„Cine uită istoria, riscă să o repete” spunea Nicolae Iorga.

    Partidele comuniste aveau la etapa de iniţiere în puterea diferitelor state ale Europei, principii şi ideologii, pe care fiecare ţăran, muncitor sau parte din nobilime le găseau prielnice şi potrivite pentru o convieţuire plină de linişte şi un trai mai bun.
   Aruncând o privire asupra câtorva tendinţe din ideologia pe care o promovau partidele comuniste, era lesne de găsit căci „educaţie gratuită pentru toţi copiii în şcoli publice, extinderea fabricilor şi a instrumentelor de producţie, deţinute de către stat, centralizarea mijloacelor de transport şi de comunicare în mâinile statului”, erau ceea ce se potrivea ca şi o mănuşă pentru absolut orice burghez sau proletar. Cei din prima clasă socială îşi puteau extinde domeniile şi funcţiile printr-o aderare la partid, în timp ce „apendice al unei maşinării” cum mai erau numiţi proletarii, puteau să îşi câştige existenţa beneficiind de noile spaţii de muncă create de stat.
    Nimic mai rău însă căci absolut nimeni nu se gândea la faptul că acest sistem îşi întindea ventuzele peste întreaga naţiune ca şi o caracatiţă, evaporând încet dar sigur ideea de fericire, opinie, Dumnezeu, linişte, libertate, democrație, religie. Cei din conducere au început să profite de naivitatea populimii aducându-i la nivelul în care ori agreai cu ideile lor, ori erai un inamic.
   Cei mai mulţi creştini din ziua de azi se lasă seduşi şi atraşi de aceste ventuze pline de otravă ale propriei minţi. Unii oameni îşi dezvoltă un temperament şi o gândire prin care îşi promovează propriile idei şi principii la nivel de absolut. Ideea de dependenţă de Dumnezeu s-a evaporat odată cu dezvoltarea tehnologiei. O gândire plină de mucegai care la început pare bună, atractivă, dar apoi te simţi încătuşat în propriile tale idei. Începi să îţi dai seama că prin faptul acesta îţi pierzi libertatea de gândire, judecând totul după sistemul de valori pe care l-ai dezvoltat în tine. Părerea altora nu contează, ideile lor sunt deplasate şi chiar eretice. Nici măcar voia Lui nu mai contează (1 Tes. 4:3). Eul, egoul fiecăruia îşi cere drepturile dacă nu îl controlezi. Iar acestă lipsă de control duce la pierderea valorilor trasate de Dumnezeu.
   Mai important decât înlăturarea unui regim totalitar dintr-o ţară, este eliberarea minţii de acest flagel al elogierii de sine. Oare când vom învăţa că libertatea nu constă în faptul de a nu merge în lanţuri pe stradă, ci în faptul că mintea ţi-e liberă, îmbibată de valorile eterne, scripturale, cultivând în cerebel cuvintele Vieţii lui Dumnezeu. Dealtfel, chiar şi înţeleptul Pavel în a doua scrisoare adresată corintenilor spunea că „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” Aceasta înseamnă libertate! Aceasta înseamnă fericire! Să te opui oricărui gând care chiar dacă are eticheta cu nuanţă de curcubeu, este de fapt un ambalaj fals al diavolului.
   Biserica este o casă de rugăciune, nu este locul în care oamenii să dea bani. Nu este locul unde unii domnesc și alții robesc, iar organizarea și conducerea bisericească este centralizată.
   Regimul Comunist nu ştia decât ideea de centralizare, centralizare a gândurilor, părerilor şi evident a individului sub o constituţie în care Dumnezeu nu avea loc. Pentru că fiecare om e suma tuturor gândurilor lui, azi poţi trăi condamnat sub un continuu regim totalitar comunist sau poţi să faci o revoluţie în mintea ta şi să alegi ceea ce Duhul Sfânt spune prin Ioan „Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa” (1 Ioan 5:12).
    Să Îl ai, nu înseamnă certificatul de Botez sau să dai bani! Înseamnă ca El să fie prezent în fiecare decizie luată, să-ţi controleze fiecare gând, să stea la baza fiecărei acţiuni pe care o desfăşori, să fie Cel care îţi modelează comportamentul! Aceasta doreşte Fiul Omului!
    Aceasta înseamnă teocraţie spirituală!