Se poate intampla oricaruia dintre noi. Profesorilor, ca si elevilor. Politistilor, ca si infractorilor. Parintilor, la fel de bine ca si copiilor. Celor harnici, dar si celor nu prea harnici. Nici presedintii statelor nu sunt scutiti. Nici conducatorii companiilor transnationale, cei care castiga salarii de milioane de dolari. La fel de bine se poate intampla talentatilor arhitecti, constructorilor in munca lor aspra, inginerilor celor mai ingeniosi, ca sa nu mai vorbim de sportivi, politicieni si predicatori. Ce anume? Sa greseasca! Sa faca ceea ce este rau, pornind, de obicei, cu intentii bune. Si aceasta cu o remarcabila regularitate.

Sa recunoastem ca supra apreciem ponderea succesului in actiunile noastre. Toti tanjim zilnic dupa succes, desi, tot zilnic, primim dovezi ca geniul omului, tendinta lui naturala este exact in directia opusa. In realitate, incompententa este specialitatea noastra.

Si astfel ajung la intrebarea fundamentala care m-a framantat luni de zile: Cum se face ca suntem atat de surprinsi cand vedem greselile la altii, greseli pe care de altfel, le judecam foarte aspru dar, in acelasi timp, suntem atat de sfasiati cand aceleasi greseli apar la noi?

Aratati-mi-l pe cel care a scris regulile perfectiunii si eu va garantez ca vorba lui inteapa mai rau decat cuiele, ca are numai pete pe fata si ca sotia lui se ingrozeste numai la gandul ca el se va intoarce acasa. In plus, el nu are dreptul la respect, pentru ca ori nu recunoaste ca si el greseste, ori a devenit un expert in camuflarea esecurilor. Si dumneavoastra puteti sa va mascati greseala. Ganditi-va la felul in care diferitele categorii profesionale isi acopera erorile. Medicii isi ingroapa greselile. Avocatii le arunca in inchisoare. Dentistii le smulg. Tamplarii le transforma in rumegus.

Mi-a placut ceea ce am citit, de curand, intr-o revista: „In cazul in care gasiti greseli in revista noastra, amintiti-va ca ele au aparut intentionat. Noi dorim sa oferim cate ceva pentru fiecare. Sunt unii cititori care nu citesc decat pentru a gasi greseli... si noi nu vrem sa-i dezamagim nici pe acestia!”

In 1957, firma Ford isi lauda zgomotos noul model Edsel. Era declarat „automobilul deceniului”. In afara unor rare cazuri fericite, automobilele de acest tip aveau usi care nu se inchideau, capota care nu se deschidea, vopsea care se cojea, defectiuni la motor. A conduce un Edsel echivala cu a schia pe o rapa extrem de periculoasa. In arhivele politiei se pastreaza evidenta unui singur automobil Edsel furat. Sau ce spuneti despre faimosul „turn inclinat” din Italia? Abaterea turnului de la verticala este de cca 20 picioare. Cu siguranta, cel care a proiectat pentru acest turn din Pisa o fundatie de numai 10 picioare, n-a fost cel mai inteligent arhitect. Turnul are 179 de picioare inaltime.

Un prieten, stiindu-ma expert in arta de a face greseli, mi-a daruit o carte intitulata „Cronica neincheiata a esecurilor” de Stephen Pile. Cartea relateaza despre cele mai nereusite prognoze meteorologice, cele mai urate constructii, cele mai plictisitoare carti, cele mai eronate aprecieri. Iata cateva exemple de aprecieri si previziuni dovedite eronate de catre posteritate:

„Prea multe sunete, e prea zgomotos, draga Mozart” – a spus imparatul Ferdinand la premiera operei „Nunta lui Figaro”.

„Daca simfonia a 7-a a lui Beethoven nu va fi scurtata, curand nu va mai fi executata de nici o orchestra din lume” – Phillip Hale – critic muzical, Boston 1837.

„Rembrandt nici nu merita sa fie comparat cu extraordinarul nostru pictor Dl.Ripingille” – John Hunt (1775-1848).

„Zborul cu ajutorul masinilor mai grele decat aerul, este nefolositor, nesemnificativ si chiar imposibil” – Sinar Newcomb (1835-1909).

„Sunetul lor nu este placut. Chitarele sunt pe cale de disparitie” – Dec. Recording Company, refuzand grupul Beatles, in 1962.

„Nu va fi niciodata mare lucru de capul tau” – un profesor din Munchen despre Albert Einstein la 10 ani. Si asa mai departe.

Citind aceasta carte, ne simtim satisfacuti ca nu contine si greselile noastre. Si totusi, este cineva care tine „condica” si greselilor noastre? Dar noi tinem seama de greselile altora? Linistiti-va! Dumnezeu este destul de indurator ca sa ne ia povara celor mai rele greseli si pacate, sa le arunce in adancul marii uitarii si sa ne ierte cu desavarsire. Atunci si noi trebuie sa ne iertam unii pe altii. Trebuie sa ne incurajam unii pe altii. Oricum, imperfectiunea este unul dintre putinele lucruri pe care noi, oamenii, le avem in comun. Ne leaga atat de strans impreuna, in aceeasi familie! Ce ar fi atunci, daca, ori de cate ori semenii nostri gresesc, le-am acorda putin sprijin, putina consolare? Ah, fac o corectura. Ce-ar fi sa le oferim TOT SPRIJINUL nostru?



Sursa: www.aievea.net