Povestirea despre Zaharia şi înger(Luca 1:8-11) ne dă de înţeles că oamenii din ciudata noastră vreme văd lucrurile tare neclar. E nevoie de un real efort al minţii pentru a ne scutura de filozofiile false care ţin masele de oameni în strânsoarea lor.

Dacă ne gândim doar la America deocamdată, am putea spune, cu toată precizia, că marea majoritate a populaţiei noastre gândeşte la fel despre aproape orice. Dreptul nostru de a fi în dezacord, cu care tare ne mai lăudăm, e o glumă pentru oricine vede mai departe de vârful nasului. În afară de unii rebeli, neimportanţi numeric, noi, americanii, reacţionăm identic la stimulii sociali din jurul nostru. Suntem la fel de atent condiţionaţi precum poporul Germaniei sub dictatura lui Hitler sau ruşii sub tirania lui Stalin. Diferenţa e că această condiţionare a noastră nu este realizată cu forţa, ci prin publicitate şi alte mijloace de educare în masă. Presa, radioul şi diversele forme dramatice, dintre care cinematograful deţine supremaţia, au spălat creierul americanului obişnuit cu un succes la fel de mare ca şi cel al maşinăriilor propagandei totalitariste. Desigur, nu există ameninţări, lagăre de concentrare sau poliţie secretă, însă, totuşi, treaba se face. Iar dovada eficienţei sale se vede din faptul că oamenii cu creierele spălate nici nu-şi dau seama de ceea ce li s-a întâmplat şi vor întâmpina o astfel de idee cu hohote răsunătoare. Însă, fie că râde, fie că plânge, victima tot victimă rămâne.

Un semn rău-prevestitor al concepţiilor noastre deformate este atitudinea noastră falsă faţă de lucrurile obişnuite. S-a răspândit printre noi ideea că tot ce e obişnuit e demodat şi nu face două parale. Aproape nici unui lucru nu i se mai permite să fie doar ceea ce este-în zilele noastre totul trebuie să fie ,,procesat.” La unele niveluri ale societăţii, de exemplu, imaginea unei mame care-şi alăptează copilul va smulge exclamaţii de mirare, dacă nu chiar dezaprobare pe faţă. N-au inventat producătorii mâncare pentru copii mai bună decât laptele matern? Oricum, acesta nici măcar nu a fost pasteurizat şi nici nu e produs la fabrică. Şi cum ar putea Mrs. America să fie splendidă în timp ce e ocupată cu o treabă atât de umilă şi obişnuită?

Mania goanei după splendoare şi dispreţul faţă de tot ce e obişnuit sunt semne vestitoare de rău în societatea americană. Chiar şi religia trebuie să fie strălucitoare. Şi în caz că nu ştiţi ce e splendoarea, vă pot lămuri: e un amestec de sex, vopsea, material de umplutură şi lumini artificiale. A venit în America odată cu şleahta jazz-ului şi a cinematografiei, a fost mai întâi acceptată de lume, iar apoi a intrat, cu mers trufaş, în biserică- plină de vanitate, de narcissism şi strâmbături de nas. În loc să-L avem în mijlocul nostru pe Duhul lui Dumnezeu, avem acum spiritul splendorii, artificial precum moartea pictată, şi la fel de gol precum craniul care îi slujeşte drept simbol.

Faptul că avem acum de-a face cu un nou spirit în religie nu e doar o figură de stil. Noul creştinism a introdus în mod clar concepte noi care ne întâmpină cu obrăznicie ori încotro ne-am întoarce între graniţele creştinismului evanghelic. Virtuţile simple, atât de dragi inimii prorocului şi apostolului, şi încărcătura predicilor solemne şi înfocate ale înaintaşilor noştri protestanţi au fost scoase la pensie şi alungate cu surle şi trâmbiţe. Creştinul de tip nou nu mai vrea să fie bun, sfânt sau virtuos. Vrea doar să fie fericit şi liber, să aibă ,,pace sufletească” şi, mai presus de toate, vrea să se bucure de fiorii plăcuţi ai religiei, fără vreunul dintre pericolele ce o însoţesc. El aduce abordării Noului Testament un concept păgânizat asupra modului creştin de viaţă, şi răstălmăceşte Scriptura, făcând-o să spună ce vrea el să audă. Creştinul de tip nou face toate acestea, susţinând în acelaşi timp, sus şi tare, că descinde în linie directă din apostoli şi că e un adevărat fiu al Reformei. Modelele spirituale ale unei astfel de persoane nu sunt oamenii sfinţi, ci jucătorii cu mingea, bătăuşii pe care se pun pariuri şi stelele de spectacol, sentimentale , dar neregenerate, care vin de oriunde, numai din ceruri nu.

Adevăratul creştinism este construit pe Biblie, iar Biblia este duşmanul oricărei prefăcătorii. Simplitatea, sinceritatea şi smerenia sunt şi acum virtuţi de aur în împărăţia lui Dumnezeu. Îngerul i-a apărut lui Zaharia în timp ce el îşi împlinea obligaţiile obişnuite şi prozaice. Nu era nimic strălucitor în ceea ce avea de făcut acest sfânt bătrân. Nu era nici o fanfară, nimic dramatic- doar un bun bătrân care făcea ceea ce fusese învăţat să facă. El nu căuta nici un fel de publicitate. Oamenii ocupaţi de afară nu-i acordau nici o atenţie. În această epocă confuză, oare îndrăznim prea mult dacă sperăm că vor mai fi nişte creştini care să creadă încă în îngerul lucrurilor obişnuite?

Haideţi să stingem pentru un timp luminile colorate şi să vedem ce se întâmplă. Poate că ochii noştri se vor obişnui cu lumina lui Dumnzeu. Şi, cine ştie? Poate cineva va vedea iarăşă un înger.