~~~Pledoarie pentru Duhul Sfant~~~Partea 1 - Singuratatea
„Singurătatea nu te învaţă că eşti singur ci că eşti singurul!” Aşa spunea gânditorul român Emil Cioran. Cu alte cuvinte, singurătatea duce la însingurare. Sentimentul apăsător că nu eşti înţeles şi dorit de nimeni marchează multe suflete. Tăcerea prelungită te face să uiţi să mai vorbeşti. Îmi răsună în urechi cântecul cerşetorilor de prin metroul bucureştean: „nu nimeni nu mă vrea!”.

Hristos le-a spus ucenicilor că pleacă. Că se duce la Tatăl. Au rămas fără cuvinte. Doar o tristeţe fără margini le-a cuprins inima .Rămănem iarăşi singuri. Nu că am avea probleme cu numărul. Suntem peste 6 miliarde. Nu că nu ar fi bisericile pline. Ne trebuie aer condiţionat. Doar că nimeni nu ascultă, nimeni nu se uită în ochii tăi, nimeni nu caută să înţeleagă de ce eşti tu aşa mai trist. Cu Învăţătorul alături este altfel. Ştie numele fiecăruia. Şi are un mod aparte în a-ţi rosti numele. Îţi cunoaşte sufletul. Şi de fiecare dată te ajută.

Să înţelegi şi mai ales să îţi doreşti să fii mai bun. Ce se va întămpla cu noi dacă El pleacă.? Ne-am expus vieţile. De căţiva ani umblăm cu El. Speram că...! Vom rămăne orfani! Ne va înghiţi răutatea lumii. Fiecare inima striga deznădăjduită: nu pleca, cui ne laşi? Nu au înţeles unde se duce. Nu au putut cuprinde cuvintele Lui.

“Mă duc să vă pregătesc un locaş ca să fiţi cu Mine.” E prea departe. Noi avem nevoie de Tine aici.Rămăi cu noi. Cuvintele sfinte au sens când sunt rostite de Tine. Vindecările se produc când îţi pui Tu măinile. Nouă nu ne iese nimic fără Tine. Zi şi noapte suntem pândiţi de duşmanii care vor să ne sfăşie.

Tu vorbeşti că te duci să ne pregăteşti un loc ca să fim cu Tine. Dar dacă pleci şi ne laşi, noi nu vom ajunge niciodată acolo…. Şi atunci Isus a înţeles. Nu fiţi trişti prieteni. E adevărat că Mă duc. Dar Eu Îl voi ruga pe Tatăl să vă dea un un alt Măngăietor, care să rămănă cu voi în veac.

Atunci inimile s-au liniştiti. Vorbea din nou pe limba lor.
Înţelegi tu? Sensul profund al venirii Duhului Sfânt? Dragostea celor mai mulţi s-a răcit. Mulţi au intrat in juriu şi dau note celorlaţi. Răniţi fiind, rănim la răndul nostru. Nemăngăiaţi, devenim asprii, reci, neîndurători. Noi nu suntem crezuţi şi nu mai credem nici noi altora. O sete nepotolită de a auzi ce isprăvi au mai făcut alţi. Dar nu ca să ne bucurăm de biruinţele lor în Domnul. Ci mănaţi de o curiozitate rea, semn al erodării noastre sufleteşti. Nu mai credem pocăinţei altora. Le atribuim semenilor motivaţii greşite care în fapt sunt ale noastre. Las că ştim noi....!

Din ce în ce mai singuri. Din ce mai însinguraţi. Acesta este tabloul oamenilor de azi. De ce? Pentru că nu am înţeles sensul profund al venirii Duhului Sfânt. Să nu mai fii nicodată singur. Va rămăne cu voi în veac. Să nu săngerezi sufleteşte pănă la moarte. El, Duhul Sfănt, vrea să vorbească cu tine. Să îţi amintească de dragostea veşnică a Tatălui tău. Să îţi spună că ai preţ în ochii Domnului chiar dacă oamenii nu dau pe tine o ceapă degerată. El vrea să umble cu tine şi să îţi amintească ce rost are umblarea ta pe pămănt. Să îţi amintească cuvintele lui Hristos: „Eu voi fi cu tine în fiecare zi...!”

Sunt zile sfinte. Zile de cămăruţă. Unde departe de tot ce te înconjoră poţi vorbi cu El de neîmplinirile tale. De spaima de răutatea oamenilor. De frigul care a îngheţat relaţiile dintre oameni. Cheama-L! Îţi va cuprinde sufletul. Va aduce lumină. Căldură. Te va măngia. Dragostea Lui te va vindeca. Ca să vezi bine. Cât de răniţi sunt oamenii. Să vezi că nu pot oferi mare lucru. Că de fapt eşti aşteptat. Să fii pâine. Şi leac. Şi glas pentru cei nemăngăiaţi. Nu te va părăsi niciodată. Dacă vrei.

Sursa: florinianovici.blogspot.com