În “Jurnalul fericirii” Nicolae Steinhardt spunea că diavolul este asemeni unui contabil sârguincios care numără, măsoară, cântăreşte şi pune în dosare dovezi acuzatoare pentru noi, oamenii. În cealaltă extremă este Dumnezeul harului, care nu se ocupă cu o contabilitate de felul acesta. Mi-a plăcut această constatare, pentru că subliniază un adevăr profund.

Domnul Isus nu l-a lăudat pe Iuda când a calculat suma de bani ce s-ar fi putut da săracilor, dacă mirul acela scump din vasul de alabastru ar fi fost vândut şi nici pe Petru care a vrut să ştie de câte ori trebuie să ierte celui ce îi greşeşte. Petru a vrut să numere greşeli şi Domnul l-a lăsat să numere mai mult decât el şi-ar fi închipuit, ca să înţeleagă că nu matematica de felul acesta e importantă.

Matematica lui Dumnezeu e diferită. Ea nu se potriveşte deloc cu a noastră. Matematica lui Dumnezeu are de-a face cu harul, adesea neînţeles de minţile noastre modelate de un sistem în care totul funcţionează după logica calculelor contabile.

Cum e posibil – am spune noi – ca doi bănuţi ai văduvei să fie mai valoroşi decât pungile cu galbeni aduse la visteria Templului de către cei bogaţi? Sau, gândindu-ne la pilda cu oaia rătăcită, s-ar justifica să rişti, lăsând nouăzeci şi nouă de oi fără pază, pentru a merge să cauţi o singură oaie pierdută? Sau, privind la pilda lucrătorilor viei, care patron ar fi gata să plătească aceeaşi sumă de bani atât celui ce a lucrat o singură oră din zi, ca şi celui ce a trudit din zori şi până-n seară?

În lumea noastră nu se trăieşte cu acest sistem de valori. Noi ştim că o sută de lei nu-i acelaşi lucru cu un milion, că o pierdere de unu la sută nu-i o pagubă pentru care să rişti celelalte nouăzeci şi nouă de procente şi că nimeni nu plăteşte cuiva care n-a muncit.

Dumnezeu însă, îşi permite o astfel de nebunie. El este asemănat cu tatăl care taie viţelul cel îngrăşat pentru fiul care i-a făcut ruşine şi i-a cheltuit averea. Acestui fiu netrebnic îi dă în locul zdrenţelor, haina cea mai bună, îi pune un inel în deget şi face ospăţ. De ce? Pentru că asta înseamnă har. Harul nu se împacă cu aritmetica contabilităţii. Har înseamnă să primeşti ceea ce nu meriţi.

http://mironel.wordpress.com/