Numele lui era Ioan. M-a fascinat dintotdeauna Ioan, Ioan Botezătorul.

A avut o lucrare (slujire) foarte scurtă, dar eficace şi eficientă. Deşi putea să-şi asume şi el puţină notorietate, n-a făcut-o: când a fost întrebat cine este, putea răspunde foarte uşor (şi adevărat!), „Vărul lui Isus!”. Şi totuşi, Ioan a recunoscut că nu este cine se aştepta lumea să fie. Cu alte cuvinte, Ioan spune despre sine: „Nu sunt Isus; nu eu sunt Cel pe care-L aşteptaţi; nu pe mine trebuie să mă ridicaţi în slăvi!”.

Apostolul Ioan surprinde şi el aici acest adevăr despre Ioan Botezătorul şi sunt convins că acesta din urmă nu s-ar fi bosumflat dacă ar fi trăit să citească ceea ce scrie apostolul: „Nu era el lumina...”. Sunt convins că nu s-ar fi supărat nici pentru faptul că apostolul Ioan nu-l prezintă pe Botezător ca fiind „vărul lui Isus”, sau „fiul distinsului preot Zaharia” sau „nepotul fecioarei Maria”...

Oare cum reacţionăm noi la „prezentările” făcute nouă de oamenii din jurul nostru? Cum ne-ar place să ne prezinte? Ce ai vrea să spună (sau, în unele cazuri, să creadă oamenii) despre tine?

Putem învăţa în aceste vremuri de nepotism şi simonie un lucru simplu (dar nu uşor!) de la Ioan Botezătorul: smerenia! Această virtute a cam ajuns o cenuşăreasă printre oameni, fie ei şi declaraţi creştini. Şi cu atât mai mult la oamenii „experimentaţi”. Isus spune: „Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”
 
Doamne-ajută!

Preluat de pe A venit un om...