Nu îmi propun să transmit vremea de sâmbătă, dar probabil va fi soare şi se va mai topi zăpadă. Ci vreau să aduc în atenţia ta, stimabile cititor, un alt subiect, şi anume: „asemănarea care există dintr vreme şi oameni!”.



Nu de puţine ori am auzit această expresie adresată în dreptul unor persoane, prezente sau absente de la discuţie :„X! Lasă-mă şi cu el, nu l-ai văzut, între el şi vreme nu este nici o diferenţă!” sau „măi omule bun tu nu vezi că nu se poate conta pe cuvântul tău? Ce mi vremea de afară, ce mi cuvântul tău! Tot una-i!”... Plecând de la aceste afirmaţii, şi experimentând pe pielea mea, am înţeles că una dintre caracteristicile de bază ale vremii este: Instabilitatea! Nu de puţine ori în miez de vară cu cer perfect senin m-am întors acasă murat de ploaia revărsată şi care bineînţeles m-a prins în oraş fără umbrelă! Dacă ai ajuns să crezi în vreme aş putea spune fără teama de a greşi că naivitate mai mare nu există, ai fi de compătimit! Dar problema instabilităţii e mult mai dureroasă când se aplică la creştini, la oameni! Pentru mine nu ar fi jignire mai mare ca să-mi spună cineva că asemănarea mea cea mai bună este cu vremea, că sunt ca şi vremea! Şi cu durere scriu acum aceste rânduri, sunt unii care s-au obişnuit să trăiască aşa şi logic, să se şi comporte ca atare! În toate domeniile vieţii ei dau dovadă de instabilitate, nu au constanţă. Azi sunt pe cel mai înalt munte al spiritualităţii şi bucuriei creştine, iar mâine abia dacă mai reuşeşte să-şi adune cioburile din praful drumului; azi sunt gata să moară pentru Christos şi Cuvântul Lui, iar mâine susţin atât de înflăcărat o erezie de te doare capul după o discuţie cu el; azi sunt cei mai plini de pasiune şi râvnă pentru orice proiect care se iniţiază, iar mâine au şi uitat de ora la care avea loc întâlnirea de rugăciune ca Domnul să dea biruinţă; azi sunt cei mai integrii că ar fi gata să ardă pe rug pe oricine pentru cea mai mică abatere, iar mâine au şi uitat de principiile Scripturii pentru obţinerea unor bunuri dar oricum trecătoare; azi sunt gată să meargă pe câmpurile de misiune nu numai din Oltenia, ci până la marginile pământului, iar mâine nu mai şti de unde să-i aduni din câmpurile de căpşuni şi portocali din Spania... creştini ca vremea!



Dumnezeu nu apreciază începutul unor lucruri, ci Scriptura menţionează că sfârşitul lor este mult mai important în ochii Stăpânului! Pocăit vremelnic, de vreme bună, pocăit căruia numa-i ninge şi plouă (adică, pocăit care nu e mulţumit niciodată de nimic, căruia nu-i ajunge niciodată nimic, care nu găseşte bucurie pentru viaţă), nu există!


„Vreme trece... vreme vine...

TU?... rămâi acelaşi creştin constant?”.