). Iată de ce este revoltător să vezi simbolul justiţiei umane, o "Doamnă" legată la ambii ochi, de voie sau de nevoie, nu ştiu, ţinând în mâna stângă o balanţă cu care cântăreşte faptele oamenilor, iar în mâna dreaptă o sabie cu care probabil le sancţionează. Şi chiar dacă şi-a propus să-şi lege ochii pentru a nu căuta la faţa omului, mă întreb, cum vede în ce măsură cântăreşte drept faptele petenţilor şi cum loveşte cu sabia acolo unde trebuie?

Poate că de aceea împărţirea dreptăţii se face adesea la întâmplare. Dar şi mai grav este că din când în când îşi mai dezveleşte un ochi nu pentru a privi potrivirea balanţei, ci pentru a privi faţa unora din cei care apelează la serviciile ei. Faptul acesta l-a făcut pe regele Solomon să constate că: "...în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rânduit pentru dreptate este răutate" (Eclesiastul 3:16) şi de asemenea reproşul Dumnezeului Dreptăţii, adresat judecătorilor pământului: "Până când veţi judeca strâmb, şi veţi căuta la faţa celor răi? Faceţi dreptate... Dar ei nu vor să ştie nimic, ci umblă în întuneric; de aceea se clatină toate temeliile pământului" (Psalmul 82:2-3, 5). Dar şi Înţelepciunea strigă cu putere: "Buza care spune adevărul va fi întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă"(Proverbe 12:19).


"Cel ce iartă pe cel vinovat şi osândeşte pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului" (Proverbe 17:15).
"Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit, şi cel ce spune minciuni nu va scăpa "(Proverbe 19:9).
"A face dreptate şi judecată este mai plăcut Domnului decât jertfele"(Proverbe 21:3).
"Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită o nimiceşte" (Proverbe 29:3).


Deja am zăbovit prea mult asupra acestei scrisori, de aceea socotesc cuviincios să mă opresc aici, nu însă înainte de a te ruga să-ţi păstrezi urechea inimii sensibilă la strigarea Înţelepciunii, chiar dacă nici tu nici eu, nu facem parte din corpul juraţilor cetăţii. Asta însă nu ne exclude nicidecum de la practicarea dreptăţii în "micul nostru regat", mai ales că ne socotim fii ai Dumnezeului Dreptăţii. Apostolul Pavel ne sfătuieşte în scris: "Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v-am spus şi v-am adeverit" (1 Tesaloniceni 4:6). Dar şi mai devreme regele Solomon scria: "Dar celor ce judecă drept le merge bine, şi o mare binecuvântare vine peste ei" (Proverbe 24:25). Altfel spus, dacă exersăm dreptatea în Numele Domnului, chiar şi în lucrurile mici, ne pregătim pentru marea binecuvântare, când alături de Domnul Isus, o vom împărţi în mod desăvârşit în Împărăţia Sa la sfârşitul istoriei. Alege!
Cu bine, Zaharia Bica