Cuvintele acestea aparţin profetului Balaam, rostite într-un complex de împrejurări bulversat de evenimente inedite:
- poporul Israel, plecat cu aplomb din Egipt, era epuizat de călătorie, irascibil şi chiar dispus să se întoarcă înapoi!
- o parte din popoarele aflate-n drum au fost învinse, iar vestea aceasta a umplut de groază alte popoare şi în special pe Madian şi Moab, a cărui împărat Balac este hotărât să apeleze la orice mijloace, inclusiv la blesteme pentru a rezista în faţa lui Israel!  El apelează la serviciile lui Balaam în schimb promiţându-i bogăţie şi cinste;
- Balaam refuză la-nceput categoric şi se părea că insistenţele lui Balac n-au nici-o şansă!, dar când a doua delegaţie a lui Balac vine la Balaam, acesta avea deja inima înclinată spre câştig!… Tentaţia îl biruise!

 Pe drum însă, măgăriţa lui Balaam vede ceea ce profetul nu vedea, deşi pretindea că el, Balaam, era omul cu ochii deschişi. Mai mult, Domnul a deschis gura măgăriţei, care vorbind în grai omenesc îl aduce pe Balaam la gânduri mai bune; apoi Domnul deschide şi ochii lui Balaam, să vadă obstacolele din drumul care ducea la pierzare. Se pare că Balaam a înţeles lecţia, lucru confirmat de evenimentele care au urmat, când binecuvântarea rostită asupra lui Israel îl irită pe împăratul Moabului determinându-l să renunţe la serviciile profetului.

Dumnezeu îl va folosi pe Balaam în acest complex de împrejurări, pentru a proclama una din cele mai frumoase profeţii mesianice, care din perspectiva divină trebuia să fie anunţul cu privire la veacul de aur al lui Israel – venirea lui MESIA!

Merită să subliniem faptul că în pelerinajul lui Israel prin pustie, aşteptările lui Israel erau îndreptate spre Canaan şi nu spre Mesia!  Întrebările lui erau legate de ajungerea în Canaan, pentru că acesta reprezenta viitorul imediat.  Surprinzător, Dumnezeu nu răspunde vociferărilor şi nemulţumirilor, dar nici aşteptării lor, ci aduce-n primplan speranţa mesianică, a tuturor evreilor credincioşi începând cu Avraam!  Canaanul era doar o verigă cu iz temporar, dar atunci şi-acum perspectiva omului natural nu poate depăşi orizontul temporarului!  Doar credinţa în Dumnezeu ne ridică privirea-n sus, ne developează promisiunile Lui, regăsindu-ne în ele identitatea şi împlinirea.

“ÎL văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de-aproape….”.  Un mesaj clar care înglobează în puţinele cuvinte certitudine, bucurie şi speranță;  în acelaşi timp este o triplă chemare: la aşteptare, răbdare şi ascultare adresate unei lumi în derivă, de către Dumnezeul suveran peste istorie, creaţie şi univers.  În dragostea Sa, Dumnezeu a întocmit planul (unic) al răscumpărării lumii înfăşurat în jurul lui Mesia, plan profetic de importanţă cosmică! 

 Nu faptul că omul a pus piciorul pe lună (dacă l-a pus) este evenimentul cosmic!  Ci certitudinea că Fiul lui Dumnezeu a pus piciorul pe pământ, are valoare cosmică.  Iniţiativa mântuirii ca şi preţul de cost, Dumnezeu şi le-a însuşit INTEGRAL!  O promisiune (Gen 3:15), un om (Avraam), un popor (Israel), o ţară (Canaanul), un legământ (cu David), un mesaj profetic (reluat aproape în fiecare generaţie), care a întreţinut speranţa mesianică peste veacuri, un loc (Betleem), o fecioară (Maria), o stea călăuzitoare, o iesle într-un grajd, UN  PRUNC (ISUS), şi-un mesaj care se mai aude încă: “…Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut UN MÂNTUITOR care este HRISTOS  DOMNUL! 

Acesta este o parte a traseului profetic conceput şi plantat în istorie de către Dumnezeul iubitor de oameni, care prin Fiul Său a venit la noi, prin DUHUL a rămas cu noi lăsându-ne promisiunea REVENIRII LUI.