Te înşeli dacă crezi că am uitat să mă achit de datoria pe care o am faţă de tine, o datorie mai veche, fiindcă am amânat-o pentru un timp mai prielnic. N-am uitat de asemeni că orice datorie amânată face să crească dobânda. Dar acum, dacă tu ţi-ai înnoit rugămintea şi eu m-am întărit în hotărârea de a-mi plăti deocamdată datoria, lăsând pentru mai târziu ceea ce mai rămâne. Îmi scriai să-ţi lămuresc sensul promisiunii făcute de Domnul Hristos tâlharului, în urma rugăciunii rostite de acesta în acele momente de tulburătoare agonie din Golgota.


Pentru început cred că e potrivit să-i consemnez aici rugăciunea, de altfel, scurtă: "Şi a zis lui Isus: "Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!" Şi, de asemenea, răspunsul Domnului: "Isus a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 24:42-43). Fac acum o precizare necesară şi anume faptul că expresia "rai" din răspunsul Mântuitorului este similară cu aceea de "Împărăţie" din rugăciunea tâlharului.


Vreau să-ţi spun de la bun început că toate discuţiile care le purtăm pe acest text, discuţii adesea furtunoase, s-ar fi putut potoli de mult, dacă am dori să ştim câte ceva despre istoria semnelor de punctuaţie aşa cum au fost aşezate ele în textul biblic. Au şi ele povestea lor. De importanţa a ceea ce-ţi scriu, sper să te convingi imediat. Vreau însă mai întâi să fac precizarea că în Biblia ta (ediţia Cornilescu), la textul cu pricina, găsim particula întăritoare "că" (adică în text "că astăzi vei fi cu Mine în rai"), care ţine în textul românesc locul virgulei, întărind astfel ideea că în aceeaşi zi tâlharul, împreună cu Domnul Isus, s-au suit în rai.


În Noul Testament de limbă greacă, pe care îl poţi consulta şi tu, particula întăritoare "că" este înlocuită cu o virgulă, sensul promisiunii rămânând acelaşi. O întrebare îndreptăţită se ridică acum. Cine a aşezat virgula înainte de cuvântul "astăzi", aşa încât promisiunea Mântuitorului să capete sensul actual? Împreună cu textul biblic a inspirat oare Duhul Sfânt şi aşezarea semnelor de punctuaţie, din moment ce ele au un rol atât de mare în determinarea sensului unei afirmaţii pe care, iată, a făcut-o chiar Domnul? Să facem acum un pic de istorie.


Din cercetările tale în cărţi, ştii că marea majoritate a manuscriselor după care s-au făcut traducerile Noului Testament au fost scrise în limba greacă. Pe aceste manuscrise textul se scria cu litere mari, cu majuscule, cuvintele se scriau unele după altele fără intervale despărţitoare şi fără semne de punctuaţie, aşa încât citirea şi intonaţia textului ţinea de abilitatea lectorului. Ceea ce-ţi spun, poţi verifica, fie privind cel puţin în fotocopie un manuscris grecesc, fie o inscripţie funerară pe care o poţi vedea la muzeul de istorie din oraşul tău. Pentru că ştiu că eşti curios acum să ştii cum vine asta, îţi scriu în greceşte promisiunea făcută de Domnul Isus tâlharului, aşa cum apare ea în manuscrisele vechi, dar eu ţi-o scriu cu caractere româneşti: AMINSOILEGOSIMERONMETEMOUESINENTOPARADEISO. Acest tip de scriere a fost în uz până în secolul al IX-lea când s-a simţit nevoia din motive practice să se separe cuvintele şi să se aşeze semne de punctuaţie potrivite. Deocamdată să le despărţim şi noi: AMIN SOI LEGO SIMERON MET EMOU ESI EN TO PARADEISO. Dar cum încă nu se aşezaseră semnele de punctuaţie, sensul acestei promisiuni ţinea de libertatea fiecăruia de a-l descoperi, evident avându-se în vedere armonia întregii Scripturi în această problemă. Odată însă cu aşezarea semnelor de punctuaţie într-un anumit fel, i s-a răpit cititorului libertatea de a alege. De acum, textul îl obligă să accepte sensul dat prin semnele de punctuaţie, adică să creadă că în aceeaşi zi, Domnul Isus împreună cu tâlharul s-au mutat în Rai. Fac aici o paranteză ca să-ţi spun că, dacă Domnul Hristos s-ar fi suit în Rai în ziua morţii Lui, n-ar fi consolat-o pe Maria în gradina mormântului asigurând-o: "Nu mă ţinea", i-a zis Isus; "căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru" (Ioan 20:17).


Să ne întoarcem acum în secolul al IX-lea, să pătrundem într-un scriptoriu şi să vedem unde vor pune această virgulă de scandal, teologii vremii, atât de intoxicaţi de altfel cu filozofia maestrului Platon. Vom vedea cu mirare cum, fără să ţină cont nici măcar de acele puţine cuvinte pe care Isus Însuşi le-a spus femeii în Gradină şi orbiţi de credinţa lor grecească în nemurirea sufletului, vor aşeza astfel "piatra de scandal": AMIN SOI LEGO, SIMERON MET EMOU ESI EN TO PARADEISO. Adică în româneşte: ("Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai"). Acum dacă îţi permiţi să schimbi locul virgulei după acel "astăzi", atunci promisiunea Domnului Isus este răspunsul potrivit la rugăciunea tâlharului, o rugăciune de altfel corectă în raport cu învăţătura Mântuitorului. Ştiu că eşti curios să ştii unde pun eu virgula. Dacă vei citi "Dialogurile lui Platon" şi în special cel intitulat "Alcibiade" (vezi Platon - Opere vol. I. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedica Bucureşti 1976), vei înţelege doctrina nemuririi sufletului după înţelepciunea păgânului Platon, apoi citeşte Biblia de la prima carte, Genesa, şi până la ultima carte, "Apocalipsa", şi vei înţelege doctrina cu privire la suflet după înţelepciunea Celui care ne-a creat şi în final vei înţelege cu siguranţă unde pun eu această virgulă buclucaşă. Aici socotesc potrivit să mă opresc.


Vreau să-ţi spun că, în timp ce-ţi scriam aceste rânduri, m-am hotărât să nu mai amân şi dacă mi-am plătit datoria faţă de tine după putinţă, să-mi plătesc acum şi dobânda, care a crescut peste aşteptări. Câteva gânduri duhovniceşti pe marginea textului din cartea "Proverbele lui Solomon" capitolul 6, versetele 6-11. Într-un fel mă şi bucur să am această posibilitate, întrucât în una din scrisori te plângeai de un fel de lene, descurajare şi dezgust, care te încearcă, exprimându-te oarecum metaforic: "a început să-mi apună elanul tinereţii". Este adevărat, dragul meu, că după o anumită vârstă, tentaţia de a ne abandona idealurile de la început devine aproape agresivă şi mulţi cedează, socotind că şi-au făcut datoria principală şi n-au decât ca de acum înainte să trăiască din capitalul spiritual pe care l-au câştigat. Am citit undeva că sfântul Bernard îşi apostrofa pe unul din fraţi, căzut în această capcană, de a fi mulţumit cu starea în care ajunsese:

- "Frate vrei să progresezi?
- Nu.
- Atunci vrei să te întorci înapoi?
- Nu.
- Atunci ce doreşti?
- Vreau să rămân ceea ce sunt, nici mai bun nici mai rău...
- Atunci tu cauţi un lucru imposibil. Nu poate exista în această lume ceva ce să nu
sufere schimbări în afară de sigur Dumnezeu, în care nu este nici măcar umbra de schimbare."


Aşadar, dragul meu, dacă îl parafrazăm pe sfântul Bernard, am putea spune că spiritul nu poate rămâne fix într-o stare şi că dacă nu ne sporim în fiecare zi avuţia duhovnicească, vom pierde în schimb în fiecare zi câte puţin din ea. Prin urmare, dacă dispare dorinţa de îmbunătăţire, apare sigur pericolul de înrăutăţire. Ştii bine că persoanele în vârstă găsesc mai degrabă o plăcere mai mare să vorbească despre ceea ce au făcut şi au văzut în timpul vieţii decât să mai facă sau să mai înveţe ceva. O astfel de senilitate este nepermisă în lucrurile spirituale şi acest fapt este subliniat după cum vei vedea şi în textul mai sus menţionat, care ne întâmpină cu porunca fermă: "Du-te la furnică, leneşule; uită-te cu băgare de seamă la căile ei, şi înţelepţeşte-te!" (Proverbe 6:6).



Textele fundamentale parcurse până aici ne-au arătat cel puţin patru surse la îndemâna noastră, din care putem să ne astâmpărăm setea de înţelepciune:
1) "gura Domnului" "Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere" (Proverbe 2:6).
2) Cuvântul inspirat şi scris a Bibliei. "Ţine învăţătura, n-o lăsa din mână; păstreaz-o, căci ea este viaţa ta" (Proverbe 4:13).
3) Pedagogia părinţilor: "Ascultaţi fiilor, învăţătura unui tată, şi luaţi aminte, ca să pricepeţi" (Proverbe 4:1).
4) Universul creat de Dumnezeu: "Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul, şi prin pricepere a întărit El cerurile; prin ştiinţa Lui s-au deschis Adâncurile, şi strecoară norii roua" (Proverbe 3:19-20).

Zaharia Bica